Teleorman, Satu Mare, Timiş, Vaslui, Bacău şi Mureş au mari probleme cu gestionarea gunoiului menajer.
Astfel, cele şase judeţe din România nu au, teoretic, unde să depună gunoiul pentru că gropile folosite până de curând au fost închise sau funcţionează ilegal.
Afirmaţia îi aparţine ministrului Mediului, Laszlo Borbely, care a spus că acest lucru se întâmplă în ciuda amenzilor periodice date de autorităţile de mediu.
” În prezent, acestea fie depozitează în gropi care ar fi trebuit închise şi care funcţionează ilegal, fie aleg să transporte gunoiul în gropile din alte judeţe”, a spus Borbely.
În UE, nepregătiţi
El a criticat autorităţile locale pentru lipsa de viziune, spunând că decidenţii locali nu au avut un plan pentru momentul de după aderarea la Uniunea Europeană, când statul român trebuia să se pregătească pentru a rezolva la standarde europene problema deşeurilor.
„Am ajuns în această situaţie şi acum trebuie să găsim soluţii”, a spus Borbely, precizând că, în urma unei deplasări la New York, unde a vizitat un incinerator de deşeuri menajere, a cerut o analiză a acestui sistem.
Ministrul a precizat că există deja „cel puţin două judeţe” interesate de investiţia în astfel de incineratoare care, pe lângă rezolvarea problemei gunoiului, produc, în urma arderilor, energie electrică. Două dintre judeţele nominalizate în acest sens de ministru sunt Braşov şi Maramureş.
„Din păcate, între cele interesate de soluţia aceasta nu se regăseşte nici unul dintre judeţele cu probleme mari în acest domeniu. Vom vedea ce vom face, dar este cert că va trebui să intre în legalitate”, a mai spus Borbely.