Antena3 a dezbătut motivul demisiei lui Mihai Răzvan Ungureanu de la SIE avansând un scenariu în acest sens.
Astfel, potrivit national.ro., Mihai Răzvan Ungureanu ar fi fost cel care furniza informaţii fostului preşedinte Traian Băsescu.
„Uite de unde ajunsese să primească informații secrete fostul președinte jucător, după ce șefii SRI, STS și chiar SPP începuseră să nu-i mai răspundă la telefoane. În schimb, după cum reiese din informațiile intrate în posesia noastră, în ciuda unui mic scandal minuțios construit în urmă cu câteva luni, chiar înainte de explozia scandalului Black Cube, orgoliosul Mihai Răzvan Ungureanu și-a readus aminte că, totuși, Traian Băsescu l-a pus premier și a acceptat o alianță „contra naturii” cu fostul șef al statului”, scrie sursa citată.
Mihai Răzvan Ungureanu şi-a dat demisia pe 26 septembrie de la conducerea Serviciului de Informaţii Externe, iar Klaus Iohannis, preşedintele României, care l-a numit, de altfel, i-a acceptat demisia.