Sclavagism în Timiş

Sclavagism în Timiş. O familie de asistenţi maternali din Timiş este acuzată că şi-a exploatat minorii pe care îi avea în plasament. În aceste condiţii, astăzi, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara împreună poliţişti din cadrul B.C.C.O. Timişoara – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane efectuează trei percheziţii domiciliare pe raza judeţului Timiş într-o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunii de trafic de minori în formă agravată, urmând a fi puse în executare un număr de trei mandate de aducere.

În cauză s-a reţinut că, în perioada 2020 – 2022 doi suspecţi, soţ şi soţie, în calitate de asistenţi maternali, împreună cu fiica lor, au exploatat, prin supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat, un număr de patru persoane vătămate minore, cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani, care se aflau în plasament la aceştia.

Pe parcursul celor doi ani de zile, asistenţii maternali nu au acordat îngrijirea, ocrotirea, educarea şi întreţinerea necesară persoanelor vătămate minore, care au fost obligate să presteze zilnic activităţi fizice solicitante în cadrul exploataţiei agricole deţinute de suspecţi. În măsura în care persoanele vătămate minore refuzau să mai îndeplinească activităţile dispuse, acestea erau agresate fizic de către cei care îi exploatau.

Pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie, precizează autorităţile implicate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. Cand am vazut titlu am crezut ca e de la vre-o corporatie. da de astia nu se leaga nimeni

  2. Pentru acesti indivizi trebuie niste pedepse exemplare. Sa iti bati joc de niste copii aflati oricum in situatii dramatice, e prea mult.

  3. Bine. In Banat sclavagismul exista și pe vremea lu’ Ceașcă, nu-i o noutate. Cunoscătorii știu despre ce-i vorba…

  4. Mda,numai in Banat a fost, tanti O.G.? Era de așteptat ca, din invidie si prostie, unii postaci sa dea câte o copita in direcția Banatului sau Transilvaniei (am mai citit asemenea comentarii idioate pe forumul asta).

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.