Sat european -SF politic

Sat european. Mda. Asta ne trebuia nouă acum. Ce să zic. Ne-au adus o fabrică de deșeuri din Germania. Au trântit-o la marginea satului nostru și de atunci se cheamă că suntem sat european. Jumătatea din suflarea satului lucrează la fabrică. Alde Mutu, alde Poșotroacă, alde Vladimir, alde Scuteală, alde Răspopitu, mă rog, nevasta primarului, nevasta învățătorului, nevasta preotului, nevasta doctorului, nevasta polițistului, toate la resurse Umane.

Stau acolo în biroul de resurse umane de la fabrică și-i dau cu ojă pe unghii, se ceartă între ele, se împacă, bârfesc îngrozitor, n-ai vrea să auzi. Una e membră PSD, alta e membră PNL, una e membră la USR, alta la PD, încă una la AUR, alta la PNȚCD, încă una la UNPR, mai e una la PRM, mă rog, e tot spectrul politic reprezentat la fabrica de deșeuri. Gunoiul e adus la fabrică de niște camioane ochioase, căpătate din Franța. Italia ne-a trimis doi specialiști în ecologizare, ăia sunt beți criță toată ziua, nu te înțelegi cu ei.

Din Olanda ne-au trimis bulbi de lalele

Cântă serenade la ușa biroului de Resurse Umane, i-au prezentat și la OTV. Din Danemarca a venit la noi o dronă care să filmeze întregul ciclu de fabricație. Din Olanda ne-au trimis bulbi de lalele să-i plantăm în fața sediului administrativ al fabricii. I-am plantat dar n-a ieșit nimic. Unul dintre specialiștii italieni a dispărut fără urmă, credem cu tărie că a fost răpit de extratereștri. Au venit niște pesediști de la Centru și niște peneliști de la Centru să cerceteze dacă nu cumva fabrica de deșeuri a modificat raportul forțelor politice de la noi din sat. Nu l-a modificat. Altceva, ce s-a mai întâmplat? Nu prea multe. A fost adus un director nou, din Belgia. Pe urmă l-au schimbat și pe ăsta că era fustangiu.

A fost adus un director din America dar ăsta s-a luat la bătaie cu văcarul nostru care era de fapt spion rus în travesti. Zilele s-au scurs în toate felurile, nopțile la fel. N-am făcut noi gaură-n cer. La Centru s-au mai produs unele schimbări dar la noi, în satul european, lucrurile au lâncezit. Noi am presupus că așa se întâmplă și în parlamentul european. Sigur așa se întâmplă. Acum, alde Zburdalnicu, acela de vorbește în dodii, a zis că era mai bine cu Rusia dar el zicea așa la plezneală pentru că nu s-a găsit un post la fabrică și pentru el. Zicea așa la plezneală, nici el nu credea.

Am aruncat deșeurile pe unde am apucat

În cele din urmă, ne-a cuprins plictisul și am aruncat deșeurile pe unde am apucat. Ce fraieri, ce naivi, ce nătăfleți! Îndată a venit o comisie de la Uniunea Europeană care ne-a luat la bani mărunți din pricina asta. Noi, ne-am ținut tare pe poziție. Nu și nu, n-am aruncat nimic, totul e în cuptorul care duduie acolo în fabrică. Crezi că ne-a crezut careva? Ne-au pus în nas niște fotografii făcute de satelitul lor. Satelitul lor stătea deasupra noastră și se binocla ceas de ceas la noi și noi habar n-aveam!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

5 Comentarii

  1. In ce limba se va SCRIE … numele acelui SAT din ROMANIA ???
    In engleza … NU TREBUIE … ca in urma BRexitului … engleza trebuie interzisa (pe model american) din UE !

    CRED ca se va SCRIE doar in LIMBA LATINA cea universala in Antichitate si Evul Mediu!!!
    Adica limba ROMANA (termen scris fara diacritice)

  2. În urma articolului scris de domnul Ovidiu si adus la cunoștință consilierilor locali analfabeti functionali din Comuna Gastele Domestice, de către primarul actual, adică în funcție, Castron Nedegeratu, consilierii au înaintat, doi metri si un sfert, o cerere Ministerului Industriilor, prin care solicita construirea, in comuna lor natală si de adopție, a unei fabrici de reciclat deșeuri umane, de proveniență autohtonă si straina, atent monotorizata din satelitul pământului Luna de către o ceata de revoluționari neomarxisti de sorginte americană, vorbitori de limba de lemn nedefinit, cu numeroase noduri si noade cociciene. După semnarea cererii, consilierii si-au prezentat demisia in semn de protest si de carte,față de locul amplasării combinatului , undeva la marginea depozitului de balega de vaca gestanta si vaca cu studii inferioare si foarte inferioare. Ramas fara consilier, primarul a solicitat Autorității Electorale: Centrale Termice pe Cărbune si Lemn Tanase, ca sa-i permită angajarea cu norma sfertodocta a unui număr impar de consilieri, pentru a-si putea continua activitatea de implemen-tare si implemen-moale a proiectelor aflate pe ordinea de noapte si de crapă de zi bade cu fluiera. La ceasul cu ora si cu limba de moarte, la care scriu aceste rânduri sub forma de coloana, s-a aflat că Ministerul Industriilor e in curs de solutionare negativă a proiectului, din cauza ca deșeurile umane nu vor ca să devină ecologice si sa fie in trend cu lunea actuală, de ieri si de alaltăieri. Ps. Organizația: Salvați deșeurile umane, a anunțat organizarea unui meeting de protest.

