Scandalul Valea Uzului. Președintele CJ Harghita insistă: Trebuie eliminat

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că sâmbătă la Cimitirul de la Valea Uzului s-au comis mai multe infracţiuni, atunci când au fost amplasate 150 de cruci pentru eroii români, şi a subliniat că situaţia cimitirului trebuie readusă la starea iniţială, dând de înţeles că acele cruci vor fi îndepărtate.

„Din păcate, sâmbătă s-au comis mai multe infracţiuni în Valea Uzului, în Cimitirul Internaţional al Eroilor. Eu cred că Jandarmeria, Poliţia trebuiau să acţioneze, nu numai să identifice persoanele care au comis (infracţiunile – n.red.), dar trebuiau să le oprească. Pentru că, cu câteva zile înainte, în 30 iunie, împreună cu reprezentanţii Armatei, MApN, reprezentanţii judeţului Bacău, ai oraşului Dărmăneşti şi noi, cei din judeţul Harghita, am căzut de acord pentru diverse soluţii, propuneri, să formăm o echipă care să conlucreze, să lucreze în consens, să avem în spate şi avizul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, care, la rândul său, trebuie să aibă consultări necesare cu statele care au acolo soldaţi înmormântaţi. Eu cred că aceasta este soluţia şi eu cred că trebuie să fie readus în starea iniţială cimitirul, aşa cum a fost în ziua zero, în data de 30 iunie 2023. Sunt legi clare, sunt reglementări clare şi legale şi eu cred că în următoarele zile trebuie dispusă readucerea la aceeaşi situaţie”, a declarat Borboly Csaba, cita.

El a fost întrebat dacă aducerea la starea iniţială înseamnă că acele cruci de lemn vor fi scoase. „Deci, trebuie adus la aceeaşi situaţie, aceeaşi stare cum a fost. Orice a fost introdus în cimitir, în orice formă, trebuie să fie eliminat, pentru că altfel se pierde rostul acelei discuţii din 30 iunie”, a răspuns preşedintele CJ Harghita.

De asemenea, Borboly Csaba a adăugat că rămâne de văzut cum se va proceda pentru a se reveni la situaţia din 30 iunie.

El a susţinut că 30 dintre crucile amplasate sâmbătă au fost puse peste mormintele unor soldaţi căzuţi la datorie, fiind vorba, în acest caz, despre profanare de morminte.

Pe parcursul conferinţei de presă, Borboly Csaba a susţinut de mai multe ori că într-un stat de drept legea trebuie respectată, a acuzat faptul că statul român a asistat pasiv la eveniment şi a descris acţiunea de la Valea Uzului ca fiind „ilegală”, „o ruşine” şi „de nedescris”.

„Deci, eu cred că legea trebuie să fie respectată într-un stat de drept. Nu putem să ne ascundem, ci trebuie să fim prezenţi pentru a pune accent pe respectarea legii. Fiecare naţiune are dreptul să-şi comemoreze morţii într-un loc care să le aducă acestora respectul cuvenit. Acţiunea de sâmbătă a transformat Cimitirul Eroilor într-un şantier (…) şi eu cred că aceasta, cum prevede şi legea, constituie infracţiune. Eu cred că dragostea de patrie nu o arăţi prin nerespectarea legii. Statul român, s-a văzut, a asistat pasiv la acest eveniment. Credem că cei vinovaţi trebuie să fie pedepsiţi. Valea Uzului, cu o istorie comună, poate fi un loc de mândrie pentru copiii noştri, pentru modul în care alegem să ne respectăm unii pe ceilalţi. Cred că şi cetăţenii majoritari acestei ţări, românii, s-ar fi aşteptat ca sâmbătă organele să arate că legile se respectă. Toţi cetăţenii de bună credinţă vor să trăiască în linişte, fără circ sau scandal, aşa poate zona să prospere. Organele statului trebuie să îşi facă datoria cu curaj. (…) Nu poate să fie o decizie politică (…) intervenţia forţelor de ordine şi cred că toţi cetăţenii acestei ţări doresc să vadă că cei care comit infracţiuni sunt opriţi”, a declarat Borboly Csaba.

