Cea mai mare organizația studențească din Cluj, OSUBB, a luat decizia de a ieși în stradă pentru a cere public suspendarea cursurilor din Campusul CREIC/TEAM din localitatea Chinteni, scrie Foaia transilvană.
Studenții au avut două zile de boicot a cursurilor la CREIC și vor organiza mâine un protest în fața Rectoratului UBB pentru a lansa un apel public cu privire la condițiile „imposibile pentru un proces educațional de calitate”.
„Joi, începând cu ora 12:00 în fața Clădirii Centrale UBB, de pe Str. Mihail Kogâlniceanu, vom protesta cu scopul de a suspenda activitatea didactică în Chinteni. Putem conta și pe tine?”, este apelul studentimii clujene din cadrul UBB.
Studenții se plâng de orare nerealiste și de un transport deficitar și cu probleme. Aceștia fac 2-3 ore în trafic până a ajunge la cursuri, iar unii sunt nevoiți să schimbe două-trei autobuze.
Grupul de la Cuj… curcubeele conduc Romania, ia-ti ales, ati cules of course, banane..