Se numără miliardele – E mai mult decât se aștepta

Grupul farmaceutic american Pfizer Inc şi-a îmbunătăţit, miercuri, estimările privind vânzările de vaccinuri anti-Covid-19 în acest an, până la 33,5 miliarde de dolari, cu 28,8% mai mult faţă de previziunile anterioare, în condiţiile în care ţările din întreaga lume se grăbesc să îşi asigure aprovizionarea cu doze de vaccin, informează Reuters.

Pfizer a menționat că noile sale estimări se bazează pe acordurile semnate deja, privind livrarea a 2,1 miliarde doze de vaccin în întreaga lume pe parcursul acestui an.

Precedentele estimări de vânzări ale Pfizer, care au fost făcute în luna mai şi mizau pe venituri de 26 miliarde de dolari, se bazau pe contractele referitoare la livrarea a 1,6 miliarde doze de vaccin în 2021.

Însă în perioada care a trecut din luna mai şi până în prezent, Pfizer a informat că se aşteaptă să producă până la trei miliarde de doze de vaccin în acest an.

Cheltuielile şi profiturile generate de vaccinurile Covid-19 sunt împărţite în mod egal între Pfizer şi laboratorul german BioNTech SE.

Vaccinul Pfizer-BioNTech este unul dintre cele mai eficiente din întreaga lume împotriva noului coronavirus, având o eficacitate de 95%.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

5 Comentarii

  1. 40% vaccinati cu 2 doze din ebbrei s-au inbolnavit grav din nou aduca au ajuns in spital.

  2. Asta e motivul pentru care populatia este obligata, prin santaj si amenintari, ca sa se vaccineze: profituri de miliarde de dolari si euro…

  3. Nuci nu trecusera 3 sau 6 luni de la stirea cu vaccinurile si trebuiau sa intre in faliment, doar ca publicitatea europeana in anumite state dar in forta, le-a dat vantul cresterui in cifra de afaceri! Cand au simtit cifra de afaceri, au inceput sa forteze restul continentelor sa faca cum a facut europa, sa creasca bursa! A crescut si cifra de afaceru, a crescut si pe bursa, a crescut si numarul decedatilor dupa vaccinari, a crescut enorm prostia, prostirea si manipularea crasa a cetatenilor!

  4. miliardarii pLandemici mondiali alaturi de slugile pLandemice miliardare locale de care nu vorbeste nimeni: rafilianul pLandemic care isi face presopunctura in timp ce este in emisiune, pentru ca ii este rusine de rusinea lui de „specialist” (ALATURI DE CELELALTE ORORI ANTI-UMANE CUNOSCUTE: CERCIIEEEEL, TATARU, ARAHAT SI ALTE SLUGI MASONICE) cand forteaza oamenii catre MOARTE. se lauda ca a facut vaxxul cand in fapt TOTI SECURICII MASOI SI-AU TRAS CERTIFICATE DE LA SECURIME FARA A SE INTEPA VREODATA. IN TIMP CE POOLIMEA SE INTEAPA PE BUNE URMAND A SE IMBOLNAVI SI A CRAPA INTR-UN TERMEN DE VREO 3 ANI – NOROCUL ALORA DE NIMERESC SERUL SI NU OTRAVA – EI SE IMBOGATESC PE PROSTIA CELOR CARE ACCEPTA MANIPULAREA CA SA AIBA „PRIVILEGII”. IMBOGATIREA INVESTITORILOR PLANDEMICI TRADATORI DE NEAM SI DE TARA CARE PUNCTEAZA SI SEGREGAREA NATIEI PENTRU A PUTEA FI MAI USOR CONTROLATA. SOMN LINISTIT ROMANI!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.