America, la momentul ”Gărzilor Roșii”

”Poziția mea față de dărâmanrea statuilor este ambivalentă, însă sunt înspăimântat de procesul ce se ascunde în spatele acestor distrugeri. Mulțimea nu ar trebui să ia niciodată decizii. Este America la începutul unei revoluții culturale?”, se întreabă Peter Van Buren, fost diplomat american, într-un articol publicat de The American Conservative.

”Paralela istorică evidentă este cu Revoluția Culturală din China, care a durat din 1966 până în 1976. Scopul ei a fost epurarea elementelor capitaliste și tradiționale din societate și înlocuirea lor cu gândirea lui Mao. A fost o luptă pentru putere și control dusă împotriva oricui sa afla în altă tabără.

Pentru asmuțirea gloatelor asupra cuiva era suficient să-l legi de lista neagră a celor patru vechi piloni ai societății chineze (vechile idei, vechile obiceiuri, vechile tradiţii şi vechea cultură). Tinerii chinezi și muncitorii de la orașe au format Gărzile Roșii, gata să ridice pe oricine. Violență? Desigur. Când Mao a lansat mișcarea, în mai 1966, a spus mulțimii să ”distruga sediile” și a mai spus că ”rebeliunea era justificată”. A spus că ”revizioniștii trebuie îndepărtați prin luptă de clasă violentă”. Le-a spus că vechii gânditori erau pretutindeni și că încearcă sistematic să-și mențină puterea și să subjuge poporul.

Astfel asmuțite, Gărzile Roșii au distrus artefacte, statui, au jefuit siturile culturale și religioase. Au incendiat biblioteci. Relgia era considerată o unealtă capitalistă și astfel au fost distruse templele – până și Templul lui Confucius. În cele din urmă, Garzile Roșii au ajuns să-i ucidă pe cei care nu gândeau ca ei. Unde era poliția? Polițiștilor li s-a spus să nu se amestece în activitățile Gărzilor Roșii, iar, dacă o faceau, șeful poliției îi exonera pe membrii Gărzilor de orice acuzație.

Educația a intrat și ea în colimator, pentru că era modul prin care se păstrau și se transmiteau vechile valori. Profesorii, în special cei din universități, erau considerați ”casta murdară” și erau persecutați. Cei norocoși erau doar umiliți în public, rași în cap, dar alții erau torturați. Mulți erau măcelăriți sau împinși la sinucidere. Școlile și universitățile au fost închise și peste 10 milioane de studenți au fost trimiși la țară. O întreagă generație a fost abandonată, lăsată să putrezească lipsită de educație. Pogromurile Gărzilor Roșii au ajuns până la canibalizarea revizioniștilor. Până la urma, Mao însuși a spus că revoluția nu este o petrecere.

Revoluția Culturală a distrus economia Chinei și cultura tradițională, lăsând în urmă circa 20 de milioane de morți. Nimeni nu știe exact câți. A fost un război împotriva modului de a gândi al poporului. Și a fos un eșec. O consecință imediată a Revoluției a fost ascensiunea la putere a militarilor, când oamenii obișnuiți au decis că au îndurat destul și că trebuie reinstaurată ordinea. China a devenit chiar mai capitalistă decât își imagina înaintea Revoluției.

Am vorbit cu o profesoară chinezoaică în vârstă care a fost obligată să părăsească școala și să doarmă afară cu animalele în timpul Revoluției. Își amintea că a fost supusă la sesiuni de autocritică în care trebuia cumva să-și intuiască greșelile. Nu făcuse altceva decât să predea literatura, dar torționarii ei considerau că răspândea astfel idei ce aduceau putreziciunea societate. A trebuit să scrie o mulțime de scuze că este ceea ce este. A fost acuzată pentru 4.000 de ani de oprimare a maselor. Am vorbit cu ea anul trecut, înainte ca complexul vinovăției să năvălească pe Netflix, și mă întreb dacă își dă sau nu seama cât de mult seamănă lucrurile de acum cu cele trăite de ea.

A fost o tragedie de proporțiile Holocaustului în termeni de vieți omenești, o încercare de a distruge o cultură la un nivel care i-ar face pe talibani să se rușineze. Acest subiect nu prea este predat în universitățile din America, ca să nu mai vorbim de China.

