Șanse prea mari politicianismului

Noua configurare a Comisiei Europene, sub bagheta dlui Jean-Claude Juncker, pare a fi una mult mai autoritară decât precedenta. Pe zi ce trece atribuțiile Bruxelles-ului cresc în mod simptomatic, din rațiunile unui centralism explicabil. Criza economică și nemulțumirile fac din Europa un teritoriu tot mai omogenizat în nemulțumire , cu toate diferențele de la un stat la altul, amintind de de vremuri deloc bune. Poate fi acesta prețul plătit unei integrări europene încă artificială, deturnată de criteriile discutabile care se instalează tot mai mult. Invocarea performanței economice nu mai poate fi subestimată, însă nu poate fi transformată într-o rețetă valabilă pentru toți. Că Europa se va adânci într-o criză pe care propria-i politică o generează, nu mai reprezintă nicio îndoială. Actualul mecanism comunitar pare o imensă oală sub presiune, în jurul căreia marii performerii își fac deja planuri. Unul dintre acestea constă chiar numirea actulului președinte al Comisiei. Democrația europeană a ajuns tot mai relativizată, deocamdată fără prejudicii majore. Fulminantele cariere în politica eurocomunitară, aparent rezultate din vot, au în ascensiunea lor un enorm marketing al degradării. Exceptând câteva personaje, restul sunt în poziția unor executanți cărora li se cere docilitate. In această structură înghețată, proiectului european îi dispare orice spiritualizare a diferențelor. Administrația tot mai centralizată, cu pași timizi, dar fermi, creează mentalități de care unele state, foste comuniste, abia s-au despărțit, și pe care nu au cum să le accepte. Aceasta să fie calea spre puterea regiunilor, de care se vorbește în tratatul UE , și spre care trebuie orientate energiile ? Ceva contradictoriu menține UE într-o dezordine provocată. România face parte din acest segment, fiind poate prima pe listă. Această mișcare a plasat în scenă politicieni pretins pro-europeni de o calitate discutabilă. Activiști mediocri ai unor contrafaceri ideologice, lipsiți de vocație democratică autentică, acești politicieni s-au integrat perfect tipului de susținător al unor cauze fără legătură cu electoratul din România. Majoritatea provin din fostele structuri ale statului comunist, din familii de foști activiști ai statului totalitar, repliindu-se spre un tip de politică, în fond, similară. România are vital nevoie de un alt tip de politician, de unul produs de mentalitatea reformistă. Faptul că vom funcționa cum-necum într-o Europă care se aranjează de la sine, prin alții, e o percepție aiuritoare. Europa ar trebui văzută ca oportunitate, nimic mai mult. Contextul european se schimbă, așa cum era previzibil. Așa cum au început să dispară țări de pe continent, schimbându-se centrele de putere, fără posibilitatea opririi unor situații dramatice, la fel vor sta lucrurile în interiorul UE. O competență internă, de orice tip, care nu va avea un profund suport moral se va dovedi simplu mod de supraviețuire, degenerând. Așa cum nu se poate o știință fără baze morale, așa nu se poate dezvoltare socială fără acceași condiție. Societatea românească are nevoie nu numai de aceasta, dar și de un sentiment superior al locului unde se află și al relaționării. Clasa politică de la București, care își petrece mai mult timpul în anchete privind grave infracțiuni economice, ar trebui selectată din zone mai puțin virusate. O reprezentarea democratică înseamnă calitatea maximă a actului politic. Soluția centrului, a Bruxelles-ului, este un fel de provocare în cazul României, lucrurile inversându-se din motive legate de centralism. Există riscul activării unui naționalism exacerbat, în lipsă de alte mijloace electorale. Deja partidul-stat l-a pus în mișcare, prin declararea mândriei de a fi român. O mândrie, probabil, de-a continua deriva. Ca în a cea mai grea perioadă a comunismului, la fel stau lucrurile astăzi. Politicienii sunt în situația foștilor activiști, rupți total de o legitimitate reală. Lipsiți de vocație, fără merite, puși pe fabricat o legislație catastrofală, a unor scopuri personale, ei își fac planurile raportându-se la stabilitate organizatorică menținându-i nepermis de sigur în poziții-cheie. Austeritatea pe care sigur o va trâmbița Bruxelles-ul, în lipsa unei politici comunitare tot mai dificil de implentat , va rigidiza un sistem care va ajunge până la ultimul primar și consilier local drept sarcină de serviciu. Recuperările democratice se vor face prin societatea civilă, nu prin politicienii produși pe bandă rulantă. In fapt, în Comisia Europeană ascensiunile au aceleași ingrediente ca peste tot, sau la fel rău. Europa se pregătește de vremuri grele, care se anunță chiar de peste tot, centrul devenind tot mai străin de electorat. Iluzia că un centru liber consimțit va face o Europă mult mai puternică pare să ia sfârșit, deși instituțional lucrurile se aranjează fără niciun complex .

Structurarea democratică a României prin foști securiști, activiști, milițieni, procurori, responsabili de te miri ce, este imposibilă. Oamenii aceștia trebuie trimiși acasă. Ei sunt cauza principală că lucrurile nu au mers niciodată, și că au luat-o în prezent de tot razna. Faptul că ei pot ajunge în comisii și comitete europene nu înseamnă absolut nimic, în afara faptului că se poate adânci în societate mentalitatea că aceasta este calea. Banii pe care îi administrează Bruxelles-ul par tot mai mult ai unui buget de război. Depresia publică deja instalată va fi foarte greu de înlăturat prin abordările care se anunță, pe un continent al pensionarilor și al politicienilor cu soluții care nu mai reprezintă proiectul european.