  3. Domnule Bufnila,imi rascoliti aminitirile despre ceea ce am citit undeva,candva:exista tari bogate si tari pubela. Asadar,azi veniti sa ne spuneti ca tari bogate precum Germania,Olanda, Belgia etc.vin in pubela noastra si construiesc un sat ecologic(pardon european!) creând locuri de munca pentru romani.Ma asteptam ca Iohannis,mutul ocupant de la Cotroceni, sa copieze si leaderi din China, Malaezia, Filipine care au pus capacul pe pubela pentru deseurile aduse masiv din Franta, SUA, Canada,Marea Britanie. ”Mutul”-seful calusarilor politici de la noi se raliaza presedintilor din tarile Africii subsahariene care vor,,sa dea o noua viata” deseurilor. De ce nu si nemtii mutului cotrocenean sa nu ne trimita,,donatii” fabrici de deseuri?
    P.S. In primavara asta am cumparat bulbi de iris olandez. Au rasarit toti.Cred ca bulbii olandezi pe care i-am cumparat auzisera de Conventia de la Bâle.

  4. În fața lui Citu, în condițiile în care acesta poarta masca, stiut fiind faptul că MICUL mare premier ligue este mare consumator de usturoi chinezesc, plantat în grădinile suspendate temporar, de la Cotroceni sau in spatele Guvernului daca la meeting participa și reprezentanții laturii lgbtiq-iste a securitatii,Uniunea Sobolanilor Ratați. Un alt ONG, sugestiv intitulat: Gunoiul sfințește locu”, si-a anuntat, si el si ea, participarea la proteste de stradă si autostrada. Președintele organizației a facut presei de samburi de floarea soarelui si de capete de bostani, următoarea declarație belicoasă: nu va atingeti de gunoaie, daca vreti sa aveti de a face cu justitia. De la Bruxelles, Laura zisa si Cruduta, si-a anuntat susținerea si atașamentul la valorile promovate de Ong -uri. OMS, Bideul cu capac rabatabil cu acțiune mecanică a anunțat că este alături de gunoaie si doreste ca încălzirea globală sa nu conducă la intrarea lor in putrefacție. În urma inițiativei, Primarul din comuna, mai sus amintita, a primit numeroase telefoane si mesaje de amenințare cu o moarte prematură si una minor matura, fapt ce l-a determinat sa-si retragă cererea si s-o înlocuiască cu o ODA adusa gunoaielor. Redăm, mai jos, verbal cateva cuvinte, rostite de imaginația primarului de extremă dreapta la lotul Național de Handbal masculin si feminin: Gunoiul care ne-a unit era gunoiul unui mare ratat tampit. Lansat la apa pe uscat, cu hartie igienică si sampanie din rahat fermentat, pe data ne-a fermecat. Trăiască gunoiul care ne-a unit si gunoiul care este depozitat în politicianul cinstit.etc. La acesta ora, numeroase grupuri organizate si foarte organizate se îndreaptă spre comuna Gastele Domestice pentru a-i cer primarului sa demisioneze din proprie inițiativă. La aflarea veștii, primarul, cu ajutorul satelor a ridicat in jurul prolimarie o baricadă solidă, si-a înarmat sătenii si asteapta nerăbdători gunoaiele ca sa sosească.

  5. Informate de către informatorii securitatii, la aflarea veștii că sătenii sunt înarmați, gunoaiele au început să bată în retragere, apoi să bată pasul pe loc si pe locul de veci. Deoarece maine nu este zi libera, reprezentanți ongurilir au decis sa revina la domiciliul stabil si flotant, pentru a se putea prezenta maine la serviciu si a nu li se tăia o zi din concediu, pe care in urma vaccinarii doresc să si-l petreacă la Apus de Soare, de Barbu Ștefănescu Delavrancea, pe un sezlong lat si pe un sezlat long, numai după ce Liiceanu zis si Unguent le va oferi cadou tuburi de vaselina antiradiatie rasială.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.