Ar trebui însă predat, pentru că istoria seamănă. Studenții chinezi îi alungă din nou pe profesori, uneori prin intermediul clipurilor video făcute cu telefonul, pentru ”limbaj inadecvat”, pentru că predau lucruri urâte despre trecut folosind un vocabular greșit. Alți intelectuali chinezi sunt hărțuiți pe internet pentru că susțin poziții deviante sau își pierd slujbele pentru că vorbesc despre romane care conțin valori greșite. Majoritatea studenților de la Berkeley ar considera acum că semnea măsuri sunt corecte. În Minnesota, Huckleberry Finn este interzis pentru că personajele fictive din roman folosesc un jargon rasial.

Nu există statui ale Revoluției Culturale nici în SUA, nici în China. Nimeni nu închină monumente haosului. Însă nu este vorba despre statui. În America, de la solicitarea dărâmării statuilor lui Robert E. Lee și Thomas Jeffesron am ajuns la distrugerea statuilor oricărui caucazian, inclusiv ale lui Isus alb.

Desigur, nu avea cum să se opreasca la generalii confederați, pentru că nu a fost vorba despre rasism, așa cum în Revoluția Culturală chineză nu a fost vorba doar despre capitalism. Este vorba despre rescrierea istoriei în scop politic, pentru preluarea puterii (împotriva lui Donald Trump) și pentru schimbări societale prin amestecul radicalismului academic în toate instituțiile americane. Sau, cum scria Douglas Murray, scopul ”este introducerea unei noi metafizici în societățile noastre: o noua religie”. Ideile sunt o unealtă a controlului.

Rămâne să vedem încotro va duce revoluția culturală din America. Poate că nu va ajunge nicăieri. Această fază incipientă, în care victimele sunt Uncle Ben, Aunt Jemina, o femeie care-și pierde cumpătul în timp ce-și plimbă cățelul prin Central Park sau câteva vedete care nu mai sunt date pe post, este departe de milioanele de oameni omorâți în China în același scop. Revoluția americană de acum ține mai degrabă de injurii pe internet și jafuri amplificate de presa ce acționează după o agendă anume. Așa cum spunea recent un scriitor, revolta de acum împotriva culturii este ca un joc pentru ca noii șomeri să se recreeze.

Însă rădăcinile intelectuale ale revoluției noastre sunt similare cu cele ale revoluției din China: ura față de cei în vârstă, necesitatea ca ideile inacceptabile să dispară în numele progresului social, intoleranța față de opoziție, violența folosită pentru a impune conformismul.

În America, toate astea s-au răspândit plecând din universități, iar astăzi vedem peste tot cum ”discursul urii” este interzis în numele libertății de expresie, cum, în numele siguranței, ideile periculoase nu numai că nu mai sunt discutate, dar sunt demonizate, anulate, demonetizate, vânate de gloata din lumea reală și virtuală. Ei nu cred că există o piață a ideilor. Pentru mulțime, ideile sunt fie bune, fie greșite, iar cele ”greșite” trebuie interzise. Pentru a supraviețui în fața ofensivei gloatei trebuie să te conformezi și să taci. În China, puteai demonstra că te-ai conformat dacă aveai la tine cărticica lui Mao. În America, poți demonstra asta dacă porți o mască chirurgicală prăfuită pe care o cumperi de la supermarket.

Pregătirea filozofică pentru o Revoluție Culturală Americană a fost făcută. E suficient să schimbăm termenii capitalism și revizionism cu rasism și supremația albilor în unele discursuri ale lui Mao și vom obține un discurs bun pentru un miting Black Lives Matter. De fapt, merg păstrate și referirile lui Mao la distrugerea capitalismului, pentru că seamănă cu gândirea progresistă din America anului 2020.

Istoria nu există pentru a ne face să ne simțim mai siguri sau pentru a justifica anumite teorii despre menținerea ordinii. Istoria există pentru a învăța din ea, iar pentru asta trebuie să o studiem, să ne simțim revoltați, să ne scăldăm în ea, să îi gustăm amăreala și dulceața. Gândiți-vă la anticorpi. Ce se întâmplă când ei nu mai există? Ce se întâmplă când organismul uită cum e să se lupte cu boala? Ce se întâmplă când societatea uită cum este să combați o idee greșită printr-una bună?”