Săptămâna care a făcut istorie în energie

Săptămâna aceasta a depășit orice record în ceea ce priveşte preţul spot al energiei electrice, întreaga piaţă fiind marcată de un deficit de producţie şi de importuri masive, scrie ZF.

„În trimestrul I al anului viitor vom vedea pierderi de două cifre, în euro, în cazul marilor furnizori de energie“, spun surse din piaţă.

Aceste maxime de preţ s-au înregistrat pe fondul unui peisaj de producţie deprimant. Joi, cea mai mare pondere în acoperirea consumului naţional de energie o aveau centralele pe gaze, unde preţul a explodat, cu o contribuţie de circa 28%, în total. Din cei peste 6.000 MW ai Hidroelectrica, numai 1.600 au pompat ieri energie în sistem, în timp ce zona de energie eoliană a avut din nou o contribuţie foarte slabă, de sub 1%. Importurile de energie au trecut ieri de pragul de 2.000 MW, în contextul în care maximul pe care îl poate aduce România de peste graniţe este de 3.000 MW. Din nou, importurile au fost cea mai mare sursă de alimentare cu energie a României.

Mai inportant, nu există nicio estimare privind momentul în care preţurile s-ar putea calma.

La rândul său preţul gazului sparge record după record, lucru care un impact direct pe zona de producţie de energie. Spre exemplu, gazul intrat în România în octombrie a avut preţul de 612 dolari pe mia de metri cubi, cu aproape 90% mai mare faţă de cel din septembrie şi de 3,4 ori mai scump faţă de cel din perioada similară a anului trecut.

Anul trecut, Gazprom a trimis pe plan local 0,96 de miliarde de metri cubi de gaz, în 2021 importurile mai mari fiind susţinute de temperaturile scăzute de la începutul anului, dar şi de slaba evoluţie a producţiei interne de gaz natural, suprapusă cu reve­nirea cererii. În al 12-lea ceas România nu are o decizie luată privind gazul din Marea Neagră, supunându-se politicii de preţ a gigantului rus. Mai departe, în ciuda en­tuziamului din zona de energie verde, nicio altă investiţie de amploare în pro­ducţia de energie nu este la orizont, cu excepţia extinderii centralei de la Cernavodă.

Recomanda 1
Author

9 Comentarii

  1. se pare ca era bine si cu Ceausescu. cu toate pacatele lui si ale Lenutei, macar ei exploatau ce aveam in tara si dadeau drumul minelor.
    de cand cu astialaltii, suntem prostii lumii.

  2. Din ianuarie plătim facturi de 5 ori mai mari, asta după ce săgeata lui Klaus in guvern , imbecilul de popească, a zis că vom plăti facturi mai mici.

  3. Si de ce Hidroelectrica a furnizat numai 25% ?????? Pt. ca asa sunt aranjamentele, ca sa fie criza . Totul este o mafie. Au spart Electrica (tot sistemul energetic ) in bucati , sa o poata controla si daca se poate cumpara.
    Nu cred ca avem mai mult de un an, pana cand Romania va fi in faliment total, vom fi in groapa. Se vor inchide toate capacitatile de productie, nu se vor mai plati pensii, salarii, se va distruge tot, sanatate, absolut tot. Vor veni strainii si vor lua pe nimic Romania. Poporul roman va ajunge unde au fost evreii cand nu aveau o tara. Ne vom lua lumea in cap. Cea mai bogata tara din Europa se va sfasia(petrol, aur,metale rare, gaze, paduri, lacuri, rauri, uraniu.) Asta inseamna sa nu fie romanii uniti. Ati crezut ca vin capitalistii si nu mai pot de grija voastra? Foarte bine…..

  4. Pretul gazului a crescut de 3,4 ori fata de aceeasi perioada a anului trecut. Perfect!. Care este pretul pe care il pretind furnizorii de pe piata romaneasca in raport cu pretul de anul trecut??. O crestere de 5-6 ori!!. Restul e specula si furt de pe spatele populimii!!. Asa ca mergem inainte, cu capul plecat si spatele incovoiat!!

  5. The price of natural gas in Europe topped $1,150 per 1,000 cubic meters on Wednesday, or €99 per megawatt-hour in household terms, trading data shows. This comes as Russia, a major energy supplier, faces threats of US sanctions. – încă stăm bine față de u€, prietenii îmi spun de facturi de 500Ron/200mc gaz.
    Eu am pariat pe curent, zicînd că o să avem suficient intrucît mai pică din industrie și de fapt reprezintă singura energie „verde”…dar uite că nu e așa, iar centralele atomice din Franța sunt închise, cele din Germania pe ducă, si din Jarile de jos veștile sunt la fel. Birocratia u€ a greșit clar calculele și modelele matematice pt PC sunt greșite …poate cu intenție.

  6. MAi puneti a o haina pe voi, mai papagalilor ce credetzi voi, ca pe iahtul lui Bill Gates e caldura.

    Hai inchideti carbunele, inchideti exploatarile petroliere, totul pentru Greta.

  7. Cum sa nu ai criza in productia de energie/gaze cand inchizi fara noima, ca asa vrea UE, fara sa pui nimic in loc !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.