Scutaru: Declaraţia privind Ucraina, prilej bun pentru Ponta să aibă o poziţie marţi, nu miercuri

Scutaru a declarat că adoptarea unei declaraţii a Parlamentului în cazul Ucrainei, demers propus de PNL, pentru poate avea loc marţi, şi nu miercuri, cum a propus USD.

„Convocarea Parlamentului, în plen reunit, pentru adoptarea unei declaraţii privind situaţia din Ucraina nu ar afecta procedurile parlamentare pentru un nou Guvern. Pur şi simplu putem avea o ordine de zi cu două puncte, unul referitor la situaţia din Ucraina, celălalt privind Guvernul Ponta III. În plus, ar fi o bună ocazie inclusiv pentru prim-ministru, să-şi exprime punctul de vedere în plenul Parlamentului, ţinând cont că până acum nu a abordat în mod tranşant subiectul situaţiei de criză din Crimeea”, a declarat Scutaru.

Acesta a continuat, spunând că USD trebuie să arate că îi interesează și altceva decât să își reconfirme puterea, citează Mediafax.

„Şi aşa, până acum, Guvernul a avut o atitudine destul de palidă în plan diplomatic pe tema crizei din Ucraina, deşi ar fi trebuit să avem un profil mult mai conturat pe acest subiect, fiind ţară vecină Ucrainei şi ţară la frontiera estică a UE şi NATO. Sperăm ca la reuniunile internaţionale care vor avea loc în aceste zile să observăm că vocea României a devenit mai puternică”, a mai spus Scutaru.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.