Întrebat, ulterior, dacă Jandarmeria ar fi putut interveni pentru a opri amplasarea crucilor în cimitir, preşedintele CJ Harghita a reiterat acest lucru, invocând mai multe legi, pe care a spus că le pune la dispoziţia presei. Totodată, el a reafirmat că decizia forţelor de ordine de a nu interveni a fost una politică.

„Eu aşa comentez şi aşa văd eu situaţia, că mergem către alegeri şi a fost o decizie politică ca Poliţia şi Jandarmeria să nu intervină, pentru că eu când am fost acolo (la Valea Uzului – n. red.), am văzut acei oameni (jandarmii – n.red.) că nu prea s-au uitat în ochii mei. Deci, cumva, ei voiau să intervină, dar n-au fost lăsaţi”, a mai spus Borboly.

El a spus că se va solicita Jandarmeriei să pună la dispoziţie datele celor care au participat la evenimentul de sâmbătă, Primăria Sânmartin putând să-i sancţioneze contravenţional.

Prezent la conferinţa de presă, Birtalan Sandor, primarul comunei Sânmartin, pe teritoriul căreia se află cimitirul de la Valea Uzului, a spus că se vor aplica amenzi în acest caz. De asemenea, Birtalan Sandor, şi-a exprimat mâhnirea că s-a ajuns la această situaţie.

„Nouă, oamenilor din Sânmartin, ne pare nespus de rău că iar am ajuns să ne certăm peste cadavrele celor căzuţi la datorie pentru ţara în care au trăit când au luptat. (…) Suntem în suflet supăraţi că am ajuns iar (…) să ne certăm peste un cimitir în care de 100 de ani îşi dorm paşnic, până în 2019, somnul, cei căzuţi la datorie”, a spus Birtalan.

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a invocat de mai multe ori înţelegerea din 30 iunie, dintre Ministerul Apărării Naţionale, autorităţile judeţene din Harghita şi Bacău, precum şi primăriile din Sânmartin şi Dărmăneşti, ca fiind punctul zero pentru rezolvarea situaţiei de la Valea Uzului.

„Dorim ca înţelegerea din 30 iunie să poate să fie pusă în practică, pentru că eu cred că până când nu este pus în practică acea înţelegere, orice extremist, orice infractor va găsi o posibilitate de a fi transmis live pe televizoarele naţionale. Şi nu, nu ne face cinste nici ca popoare, dar nici ca ţară astfel de evenimente. Eu cred că organele abilitate trebuie să facă demersuri, cei răspunzător să fie traşi la răspundere şi trebuie să fie reinstalat situaţia din data de 30 iunie”, a punctat Borboly Csaba.

Preşedintele Consiliului Judeţean nu a dorit să comenteze declaraţiile liderului Asociaţiei Calea Neamului, Mihai Tîrnoveanu, iniţiatorul acţiunii de sâmbătă, care a spus că, dacă va fi contestată în instanţă amplasarea celor 150 cruci, acelaşi lucru va face şi el în legătură cu crucile amplasate pentru soldaţii maghiari.

„Consider că este în afara legii ceea ce face şi declară domnul Târnoveanu. Aşadar, nu comentez”, a spus Borboly. El a precizat, însă, că se analizează depunerea unor plângeri penale în acest caz.

La conferinţa de presă a participat şi deputatul UDMR Hajdu Gabor, care a declarat că acţiunea de sâmbătă este un eveniment sumbru, care nu arată imaginea unei societăţi democratice, în care ordinea de drept este stabilită.

