Se anunță ierarhia pentru admiterea la liceu

Ierarhia la nivel judeţean/al Municipiului Bucureşti a absolvenţilor clasei a VIII-a care participă la admiterea în învăţământul liceal pentru anul şcolar 2023 – 2024

De (R.C.)
Se anunță ierarhia pentru admiterea la liceu

Ierarhia la nivel judeţean/al Municipiului Bucureşti a absolvenţilor clasei a VIII-a care participă la admiterea în învăţământul liceal pentru anul şcolar 2023 – 2024

„Ierarhia la nivel judeţean/al Municipiului Bucureşti a absolvenţilor clasei a VIII-a care participă la admiterea în învăţământul liceal pentru anul şcolar 2023 – 2024 va fi afişată, astăzi, 5 iulie, la ora 18:00”, a transmis miercuri ministerul.

Conform calendarului admiterii în învăţământul liceal, după afişarea rezultatelor finale la evaluarea naţională, se afişează ierarhia judeţeană/ la nivelul municipiului Bucureşti, în vederea admiterii la liceu.

Ierarhizarea candidaţilor se face în ordinea descrescătoare a mediei de admitere (egală cu media notelor obţinute la evaluarea naţională) şi, pentru medii egale, prin aplicarea, în ordine, a criteriilor de departajare, respectiv:

– nota obţinută la proba de limba şi literatura română, în cadrul evaluării naţionale

– nota obţinută la proba de matematică, în cadrul evaluării naţionale

– nota obţinută la proba de limba şi literatura maternă, dacă este cazul

– media de absolvire a claselor V – VIII.

„Dat fiind că, marţi, 4 iulie, s-au identificat neconcordanţe în aplicaţia informatică în ceea ce priveşte ordinea de aplicare a criteriilor de departajare stabilită prin Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal, Ministerul Educaţiei a solicitat reprezentanţilor furnizorului de servicii informatice retragerea ierarhiei pentru verificarea corectitudinii aplicării criteriilor de departajare, respectiv remedierea erorilor şi, ulterior, publicarea actualizată”, explică Ministerul Educaţiei.

Totodată, instituţia precizează că nu este afectată integritatea bazei de date şi că situaţia a fost generată de o eroare a algoritmului pentru aplicarea ordinii criteriilor de departajare.

„De asemenea, menţionăm că situaţia creată nu afectează procesul de completare a opţiunilor şi repartizarea computerizată a candidaţilor, în cadrul admiterii la liceu. Totodată, precizăm că, în conformitate cu calendarul admiterii în învăţământul liceal pentru anul şcolar 2023 – 2024, anunţarea ierarhiei la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti este prevăzută a se realiza în data de 5 iulie”, adaugă reprezentanţii ministerului, dând asigurări că face demersuri pentru ca toate procesele care vizează sistemul de învăţământ să se deruleze în bune condiţii şi pentru ca, atunci când se produc erori, acestea să fie remediate în timp util, pentru a nu-şi produce efecte.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.