Scandal: Un judecător poate fi procuror general

Critici după ce un amendament care prevede că în fruntea Parchetului General ar putea fi numit nu doar un procuror, ci și un judecător, amendament adoptat în comisia specială pentru legile Justiției.

Amendamentul prin care un judecător poate deveni procuror general e ca și cum ai pune un chirurg ortoped să facă o operație pe creier, spune fostul ministru USR al Justiției, Stelian Ion, care critică Legile Justiției.

„Vă spun sincer că după ce s-a întâmplat în perioada 2017-2018, nu credeam să mai trăim aceleași momente în comisiile juridice. Iată, s-a înființat o comisie specială și ce se întâmpla în 2017 în Comisia Iordache se întâmplă și acum: amendamente băgate pe sub ușă de unii deputați, care bineînțeles, au dreptul să depună aceste amendamente, dar care nu au nici o legătură cu justiția sunt preluate apoi de Putere într-un mod cu totul netransparent și îngrijorător”, a spus Ion la RFI.

Fostul ministru USR al Justiției spune că amendamentul prin care un judecător poate deveni procuror general este nociv, „pentru că el arată că această chestiune a procurorilor de rang înalt e în continuare în atenția președintelui, cum în mandatul trecut a fost foarte atent cu propunerile pe care le făceam și a ieșit public, spunând că nu i se pare corectă procedura pe care am propus-o noi, cum în momentul în care am declanșat procedura efectivă pentru selectarea unor procurori de rang înalt, mai ales la DIICOT, unde avem interimari de foarte mult timp, iarăși am avut numai opreliști, iată că și acum este foarte interesat de aceste reglementări, pentru că tot ce se discută în Comisia Juridică am fi naivi să credem că nu au făcut obiectul unor discuții și la acest nivel și cu Președinția. Eu nu cred lucrul ăsta, cred că s-au discutat și cred că ce se întâmplă acum în Comisia Juridică e rodul acelor discuții. Acest amendament arată că e făcut cu dedicație, că președintele dintre judecători ar avea deja în vedere să numească pe cineva. Deci din start, să croiești legea cu dedicație pentru cineva anume este greșit”, a mai spus fostul ministru.

Stelian Ion precizează că „pe fondul problemei, e ca și cum ai pune un neurochirurg să te opereze la genunchi sau un chirurg ortoped să facă o operație pe creier”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

9 Comentarii

  1. „amendamente băgate pe sub ușă de unii deputați, ”
    -noi ne gandim mai mult la Legea 55/2020,
    „privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”,
    la zdrentele si jagardelele care au judecat cu masti pe fatza in sedinte ne-publice si ne-solemne;
    ne gandim si la L136,
    da!

  2. Are dreptate (dom)NUL ministru! Un judecator nu poate fi niciodata procuror general, ca, deh, procurorul este un magistrat mai magistrat decat judecatorul. In schimb, practica ne-a demonstrat ca anumiti INFRACTORI au putut ocupa, cu „succesuri”, postul de procuror general. Necunoscute sunt caile justitiei!

  3. Să pui pe baschetbalista Codruța Kövesi Pocuror general la 29 ani, 3 ani vechime în magistratură, zero realizări profesionale știți cu ce se compară domnule Ion Stelian-USR ?. Cu al pune pe Ion Stelian ministru la Justiție!

  4. Funcţia de Procuror General al României este pentru torţionari din aparatul represiv comunist gen Taica Lazăr, nu pentru judecători!

  5. de exemplu:
    dl. Titi(tudorel toader)
    numai p.g. nu a fost,
    intrebati-l ce pare are!

  6. Interesele bat democrația, ‘l’état c’est nous’! Off-topic : democrația = totalitarism cu … ‘față umană’ .

  7. Dar o cucuvea incompetenta, fara experienta si fara scrupule cum a putut deveni cea mai puternica femeie din Romania, cand taia si spanzura dupa cum voia gogoasa ei, incat tremurau pana si presedintii, premierii si ministrii de frica ei?
    A fost la un pas sa dea jos guvernul, daca nu ar fi intervenit hotarat CCR.
    Iohannis a zis mersi cand a scapat de ea, ptr ca il tinea in sah cu dosarul neveste-si……[Rumburak]

  8. hahaha, ce jigodii perfide sunt porcusorii astia… acum nici 2-3 ani erau toti revoltati ca toata lumea e magistrat si ei au dreptul sa fie numiti la sefia CSM, acuma cand vine vorba de Parchet, reversul medaliei nu mai merge?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.