„Este clar că tot ceea ce s-a întâmplat sâmbătă, 8 iulie, este un eveniment foarte sumbru, nu numai în istoria comunităţii noastre locale, ci cred că în istoria postdecembristă a României. Nu prea arată ca imaginea unei societăţi civilizate, în care ordinea de drept este menţinută. (…) Este vorba de o intervenţie absolut brutală asupra unor morminte care nu este permisă, indiferent de faptul că în acel mormânt se odihneşte un soldat mort la datorie de origine maghiară, română, austriacă, italiană sau germană. Aşa cum nu ar fi permis să se intervină atât de brutal asupra mormintelor de la Mărăşeşti, Predeal, Oituz, la fel nu este permis să se intervină atât de brutal, necivilizat, ilegal, asupra unor morminte care se află în Valea Uzului. Ne manifestăm indignarea pentru că este o acţiune care se îndreaptă, pe de o parte, şi împotriva comunităţii noastre, dar şi, pe de altă parte, asupra ordinii de drept”, a declarat Hajdu Gabor.

Şi deputatul UDMR a susţinut că organele de ordine ar fi putut acţiona sâmbătă, întrucât rolul lor este nu numai să supravegheze, ci să şi intervină dacă se comit infracţiuni sau ilegalităţi, exemplificând cu situaţia în care o femeie ar fi violată, iar un jandarm are datoria să intervină, nu doar să consemneze.

„Mormântul unor soldaţi este un lucru sfânt şi dacă cineva, în mod ilegal, brutal, cu echipamente de foraj, intervine asupra acestor morminte şi vă spun clar, indiferent de naţionalitatea şi de uniforma acelui soldat, are datoria să intervină şi să oprească acea acţiune. Toţi avem dreptul să comemorăm, toţi avem dreptul să ţinem slujbe, toţi avem dreptul să ne rugăm pentru soldaţii noştri, dar nu avem niciun drept, decât în limitele legii, în limitele legale şi asta numai organele abilitate, să intervină asupra acestor morminte. Sunt nişte cadre foarte clar stabilite şi aceste cadre legale clar că nu au fost respectate sâmbătă. Vom face tot ce este de putinţă, prin mijloace legale, ca toţi cei care au participat şi au comis ilegalităţi să fie traşi la răspundere, indiferent de faptul că ei vor să repete ce au făcut, vor să se întoarcă. Asta o să vedem, dar organele abilitate vor trebui să-şi facă treaba şi să facă dreptate”, a susţinut Hajdu Gabor.

Un număr de 150 de cruci de lemn au fost amplasate, sâmbătă, în Cimitirul Internaţional al Eroilor din Valea Uzului, de către membrii şi simpatizanţii asociaţiilor Calea Neamului, Frăţia Ortodoxă şi ai altor organizaţii, după ce parcela românească, amenajată în anul 2019 de Primăria Dărmăneşti, a fost desfiinţată printr-o decizie definitivă a instanţei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

15 Comentarii

  1. Sa le darame si gata, nu inteleg de ce trebuie data atat de multa atentie subiectului

  2. atit de viteji sint ungurii… se lupta cu mortii din cimitire si trimit la inaintare penibili primitivi, pe care propria lor cultura si involutie i-a creat. nu exista o singura voce care sa indemne la compasiune si smerenie, calitatile superioare ale sinelui. totul este intr-o nota violenta a limbajului, a dublei morale, a minciunii. asta construiti, de asta veti avea parte, darga borboly… iar ungurii numesc asta civilizatie… pe bune, ne raportam la mizeria imorala si la bataia lor de joc si o numim civilizatie?

  3. Mda..SCANDAL.Dar cine face scandal ? Cine tolerează sau chiar preferă scandal, și de ce. Ai că jurnalist acoperit curajul de a pune punctul pe i și a numi pe vinovat pe incitator?

