Se întâmplă în București! La supermarket, doar până la ora 19.00

Primăria Sectorului 5 reduce programul mall-urilor, al magazinelor și al teraselor. Modificările vor intra în vigoare joi și vor fi luate pentru a preveni intrarea în carantină a orașului.

Noul program a fost anunțat de reprezentanții Primăriei.

„Începând de mâine, 25 martie 2021 și până în 11 aprilie 2021 să se reducă programul agenților economici de pe raza sectorului, după cum urmează: LUNI – VINERI – mall-urile, hypermarketurile, supermarketurile, terasele, service-urile auto, spălătoriile etc. vor fi deschise între orele 07.00 – 19.00. SÂMBĂTĂ – DUMINICĂ – mall-urile, hypermarketurile, supermarketurile, terasele, service-urile auto, spălătoriile etc. vor fi deschise între orele 07.00 – 15.00”, a anunțat, pe Facebook, primarul Cristian Popescu Piedone.

Programul farmaciilor nu va fi afectat. Acestea vor funcționa după programul normal, iar farmaciile non-stop vor avea în continuare program 24 din 24. Piețele, însă, vor avea și ele program modificat.

„Programul piețelor agroalimentare de pe raza Sectorului 5 se va modifica după cum urmează: LUNI – VINERI – 07.00 – 17.00. SÂMBĂTĂ – DUMINICĂ – 07.00 – 15.00. Locurile de joacă vor rămâne deschise zilnic până la ora 19.00”, a mai spus primarul Popescu Piedone.

Poliția Locală a Sectorului 5 va efectua verificări pe raza sectorului pentru a se asigura că agenții economici respectă măsurile incluse în dispoziția emisă de primar. Cei care nu vor duce la îndeplinire normele impuse prin această dispoziție vor avea autorizație de funcționare suspendată și vor fi sancționați conform legii.

Prefectura spune că-i ilegal

Prefectura Capitalei îl anunță pe primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, că noile restricţii anti-COVID, care afectează mall-urile, marile magazine, dar şi terasele, nu este legală.

Conform prefectului Alin Stoica, în România este în vigoare starea de alertă, care prevede deja măsurile ce trebuie aplicate.

„Este stabilit programul activității operatorilor economici care desfășoară activități de comerț, prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, respectiv acestea funcționează în intervalul orar 5.00 – 21.00”, se arată în răspunsul Prefecturii Capitalei.

Întrucât legea este obligatorie, autoritățile administrației publice nu pot stabili un alt program de desfășurare pentru operatorii economici.

Alin Stoica îi cere primarului să revoce de urgență dispoziția dată anterior și îi aduce la cunoștință că „în contextul pandemic actual toate componentele Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență își desfășoară activitatea în sistem integrat și cu respectarea principiului operativității, conlucrării active și subordonării ierarhice”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

15 Comentarii

  1. Ce minuni face o condamnare in prima instanta… Stie el Piedone ce stie… Se vor inghesui in alte secoate… Apropo – in noiembrie 2020 Sibiul a fost carantinat doar la o incidenta de aproape 12 la mie… Acum ce certam pe 6 la mie… Teutonu’ de la Timicioara n-a grohait nimic de Sibiu, dar arata cu degetul Bucurestiul… N-o fi vrut sa-l supere pe Primul Schior al tarii?

  2. Primaria are dreptul de a stabili doar programul propriilor sale compartimente/servicii.

  3. …Da’ las’ ca ne da UE multe miliarde in compensatie, pentru egalitatea de gen, pentru artificii, borduri si Festivalul papainoagelor. Asa ne vom reveni. Si la urma urmei, ce sa faci cu o economie reala? Nu mai bine tiparesti bani si toata lumea e bogata?

  4. Deci când lumea este la muncă sunt dedchise magazinele și piețele agroalimentare. Vii spre casă totul este închis. Amintește de Baia Mare anului 1988, 1989. La ora 16 când mergeai spre casă în magazine nu se găsea nimic. Lapte cu coadă de la 4 dimineața. Ulei, zahăr, ceva făină, orez cu rația lunară după cartea de imobil. Trimiteai copilul la bunici la țară și-l scoteai de intreținere nu mai primea rația de ulei, zahăr, făină, etc… În vacanta de vară lasai banii la copii, care pe la ora 8 30 se adunau cu alții copii de cartier pe scările alimentarei și dacă pe la ora 11 se aducea ceva salam aveam cu toții ce mâncare. Noroc cu vacanța de o lună că se vor mobiliza copii. De ce nu este deschis pe drumul spre muncă adică 6 dimineața și 16-21 după orele de muncă? Te mai miri că ne înjură tinerii pe pensiuonari?

