Actualitate Ministerul Sănătăţii: Protestul cadrelor medicale de la Institutul ORL, nejustificat Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti este o unitate sanitară cu peste 1.000 de paturi care acordă diverse servicii medicale spitaliceşti şi ambulatorii, dar care pentru specialitatea ORL are la dispoziţie doar un compartiment… Score: 0,26
Actualitate Institutul ORL, cadoul premierului pentru finul lui Băsescu? Angajaţii Institutului ORL "Dorin Hociotă" din Capitală au oprit lucrul, nemulţumiţi că unitatea sanitară a fost propusă pentru comasare cu Spitalul Universitar. Score: 0,26
Actualitate Protest la Institutul de Fonoaudiologie „Dorin Hociotă” Aceştia protestează în curtea unităţii, alături de unii pacienţi ai spitalului, până când conducerea Ministerului Sănătăţii îi va chema să le explice motivul real al "desfiinţării" unităţii sanitare, a declarat, luni, pentru Mediafax, liderul sindical Cristina Niţă. Score: 0,28
Actualitate Şi Monica Iacob-Ridzi se va interna la o clinică din Austria Monica Iacob-Ridzi a fost internată, la sfârşitul lunii noiembrie 2010, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, cu o infecţie legată de măduva osoasă, declara atunci Bogdan Popescu, purtător de cuvânt al unităţii sanitare. Score: 0,26
Actualitate Cristian Buşoi: Românii vor putea să se trateze în UE El a subliniat că, în ciuda unor exemple negative petrecute în sistemul sanitar românesc, există şi foarte multe clinici de înaltă performanţă, care ar putea fi atractive. Score: 0,26
Actualitate Păsări moarte în Bucureşti Autorităţile desfăşoară, vineri, în Capitală, o acţiune de strângere a unor păsări moarte, după ce, săptămâna trecută, zeci de grauri din Constanţa ar fi murit, potrivit experţilor Direcţiei Sanitar Veterinare, din cauza unei intoxicaţii etilice. Score: 0,27
Lifestyle Sănătate Localnicii dintr-o comună gorjeană şi-au construit un spital "Aici, la noi în ţară, ştim că sistemul sanitar este foarte defectuos, încă nu am ajuns la un nivel de să spunem aşa performant", a spus un localnic. Score: 0,26
Lifestyle Sănătate Desfiinţarea Institutului „Prof. Dr. Dorin Hociotă” de Fono-Audiologie şi Chirurgie Funcţională O.R.L. este un abuz! Cadrele medicale şi personalului auxiliar ale Institutului Hociotă consideră că reforma vizează în primul rând redresarea economică a sistemului sanitar, dar această reformă nu trebuie să fie aplicată uniform tuturor unităţilor medicale, indiferent de situaţia lor actuală, impunându-se o analiză pentru fiecare caz. Score: 0,27
Lifestyle Sănătate Cseke Attila propune primăriilor repartizarea a 3% din buget pentru spitale Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, propune autorităţilor locale să repartizeze minim 3% din bugetul local pentru unităţile sanitare pe care le-au preluat anul trecut. Score: 0,28
Actualitate Graurii găsiţi în Constanţa au murit din cauza alcoolului Peste 30 de grauri au fost găsiţi morţi, în Constanţa, în weekend, iar experţii Direcţiei Sanitar Veterinare au stabilit, marţi, cauza decesului: intoxicaţia etilică. Score: 0,27
Actualitate Focar de pestă porcină, descoperit lângă Sankt-Petersburg Un focar de pestă porcină africană, mortală pentru porci și care nu se transmite la om, a fost descoperit duminică, în regiunea Leningrad, spun autorităţile sanitare ruseşti.Mai mulți porci morți au fost găsiți pe 31 decembrie, într-o uzină de tratare a deşeurilor în regiunea Leningrad, a informat serviciul rusesc de control… Score: 0,27
