Ministerul Energiei a surprins la finele săptămânii trecute cu un mesaj de liniștire a populației după ce zona Dobrogea a fost afectată de vreme rea. Într-un comunicat pro-activ, instituția a anunțat populația că sistemul energetic național a fost perturbat de condițiile meteo însă oamenii trebuie să nu se impacienteze pentru că totul se va rezolva.
Oamenii lui Sebastian Burduja au anunțat că din cauza vântului puternic, fermele eoliene din zona Dobrogei au fost oprite pentru a nu se strica instalațiile iar unitatea 1 de la Cernavodă a fost deconectată. ”Prognozele de vânt indică posibile valori de 75-80 km/h, până la 100 km/h în rafale.
La asemenea viteze, turbinele eolienelor pot fi oprite, iar rețele de transport și distribuție a energiei electrice pot fi afectate.
SN Nuclearelectrica SA anunță, de asemenea, că Unitatea 1 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat în seară zilei de 18 noiembrie 2023, că urmare a condițiilor meteo care au cauzat perturbații în sistemul energetic național.
Deconectarea automată a Unității 1 s-a produs în condiții de siguranță, toate sistemele unității funcționând și răspunzând conform proiectului în astfel de situații.
Deconectarea automată a Unității 1, precum și lucrările de remediere, nu au impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului unității, populației și mediului înconjurător.
SN Nuclearelectrica SA va reveni cu un comunicat de presă la momentul reconectării Unității 1 la Sistemul Energetic Național.
Totodată, din cauza vântului foarte ridicat, turbinele eoliene au început să se oprească. Eolienele produc în prezent aproximativ 1400 MW, față de 2400 MW, cât erau programați. Cu U1 CNE Cernavodă decuplată în acest moment în sistemul energetic sunt 1700 MW deficit. Situația este sub control cu sprijinul Hidroelectrica, asigurându-se echilibrarea sistemului energetic național. În acest moment nu există probleme”, s-a spus în comunicat.
Practic, ministerul a dorit să spună, prin aceste rânduri, că în ciuda condițiilor vitrege, continuăm să funcționăm și acolo unde sunt probleme, acestea vor fi rezolvate în scurt timp.
ONG iști lui neamtu trebe sa asigure curent de echilibrare a SEN și să nu pună în pericol aprovizionarea cu energie a românilor . Fondurile lor din jermania trebe reținute la buget , pentru a cumpăra curent electric din Ungaria, in perioada când eolienele lui Băsescu montate la supraprețz nu funcționează . PCR ne termina toate hidrocentralele pe care încearcă Iohannis&Bassesco să le liberalizeze in paragină economiei de subzistență.
oprirea eolienelor a dus la dezechilibrarea sistemului care a dus la desincronizarea generatoarelor de la reacorul nr.1 si deconectarea automata a acestuia.Cauza ? eolienele sunt generatoare care functioneaza cu puteri variabile ducînd la instabilitate în sistem….atentie mare la acest mixt
-nu stim de ce nu s-a deconectat automat CELALALT REACTOR , nr. 2 nuclear!
„față de 2400 MW, cât erau programați”
-nu stim cum se pot PROGRAMA eolienele sa debiteze,
se pot programa SA NU DEBITEZE!
Ba maxtor, ai auzit de prognoze meteo? Asa se pot programa eolienele sa debiteze.
@paul – eolienele sunt in general folosite sa acopere varfurile de consum, nu sa lucreze in baza. Cei de la dispecerul national se ocupa fix cu asta, echilibrarea sistemului.
După ce mori totul este bine, (editat) au oprit toate unitățile de producere energie pe cărbune spunând că este suficientă,cand colo iepurele e șchiop
nu funcioneaza sau poate multe, bine ca s-a sfarsit cu bine, UE-a are nevoie de o cadere de curent ca sa nu se mai joace impotriva naturii considerand ca un aparat/calculator/ care se bazeaza doar pe curent electri este sigur…nu este lumea trebuie sa aiba alternative de la surse de apa potabila/imbuteliata la caldura pe gaz/lemn/ electricitate…suntem mult mai vulnerabil decat in preistorie pt ca ne-am pierdut o parte din adaptare…
Se apropie sărbătorile de iarnă și vor liniște totală! Mai pun ceva la cale in aceasta perioada si după sărbători…vivat politicienii mincinoși.
Minciuni pesediste. Ei își sau cu tesla în coaye după care spun că știu tratamentul pentru a nu avea dureri. România în derivă.