SANITAS București anunță grevă generală

Update. Ministrul Rafila a spus, într-o intervenţie la Digi 24, că greva nu va mai avea obiect după întâlnirile  avute cu sindicatele.

Unele nemulțumiri sunt justificate, a admis ministrul, care a susținut că, într-adevăr, salariile trebuie să crească.

”Lucrurile astea se vor întâmpla aşa cum a promit premierul. Sunt convins că atunci această grevă nu va mai avea obiect”, a declarat Rafila.

Viorel Huşanu, preşedintele Uniunii Sindicale SANITAS Bucureşti, a anunțat grevă generală în spitalele din Capitală, în luna februarie.

Mii de posturi din sistemul medical sunt blocate, iar personalul existent este  epuizat:

„Există un risc major de a greși. Suntem epuizați de la începutul anului până acum”.

Așteptările sunt acum de la Ministerul Finanțelor, care ar trebui să aprobe memorandumul înaintat de Ministerul Sănătăţii pentru deblocarea acestor posturi.

„Cele 19 spitale din subordinea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti au nevoie urgentă de deblocarea posturilor, pentru că nu mai are cine lucra în aceste spitale. La nivel naţional ar fi nevoie de 30.000 de posturi.

Guvernul a promis că va debloca 14 mii de posturi în 2023, nu s-a întâmplat acest lucru, au fost deblocate doar 4.000 posturi. (…)

Noi suntem în perioada de strângere de semnături pentru greva generală, în Bucureşti.

În luna februarie vom face mişcări de protest, până la această grevă generală”, a declarat, pentru Agerpres, Viorel Huşanu, preşedintele Uniunii Sindicale SANITAS Bucureşti.

Sâmbătă, Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB) a făcut apel la Ministerul Finanţelor să aprobe memorandumul înaintat de Ministerul Sănătăţii pentru deblocarea posturilor vacante din spitale, așa încât acestea să poată fi scoase la concurs.

Potrivit CMMB, în sistemul medical public din Bucureşti sunt circa 900 de posturi de medici vacante

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

6 Comentarii

  1. Doftorii si profii doftori din politica bugetarilor de lux din politica romaneasca, nu vor calca semnaturile de pe acte, actiuni executate cu ani in urma, sper ca nu ati uitat cum vacarii din politica se carau la tratament vindecator in strainatate si in Romania spitalele si cadrele medicale erau umilite cu cateva mii lei la salariu sau liber la mita si malpraxis! Ce se intampla in Romania spitalelor puse pe chituci, nu e altceva decat distrugerea lor oentru ca, prin publicitatra pe televiziuni se vand medicamente mai ceva ca cu listele impuse politic, nu mai trebuiesc doctori sau medici in Romania, televiziunile sunt sursa inepuizabila de afaceri pe sanatatea cetatenilor, chiar daca exista minciuni crase in calupurile publicitare(aici e vorba de orice calup publicitar).

  2. Terminati cu prostiile. Avem nevoie de bani pentru rachete Patriot ca sa le dam Ucrainei prietena noastra. Cea care ne-a furat niste teritorii. Sunt epuizati doctorii si asistentele si fac greseli? La puscarie acolo unde a ajuns si asistenta de la maternitatea Giulesti. Va trateaza procurorii si judecatorii.

  3. Unul care santajeaza cu sanatatea oamenilor n-are loc la puscarie, ca DanDiaconescuDirect ? Evident, puscarie facuta in Romania, doar aia e puscarie adevarata !

  4. ..ar terbui sa iasa in strada si cei ce sunt obligati sa de-a spaga…..
    ..personal epuizat..poate femeia de serviciu sau infirmiera…mi se face o scarba …
    nemultumirea e logica,..unii asteapta sa ia spaga pt angajari…si nu e mica..
    ..altii ,posesori de hartii numite diplome care au dat spaga in bani sau natura pt a le obtine, asteapta sa recupereze prejudiciul de la pacienti…dar nu sunt posturi…
    Ar fi ca o mana cereasca sa vina o noua pandemie …medicii se vor transforma peste noapte in adevarati Dumnezei,posturile se vor debloca,iar pacientii ar muri din nou pe capete …Pandemia ,pt nemernicii astia e cum e ploaia pt fermieri pe timp de seceta..

  5. Ce nevoie avem de doctori.
    Ciuca si Ciolacu cumpara rachete sa ne apere si nu se mai pot opri din cumparat

  6. te referi la politrucii care arunca banii catre amerlocia in loc sa-i dea la spitale?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.