Scrisoare către un jurnalist turc

Scriitorul și jurnalistul Liviu Antonesei ia atitudine față de situația în care se află scriitorul și jurnalistul turc Ahmet Altan, întemnițat de sinistrul regim al lui Erdogan acum ceva mai mult de o săptămînă. Antonesei, alături de alți 10 scriitori români, a răspuns inițiativei jurnalistului turc Necdet Celik. Acesta  a avut o idee curajoasă și nobilă: a propus PEN România, prin intermediul Sabinei Fati, ca 11 scriitori români să trimită 11 scrisori către 11 scriitori și jurnaliști închiși abuziv în Turcia, după cum se precizează pe pagina de Fb a organizației.

Am scris această scrisoare către scriitorul și jurnalistul turc întemnițat de sinistrul regim al lui Erdogan acum ceva mai mult de o săptămînă, scrie Liviu Antonesei pe blogul său.

„Între timp, prin grija jurnalistului Necdet Celik care a tradus-o și prin intermediul avocatului a transmis-o destinatarului, scrisoarea a fost citită de Ahmet, ceea ce mă bucură, poate îi este de oarece sprijin în împrejurările cumplite prin care trece. Dar scrisoarea mea nu este izolată, ci face parte dintr-o acțiune mai amplă de solidarizare a PEN România cu jurnaliștii și scriitorii turci întemnițati sub diverse pretexte inventate, în fapt pentru „delictul” lor de a uza de libertatea de opinie și de expresie. În cazul lui Ahmet Altan au fost invocate niște „gesturi” dintr-o emisiune de televiziune, care l-au și asociat cu tentativa eșuată de lovitură de stat. Prin urmare, 11 scriitori/ jurnaliști români au scris scrisori personale către 11 scriitori/ jurnaliști turci. Detalii în anunțul PEN România de pe site-ul propriu, dar care poate fi găsit și pe pagina de Fb a organizației…

Scrisoare către Ahmet Altan

Stimate Domnule Ahmet Altan,

Iubite confrate,

Tocmai am terminat de citit cartea Dumneavoastră Nu voi mai vedea lumea niciodată. Memoriile unui scriitor întemnițat și trăiesc o puternică stare de tulburare generată, în egală măsură, de drama individuală și de cea colectivă, din care cea dintîi este parte. Din păcate, Turcia de astăzi nu este cea visată și măcar parțial realizată de marele conducător care a fost Mustafa Kemal Ataturk.

Am trăit mai bine de jumătate de viață într-unul din cele mai represive regimuri comuniste din Europa, știu deci ce este cenzura și controlul ideologic. Dar oricît de represiv a fost acel regim, nu mi-a aplicat drept sancțiuni decît cîteva interdicții de a publica și, spre finalul său sîngeros, o consemnare de cîteva luni la domiciliu. Și acestea ca măsuri administrative, fără a fi purtat prin tribunale. Nu spun că a fost bine, dar nu se compară cu coșmarul pe care îl trăiți Dumneavoastră. Recunoscc că mi-a fost mereu teamă să nu mi se însceneze o cauză penală – se obișnuia așa ceva -, dar o clipă nu mi-a trecut prin minte că unui jurnalist și scriitor i se poate înscena participarea la o tentativă de lovitură de stat!

Eu și colegii mei din PEN România cerem eliberarea imediată a Dumneavoastră și a celorlalți jurnaliști și scriitori turci arestați și condamnați pe nedrept, prin înscenări care nu onorează nici un fel de regim și deplîngem subordonarea politică a Justiției.

Speranța mea este că ne vom puteam întîlni cît de repede, în România, în Turcia sau oriunde, pentru a bea o cafea turcească împreună. Vom găsi o limbă în care să vorbim. Deja mințile și inimile noastre vorbesc o limbă comună.

Vă doresc multă sănătate, vă urez să vă pastrați speranța,

O îmbrățișare fraternă.

Liviu Antonesei, scriitor și jurnalist

28 Martie 2021, în Iași, România“

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

4 Comentarii

  1. Felicitări pentru aceasta acțiune!
    Închisorile din Turcia sunt arhipline de condamnați pe nedrept.
    Sa nu ii uitam.

  2. Vă mulțumim. Un pic mai sus de rubrica aceasta de comentarii, este o știre de azi care anunță arestarea a încă 110 persoane…

  3. @Liviu Antonesei: te intreb daca dumneata ai vreo idee de Proiectul Canalul Istanbul, de opozitia SUA la acest megalitic proiect de deschidere a comertului din Marea Neagra in Marea Mediterana si de masoneria antinationala si pro-americana condusa de Fethullah Gulen ?
    Daca nu realizati ce se intimpla in Turcia, rugamintea este sa faceti valuri strict baie!
    Turcia nu este Romania sa stea sluj in fata Aliatului

  4. Sultanul Erdogan nu se joaca! Acum a pus un procuror sa ancheteze niste amirali in retragere, pentru ca protesteaza impotriva intentiei guvernului de a iesi din Conventia de la Montreux( 1936, cu contributia lui Titulescu), care reglementeaza regimul stramtorilor Bosfor si Dardanele! Drepturile omului si special drepturile kurzilor sunt la „mare” apreciere si respectare de catre „sultan”!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.