![Ciolacu DSCN4584](https://www.cotidianul.ro/wp-content/uploads/2024/04/28/Ciolacu-DSCN4584-1000x600.jpg)
Premierul Marcel Ciolacu a reacționat la solicitarea preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, de a da da publicităţii documentele privind interdicţia intrării lui George Simion în Ucraina şi Republica Moldova.
Potrivit lui Ciolacu, din informaţiile pe care le-a primit ca prim-ministru şi din informaţiile pe care le are Guvernul României, această acuză nu se confirmă.
”Îl anunţ pe domnul Ciucă că cu niciuna dintre aceste minciuni nu va câştiga. Nici măcar nu va intra în turul doi. Eu înţeleg, când eşti nepuţincios, devii şi disperat şi nervos. Şi nu numai tu, întreaga echipă care dirijează campania electorală. Dar nu mă aşteptam, ca fost şef al Armatei, fost prim-ministru, actual preşedinte al Senatului, al doilea om în statul român, să aibă astfel de solicitări”, a declarat Ciolacu.
Premierul a precizat că din acest scandal va avea de câștigat George Simion.
„Eu am făcut o adresă oficială premierilor din Ucraina și Republica Moldova. Dânșii mi-au răspuns prin sistemele de intelligence. Ce vă spun cu certitudine, cele două informări n-au făcut referire la faptul că domnul Simion este spion rus. Părerea mea că ceea ce se întâmplă îl favorizează pe domnul Simion de a merge în turul 2. Din informațiile le care le am, această acuză nu se confirmă și va aduce un avantaj domnului Simion”, a declarat Ciolacu.
Potrivit lui Ciolacu, grave au fost și declarațiile șefului comisiei SRI, Ioan Chirteș.
„Dânsul, crezând că este inteligent, a spus o gogomănie mare. A atras SRI în campanie electorală, Lucru total nepermis într-o campanie electorală. Ar trebui să-și dea demisia. Îl depășește funcția, mai ales că a adus o suspiciune că un serviciu secret deține informații pe care le-ar folosi ca șantaj într-o campanie electorală”, a spus Marcel Ciolacu.
Se dovedeste zi de zi cum MaCiuca il plagiaza pe Rares Bogdan.De felul lui,MaCuica nu este ata de incisiv ca acum.Dar la plagieri sta bine.R.Bogdan il” consiliaza”,si-l face de ras,este stilul lui.Daca MaCiuca ar lua 7%,ar fi o performanata.Ar fi al dolea dupa Esuatul cu 8%.
De cateva zile candidatul dreptei-nationale George Simion,liderul Partidului AUR si sustinatorul MEGA a lui Donald Trump,a urcat vertiginos in sondajele din mass-media romane,acum degringolada stingii-socialiste si globalistilor,incepe sa „tremure” la posibilitatea intrari in turul doi al prezidentialelor pentru George Simion,unde are sanse reale sa fie votat presedinte,mai ales dupa alegerea lui Donald Trump in SUA.
Razboiul propagandistic si dezinformarea au ajuns la cote maxime,unde atacul la persoana asupra lui George Simion se manifesta in toata media globalista din Romania,mai ales acum cand soarta ucrainei lui Zelenski a devenit incerta pentru anul 2025!.
A găsit pe cine să întrebe..serviciile ucrainene mișună prin RM când și cum vreau fara sa întrebe pe cineva..un actual deputat chear a fost sancționat de ucraineni și îi făcea cum îi plăcea dar când sa inceput războiul imediat sa revopsit ..mii rușine să privesc la unii din ei..Aproape în fiecare lună ucrainenii mișcă pilonul de frontieră de la portul Giurgiulesti in favoarea sa cu vreo cinci metri ..ziua ai noștri îl pun la loc iar ei noaptea îl întorc..rușii sau săturat de așa podoabe frățești pân la urma au făcut ce au găsit d cuviință..
Ha, ha! Băh pinalilor, vă fuje pamântu’ de sub chiciuari! Voi sînteț’ la driapta AUR… La ocnă cu voi!
Kovrigar ii face partie lui Koviltir!Rusia Sovietica a lucrat intotdeauna foarte bine cu minoritarii
Faptul ca PSD a sabordat baleniera ‘Diana’pentru ca incarcatura de voturi sa ajunga la Koviltir sa intre mititelul in ciclul II spune multe,carierele politice ale lui Koviltir si Kovrigar sunt de acum legate
Redactia ziarului PRAVDA
E SPION RUS , din cauză c-a intrat în BASARABIA și BUCOVINA fără să ceară voie maMAII și lui Zdrelea . Bă PIONILOR tot așa-i fac ungurii lui Orban cănd se preumblă prin Arghial ? ORBAN NU E BĂ , SPION RUS? SAU E CHIAR S P I O N Ungur și e d-al nost . Dar la voi la pionii lui $oro$ nu se eczistă decât spioni ruși ?
De acord, de data asta, cu Ciolacu. @Navrapascu: da. Si cu atât mai mult e ordinar ce-a facut Gâdea-raspopitu’-anti-român.
Cam multi „TAMPITI” pe acest site Cotidianul,care nu stiu sa scrie corect in romaneste,dar isi dau cu parerea cu niste „maimuțoi” fuduli !.gen:…(21,01) (21,45)!
M. Ciolaccu face atac la persoane si calitatea de militar. Dar Ciolacu ca premier trebuie sa faca publice dovezile existente. Cert ca are o intelegere subterana cu aur, care a iesit la iveala prea repede
Atât timp cât Simion are interdicție de a intra în Republica Moldova și în Ucraina, va întreb dacă acesta este eligibil pentru funcția de președinte. Ciolacu? Normal ca-i convine ca Simion sa intre în finala pentru ca știe foarte bine ca majoritatea nu ar vota Simion. Nu mai spun de blatul de care vuiește presa cu voturile PSD pentru AUR, exact cum s-a întâmplat cu voturile pentru Eba. Ciolacule, nu ai prestanta de președinte. Cel mai bine ți se potrivește sa fii vânător sau pescar. Fă-ti din hobby o meserie și vei fi fericit.
daca ajunge Simion presedinte si nu va avea acces in doua tari vecine? Daca vor da in presa cauzele interdictiei, ce facem, alte alegeri?
Cineva a luat-o razna.