Scăderea economică, cauzată de creşterea TVA şi de inundaţii

Scăderea economică din România va fi mai mare în acest an faţă de nivelul anticipat, din cauza deciziei CC, care a impus creşterea TVA, a inundaţiilor şi a contextului economic internaţional, potrivit premierului Emil Boc.

Întrebat de jurnalişti de ce crede că scăderea economică va fi mai mare decât cea preconizată iniţial, premierul a indicat mai multe motive, referindu-se şi la decizia Curţii Constituţionale de a respinge reducerea pensiilor, în urma căreia Guvernul a trecut la majorarea TVA.

„Este posibil să fie mai mare decât cea previzionată pentru cel puţin două cauze. În primul rând, faptul că am fost obligaţi, datorită deciziei Curţii Constituţionale, să umblăm la TVA. În al doilea rând, datorită inundaţiilor. Şi, în al treilea rând, şi al contextului economic şi mondial în care încă ne aflăm în momentul de faţă. (…) Ce se conturează în momentul de faţă, atât din partea FMI şi a CE, cât şi din partea autorităţilor române, este că vom avea în 2011 o creştere economică”, a spus Boc, conform Mediafax.

El a reiterat totodată că reprezentanţii instituţiilor financiare nu au formulat solicitări de majorare a TVA sau a cotei unice de impozitare, în discuţiile din aceste zile cu autorităţile române.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.