  5. Bey Piedone si voi coonsilierii lu’ peste de la primarie,din ce neuroni uscati v-au venit tampeniile astea cu reducerea programului la marketuri si pietze unde astfel,bey cretinior criminali,veti provoca o aglomeratie de nedescris si marirea riscului de infectare cu covid,la cetatenii care,oricum,trebuie sa-si cumpere alimente,si multi mai merg si la servici toata ziua,aglomeratie atat inauntru cat si afara,cu masca mastilor pe ei.Bey voi faceti experientze pe sanatateea cetatenilor si chiar vreti sa ajungeti toti la reeducare pentru si mai marea infectare a populatiei,sau ce creeti voi,natarailor? Asa vreti voi sa aratati ca luptati cu covidul si infectarea oamenilor,bey aiuritilor,facand exact pe dos decat ce este logic chiar si pentru copiii de la gradinita?

  6. Nu știu dacă pot fi puse în aplicare.O decizie a unui primar nu este lege,nu se poate aplica. El poate reglementa doar în primărie.Grav faptul că nu cunoaște legea!

  7. Ce prostie !

    În loc să lărgească timpul în care magazinele sunt deschise, obligă pe toată lumea să se înghesuie în câteva ore !!!
    Asta este cea mai bună dovadă de „zădărnicirea combaterii bolilor”.

  8. De la 7,30 sau 8,00 se deschid magazinele? Am mai scris, in halvetica, centrele comerciale cu alimentatie publica, privat totul, se deschideau la orele 7,30-8,00 si finalul programului, orele 19,00! Am mai scris, multi cetateni se adunau in grupuri si faceau aprovizionarea benevol cetatenilor! Cum? Sunt site-uri in care se aduna acesti cetateni si apelezi la ei, cumpara totul inclusin medicamente de la farmacie cu banii lor si inainte de predarea cumparaturilor, iti furnizeaza bonul, tu achiti conform bonului de la casa, impreuna controlau cumparaturile, isi multumeau reciproc sau bateau palma normal pentru succesul comun si continuitate! Cetatenii avand zilele de vineri si sambata de la 7,30-8,00 pana la orele 19,00 sa isi faca aprovizionarea! Dar, aici in Romania, gasesti productie uriasa de excroci si hoti, care depaseste limita imposibilului!

  9. @Florin
    Dar decizia paganului de arahat e lege ?
    Pe arahat l-a ales cineva vreodata in viata lui ?

  10. @deeper-asta e un raspuns pt tine la alt articol, dar nu l-ai citit si se potriveste si la asta- pai logic ar fi sa incerci sa izolezi virusul, nu oamenii! Adica, pt putinii tai neuroni iti explic amanuntit, ca sa pui tu mana pe carte si sa te documentezi: virusul e un inamic care vine de undeva, dk izolezi oamenii, pe timpul izolarii, sa zicem ca nu au contact cu virusii…dar dupa izolare intra iar in contact cu virusii care nu au fost ei izolati si eliminati! Atunci la ce bun e izolarea cand nu elimini sursa?! Ai priceput mai prostutule?! Deschide cartile si invata! Virusii trebuiesc izolati, eliminati cu metode bine gandite! Apa e poluata, o depoluezi, aerul de asemeni, un virus poate fi izolat sau eliminat, iar dk e rezistent sa zicem…poti intari corpul uman ca sa faca fata virusilor! Purtatul mastii, dezinsectia distantarea nu intaresc sistemul imunitar al omului, ci mai degraba il slabesc! Aici se vede clar ca nimeni nu lupta pt stoparea infectiei ci doar o faciliteaza! Se vede din ce in ce mai clar ca e o manipulare politica: gripa a disparut ca sa apara covidul mai monstruos, pt a manipula mai bine lumea! Covidul e gripa data disparuta si nu e mortal, doar ca prin slabirea imunitatii cu purtatul mastii si dezinsectia cu substante toxice pt om, plus netratarea corespunzatoare a gripei numita covid, plus netratarea altor boli mai grave din cauza intaietatii covidului, toate acestea dau nastere la morti prin neglijenta, nu morti de covid! Restrictiile sunt date abuziv, fara sens si logica, plus incalca libertatea noastra garantata prin constitutie! Dk sunt masuri bune si apara de ce sunt amendati cei ce nu le tin?! Sunt liber sa aleg, guvenul de ce ma obliga?!

  11. vor scadea salariile vanzatorilor, vor scadea vanzarile, iar locuitori isi vor face ”iesirea” in alte sectoare in drumul spre casa intr-un loc placut, poate si magazinele sunt mai saracute, ca si sectorul…

  12. Prosti specialisti! Pana la orele 19 nu actioneaza covidul? Ati facut rahatul praf, se vor inghesui mai multi la cumparaturi cu inchiderea magazinelor mai repede. Specialistii lui peste!!!

  13. Cineva dintre comentatorii acestui articol a explicat perfect logic , ca aceste masuri cu contractarea timpului in desfasurarea unor activitati economice au efect exact pe dos – sporind imbulzeala. deci si posibilitatea de contractare a virusului.In alta ordine de idei, atacul prefectului la piedone n-are nici o legatura cu grija lui fata de oameni, ci grija lui fata de …mall-uri. De care nu trebuie sa te atingi , Doamne fereste!Ca ele nu e piete romanesti!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.