Şanse pentru o medalie la Rio

România a învins Statele Unite cu 24-23, după o tuşă decisivă. Punctul final a fost adus de Ana Maria Popescu. Româncele au fost conduse cu 23-20 de americance, dar au reuşit să aducă victoria după minutul de aur, transmite MEDIAFAX.

Echipa de spadă a României s-a calificat dramatic în semifinale, după un minut de aur. Ana Maria Popescu a tras în primul releu cu Kelly Hurley, câştigat de sportiva din România cu scorul de 3-1. A venit rândul Simonei Pop, care a intrat pe planşă împotriva lui Courtney Hurley şi a desprins România la 7-4.

După un rezultat alb între Simona Gherman şi Katharine Holmes, în releul patru, Simona Pop a cedat, 4-5, în faţa lui Kelley Hurley. Înaintea ultimului releu, unde au tras Ana Maria Popescu şi Courtney Harley, România a intrat în avantaj, 16-15, însă tricolorele au trecut prim mari emoţii. Cu un minut şi jumătate până la final, reprezentanta Statelor Unite conducea cu 23-20, însă Ana Maria a reuşit trei tuşe consecutive şi a trimis meciul în minutul de aur.

România a avut prioritate, dar Ana a realizat tuşa care a calificat echipa în semifinale, unde spadasinele tricolore vor întâlni câştigătoarea dintre Rusia şi Franţa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.