Scriitorul Gabriel Garcia Marquez, în stare „extrem de fragilă”

Starea de sănătate a scriitorului Gabriel Garcia Márquez, externat pe 8 aprilie din spital, este „extrem de fragilă”, a anunțat familia, în urma unor informaţii apărute în presă conform cărora cancerul limfatic de care suferea scriitorul columbian a recidivat.

„Starea sa este stabilă, deşi este extrem de fragilă şi există riscul unor complicaţii legate de vârstă”, au precizat într-un comunicat soţia scriitorului, Mercedes Barcham şi fiii săi, Rodrigo şi Gonzalo.

Pe 8 aprilie, Garcia Márquez, în vârstă de 87 de ani, a fost externat dintr-un spital din Ciudad de Mexico, într-o stare de sănătate considerată „delicată” şi după opt zile de tratament împotriva unei infecţii pulmonare.

Garcia Márquez „continuă şi îşi va continua convalescenţa la domiciliu”, adăugat familia, mulţumind celor care au trimis mesaje de solidaritate şi cerând respectarea intimităţii scriitorului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.