  4. Ale naibii autoritati din Harghita, mortii lor „au cazut la datorie”, cei romani au cazut luptind impotriva extraterestrilor!! Daca nici acum nu se rezolva situatia, adica cimitirul din Valea Uzului sa faca loc si mortilor romani, problema nu se va rezolva! Harghita si comuna aia nu sunt stat in stat!

  5. Borboly drag si Mare urs,
    S-a linistit hipopotnul, din ungur,
    Sub raza lunii de cleștar?

  6. De cand toate bulibashele statului ungar umbla prin Romania ca pe mosia lor este normal ca acest padurar sef peste harghitenii pripasiti pe sol romanesc sa aiba tupeu care deranjeaza tot mai mult romanii adevarati. Vinovati sunt cei sub ochii complici ai carora s-au desfasurat aceste vizite cu scopuri mai putin clare decat au fost aratate initial. Pentru astfel de merite l-a medaliat Johanis pe Helvig?

  7. Prin voia Prea Sfantei Treimi si a Prea Sfantei Fecioare Maria, Nascatoarea de Dumnezeu sa-i sature, pe toti Editat din Sfanta Noastra Romanie care doresc sa devina stapani pe pamantul nostru romanesc, umplandu-le gura cu acest pamant pe vecie. Amin.

  8. … avem la conducere niște slugi lipsite de demnitate, de onoare, avide după bani și funcții, capabile să își vândă și mamele pentru niște mărgele sau pentru o poză cu licurici mai mari sau mai mici. Așa este când mediocri cu dulapurile pline de schelete „sunt puși” cu spijinul serviciilor și tabletelor la conducerea unei țări, se alege praful și pulberea, dar nimic nu este veșnic … Se pișă ungurii cu boltă pe mormintele eroilor români și ai noștri bravi PSD-iști și PNL-iști țin de 6. Vai de capul vostru dacă se defectează tabletele la alegeri sau se trezesc românii … vorba aia „veche” – ”Nu veți putea voi fura, cât vom putea noi vota!” … și atunci să vă ferească ăl de sus.

  9. BOR tace iar portavocea atat de guraliva in alte situatii si-a pus singur botnita pentru a nu comenta acest subiect. La fel tac latraii din USR de parca ar fi intelesi unii cu altii.

  10. Cinste eroilor decăzuți …din drepturi, muerte bătrâneilor din aziluri…azile…cu zilele!

  11. Foarte corect sa revenim la starea inițială din 1990. Fără atâtea drepturi date maghiarilor, care acuma matura pe jos cu romani.

  12. Dragi macaci dî India aduși de Batu Kan în urma cailor și abandonați în Cumania (muuuntenia), felul vostru de a minții este un păcat mai mare decât hoția. Din această cauză nu vă puteți guverna și vă scufundați în sărăcie și nevoi pe lângă toate bogățile ”obținute”.

  13. Mai,sa fie! Mai sa fie !/Asta e vrajitorie ?

    PS:Unde a disparut articolul:”Romanii rugati sa monitorizeze…”

  14. „El a spus că se va solicita Jandarmeriei să pună la dispoziţie datele celor care au participat la evenimentul de sâmbătă, Primăria Sânmartin putând să-i sancţioneze contravenţional.”… Daca jandarmeria are „datele” inseamna ca suntem intr-o dictatura comunista!

  15. Dragă Que-coe , hârciog de pustă! În prostia ta susti că batalionul ăla de honvezi de la Mun caci a crăpat împușcăndu-se între ei/ Nu te contrazicem , dimpotrivă vă dorim cât mai multe astfel de *fapte de arme ( de la cosorul de râcâit izmene la palinka de 90 de grade la umbră ) Bă , bozgore , problema e că printre honvezii ăia erau și români ardeleni , pe care voi îi băgați în linia întâi , așa cum fac acum haholii cu românii bucovineni . Băi Organ , ai auzit de Emil Rebreanu și de alte sute/ mii de români pe care i-ați omorât ASTFEL , făcând și ^epurare etnică?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.