Salt de la Decathlon la Min. Energiei

 Un liberal care lucrează de 10 ani la Decathlon a ajuns secretar de stat la Min. Energiei. Numirea a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 894 din 4 septembrie 2024.  Astfel, conform Deciziei nr. 301/2024 , domnul Ionuț-Alin Caragui se numește în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei.

 

Potrivit ziarului local Pandurul, Alin Cărăgui (39 de ani) este secretar general al PNL Gorj. Totodată, potrivit profilului său de LinkedIn, lucrează la Decathlon de 10 ani. În ultimii cinci ani, a fost manager al magazinului din Târgu Jiu.

Fost handbalist, Caragui a terminat în 2012 Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din Craiova și a absolvit în 2014 un masterat în Administrație Publică, Științe Administrative și Metode Cantitative.

Proaspătul secretar de stat nu are idee de ce va face în noua funcție.

„Încă nu am reușit (…) nu am avut până acum o întâlnire cu domnul ministru, însă în perioada următoare vom avea o discuție referitor la atribuții și la așteptările lui la adresa mea”, a spus Cărăgui, într-un interviu acordat joi postului de radio Infinit Gorj.

Pana acum, se pare că singura legătură a lui Cărăgui cu energia este faptul că, la un moment dat, a jucat handbal la  Energia Pandurii Târgu Jiu.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

8 Comentarii

  1. DA CUM S-O DUS -AȘA-N ORB? DA DACĂ-L PUNE SĂ MĂSOARE TENSIUNEA ELECTRICĂ CE FACE?

  2. La ce viteza vor prinde preturile la energie in 2025 este absolut normal ca managerul Decathlon sa fie cooptat in conducerea ministerului Energiei. Ca este de la PNL, aaaaaaaaa…nici nu conteaza! Iar avand in vedere viata de cacao care ne asteapta dupa vestitele alegeri, ar fi bine ca seful salubritatii – sectia fose septice si WC uri din fundul curtii – din Bucuresti sa fie cooptat in Guvern, ca vice prim-ministru. Mai avem si sansa razboiului care ni se pregateste asa ca sa fim antrenati pentru o alergare usoara. Nu va dura mult, fiti siguri…

  3. Ni e nevoie sa știe. Trebuie sa fie un membru de partid disciplinat. Și Atent să nu i se puna m#g@rii prea mari în cârcă.

  4. l-au rotit tovarasii din servicii,personal comandantul de unitate..fara angajament nu pupi post..pana acum a spionat la Decathlon chilotii pusi in vanzare si elementul franc
    La Energie prima conditie e sa habar nu ai de energetica,vezi cazul clasicului in viata Burduja

  5. Degeaba ziceți voi dar în Gorj sunt inca multe obiective energetice de închis și multă alergătură este necesară . În vremurile astea e mai greu sa distrugi decât să construiești , iar liberalii trebuie sa ia acest slogan in gura și să facă campanie și să aducă prosperitatea fara nimic . Ce este mai frumos decât să te uiți seara la stele ?!!!

  6. Abia aștept părerea ălora cu gura mare din PNL gen Roman, Rareș, Sighiartău despre numirea „eminentă” de la Energie. Indivizii ăștia mă enervează foarte tare. Toată ziua se iau in gură cu ăia de la PSD, se acuză unii pe alții de furtișaguri fără număr. După vehemența afișată zilnic de cei trei, mă tot aștept să-și dea demisia din partid, în semn de protest că gașca penelistă se comasează într-o veselie cu cea pesedistă. Ți-ai găsit, nici de-ai dracu’ nu se lasă duși de la privilegii și borcanul cu miere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.