Se verifică modul de citire a indexului

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a demarat acţiuni de control inopinate la şase operatori de distribuţie a energiei electrice, pentru a verifica modul de îndeplinire a obligaţiei legale privind citirea indexului grupului de măsurare al clienţilor casnici la un interval de maximum trei luni, în vederea emiterii facturilor de regularizare.

Potrivit unui comunicat de presă al autorităţii de reglementare, controalele vizează companiile Distribuţie Energie Electrică România, Distribuţie Energie Oltenia, Delgaz Grid, E-Distribuţie Muntenia, E-Distribuţie Banat şi E-Distribuţie Dobrogea.

„Importanţa citirii indexului aparatului de măsură de către operatorul de distribuţie şi transmiterea acestuia furnizorului este esenţială întrucât furnizorul are obligaţia facturării cantităţilor reale de energie electrică consumate, pe baza acestui index”, notează ANRE.

Instituţia a mai efectuat acţiuni de control, pe aceeaşi tematică, şi a aplicat operatorilor de distribuţie de energie electrică, pentru neregulile constatate în perioada 1 mai 2020 – 31 decembrie 2021, sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 4,86 milioane de lei, după cum urmează: Distribuţie Energie Electrică România (1,070 milioane de lei), Distribuţie Energie Oltenia (590.000 lei), Delgaz Grid (800.000 lei), E-Distribuţie Muntenia (800.000 lei), E-Distribuţie Banat (800.000 lei) şi E-Distribuţie Dobrogea (800.000 lei).

ANRE precizează că, în anul 2022, s-au primit 615 petiţii în legătură cu necitirea indexului aparatului de măsurare a energiei electrice de către operatorii de distribuţie a energiei electrice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

8 Comentarii

  1. De ce nu se citesc contoarele permanent, pe net ? Sau mai bine dam un salariu la rude.

  2. Daca faci autocitire, transmiti lunar indexul si citesti cu atentie factura, chiar si atunci cand distribuitorul face ,,citirea” de acasa, din fotoliu(!), au fost cazuri, le dovedesti clar neregula. Pentru siguranta, faci si o poza cu indexul. Cand ei vad nepasare, indiferenta,…..incearca.

  3. La fiecare 3 luni, onligatoriu citirea contorului de catre furnizor dar tu consumator, trimiti autocitirea luna de luna pentru control in propriul cont ca si consumator. Inca ceva, puteti intra in legatura cu orice ​angajat al acestor firme, toti va vorspune ca politicul lenes care traieste abundenta din plin, decide orice in orice firma! Nu va mai incredeti in gurile politic care mint pentru a-si face mendrele cu cetatenii.

  4. Contoarele inteligente sunt „citite” direct din birourile furnizorului și tot de acolo pot fi manipulate. Dacă te-ai prins de figură și demonstrezi că ai dreptate, furnizorul îți va spune că era contorul defect și îl va schimba cu unul la fel. Dar factura trebuie să o plătești pentru că așa au vrut mușchii lui Grindeanu în 2018 că altfel îți taie curentul iar dacă insiști să nu plătești îți ia casa. Așa cum a spus înțeleptul lumii, domnul Kaka Schwab, proprietățile noastre trebuie să ajungă la niște „sectoare mai dinamice”. După câștigurile din ultimul an, furnizorii de curent și gaz se numără printre cele mai dinamice sectoare. Oare cine o fi lucrând acolo?

  5. „Pentru siguranta, faci si o poza cu indexul.”

    Poza trebuie sa contina data, ora si seria contorului, sa se stie alu cine este.

  6. O groaza de experti IT prin zona care stiu doar sa incurce omul. Orice fotografie fatuta cu telefonul mobil are data si ora (chiar si localizarea daca este activata) inscrise in proprietatile fisierului, Indexul contorului este deasupra campului de afisare, deci se fotografiaza implicit. S-ajuns la aceste abuzuri din partea distribuitorilor (majoritatea companii germane si franceze) din cauza increderii (nepasarii) pe care populatia o are in furnizor. Ciobanul care nu-si pazeste oile ramane fara ele. Intelegeti odata ca firmele transnationale sunt doar o adunatura de escroci care nu stiu cum sa va fure banii, nicidecum institutii de binefacere.

  7. Este obligatoriu ca furnizorul să citească contorul lunar. Acolo unde sunt contoare model vechi și sunt în interiorul apartamentului este mai greu. Se poate merge pe valoarea estimata medie pentru luna respectiva din ultimii 3 ani, dar la trei luni trebuie citit și făcută regularizarea. Se plătește o groaza de bani pentru citire și nu se citește.In plus trebuie montate peste tot contoare inteligente.

  8. Va salut cu respect .Eu dau indexul auto citit în fiecare lună pe data de 01 .Lună aceasta am procedat la fel .Plus că am contor inteligent și plasat pe casa scărilor la bloc .Astăzi 26 09 2022 inca nu am primit factura de la CEZ .Mergând la reprezentanta din Câmpulung , mi sa spus că sa emis o factura pe data de 23 09 cu valoare zero și ar fi bine sa achit valoare consumului înregistrat de mine ,pentru a nu plăti prea mult luna viitoare .Probabil ,sic, s-au încurcat indexurile .Asta înseamnă automatizare, digitalizare ?????.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.