Actualitate Împotriva febrei aftoase, au fost instalate covoare îmbibate cu Virocid Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în colaborare cu Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră, vor asigura la punctele de frontieră Vama Veche, Negru Vodă și Ostrov, covoare de dezinfecție îmbibate cu soluție Virocid 5% pentru toate autovehiculele care vor tranzita dinspre Bulgaria. Score: 0,27
Actualitate Fenomenele ciudate privind moartea a sute de mii de păsări și pești stârnesc panică Oamenii au anunțat imediat Direcţia Sanitar Veterinară, care urmează să facă analize, apoi să stabilească și cauzele dispariției păsărilor. Score: 0,26
Economie Politică Tănasescu, FMI: Suma din noul acord poate fi de 3,6 – 3,7 mld. euro Pe de altă parte, ministrul Sănătăţi Cseke Attila afirma luna trecută că arieratele au crescut din nou în sistemul sanitar, până la 1,6 – 1,7 miliarde de lei. Score: 0,26
Lifestyle Sănătate ANSVSA a instituit alerta pentru prevenirea contaminării cu virusul febrei aftoase Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a instituit alertă pentru prevenirea contaminării cu virusul febrei aftoase în ţara noastră, după ce un porc mistreţ a fost descoperit în Bulgaria ca purtător al acestei boli. Score: 0,27
Business Economie România ar putea lua minimum 3,6 miliarde de euro de la FMI Pe de altă parte, ministrul Sănătăţi Cseke Attila, afirma luna trecută că arieratele au crescut din nou în sistemul sanitar, până la 1,6 – 1,7 miliarde de lei. Score: 0,26
Economie Politică Stimulente noi pentru portăreii statului şi amenzi noi pentru firme Printre persoanele cu atribuţii de control se numără cei de la Garda Financiară, Garda de Mediu, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară , Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Inspecţia Muncii, Autoritatea Naţională a Vămilor, etc. Score: 0,26
Lifestyle Sănătate Medicii care nu au promovat Rezidenţiatul ar putea fi totuşi angajaţi Absolvenţii facultăţilor de medicină, începând cu promoţia 2005, vor putea să se angajeze într-o unitate sanitară, la UPU sau în cabinetele medicilor de familie, chiar dacă nu au promovat concursul de Rezidenţiat, astfel încât ei vor putea sprijini activitatea medicală din aceste unităţi. Score: 0,28
Actualitate Extern Majoritatea spaniolilor cred că ţara lor nu va depăşi criza economică Sondajul publicat pe 31 decembrie de ziarul "La Razon" mai arată că peste jumătate dintre spanioli se tem de faptul că actuala criză economică va duce la coplata serviciilor sanitare din sistemul public, în timp ce 33% resping ideea de plată. Score: 0,26
Cele mai atractive ţări din Europa în 2011 pentru românii care vor să muncească Pentru români ofertele cele mai numeroase vor fi pentru îngrijire copii şi bătrâni, menaj, asistenţă socială, servicii medicale şi sanitare. Score: 0,26
Huidu le-a urat românilor să nu aibă nevoie de sistemul sanitar din ţară În acelaşi timp el le-a urat românilor "să nu aibă nevoie de sistemul sanitar autohton, de sistemul de asigurări, în general să nu aibă nevoie de nimic din România. Score: 0,71
80 la sută din locurile de cazare din Praid şi Băile Tuşnad, ocupate Turiştii care au ales să treacă în Noul An la Praid vor avea parte de programe speciale din care nu vor lipsi plimbările cu sania trasă de cai sau distracţia pe pârtiile de schi din apropiere. Score: 0,28
Incendiu într-un bloc din Capitală, trei copii duşi la spital Trei dintre copiii expuşi la fum au fost duşi preventiv pentru investigaţii la unităţi sanitare, doi fiind transportaţi la Spitalul "Marie Curie" şi unul la Spitalul "Grigore Alexandrescu", a mai spus Anca Onofrei. Score: 0,26
Europa şi săracii ei Ei bine, dacă sistemul sanitar nu va avea de câştigat, măcar cel bancar să o ducă bine. Score: 0,26