FBI şi Agenţia Naţională americană pentru Securitate (NSA) au acces la serverele a nouă giganţi americani în domeniul Internetului, între care Microsoft, Yahoo!, Google şi Facebook, pentru a supraveghea activităţi în străinătate, au dezvăluit Washington Post şi The Guardian, citate de Mediafax.
Cotidianul american Washington Post a fost contactat de un fost angajat în domeniul informaţiilor care a furnizat documente, inclusiv o prezentare PowerPoint ce descrie parteneriatul dintre agenţia de spionaj NSA şi societăţi în domeniul Internetului.
Programul secret, numit „PRISM”, funcţionează începând din 2007 şi permite NSA să se conecteze la serverele firmelor, printr-un portal, cu scopul de a consulta informaţii despre utilizatori despre care există elemente ce permit să se creadă „în mod rezonabil” că se află în străinătate, totul fără vreo ordonanţă din partea justiţiei.
Legea americană îi protejează pe cetăţeni de o supraveghere fără ordonanţă, însă persoanele din afara teritoriului american nu beneficiază de această protecţie şi pot să fie spionate în mod legal.
Potrivit ziarului,”analişti care utilizează sistemul pe un portal de Internet la Fort Meade (o bază militară în apropiere de Washington) este necesară să introducă «selectori» sau cuvinte de căutare, astfel încât probabilitatea ca ţinta să fie străină să depăşească 51%”.
Skype, AOL, YouTube, Apple şi PalTalk ar participa de asemenea la sistem, iar platforma de găzduire de fişiere Dropbox urmează să se alăture în curând.
Potrivit The Guardian, NSA poate să consulte „e-mailuri, convorbiri video şi audio, înregistrări video, fotografii, conversaţii pe Skype, transfer de fişiere, detalii de pe reţele de socializare şi altele”.
Comunicările pe Skype pot fi spionate în direct.
Google a declarat într-un comunicat pentru cele două ziare că este „foarte atent faţă de securitatea datelor utilizatorilor” săi. „Divulgăm date statului federal doar în acord cu legea şi examinăm aceste cereri cu atenţie”, afirmă gigantul.
Unele „persoane afirmă că am creat o «poartă de intrare ascunsă» pentru stat în sistemele noastre, însă Google nu are vreo «poartă de intrare ascunsă» pentru ca statul să acceadă la date private ale utilizatorilor”, continuă el.
Apple şi alţi giganţi americani în domeniul Internetului au negat şi ele că au permis serviciilor de informaţii să acceadă la serverele lor, cu scopul de a colecta date despre utilizatori, în cadrul unui program de supraveghere aprobat de administraţia lui Barack Obama.
Acest spionaj a fost permis de o lege adoptată în timpul lui George W. Bush, prelungită şi promulgată de către Barack Obama în decembrie 2012, în pofida îngrijorării congresemnilor faţă de acest adevărat „cec în alb” acordat NSA.