Actualitate Sâmbătă, se validează alianţa PSD, PNL şi PC Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Conservator urmează să decidă, sâmbătă, în forurile superioare de conducere ale fiecărei formaţiuni, asupra formării unei alianţe înregistrate juridic între PSD şi Alianţa de Centru – Dreapta PNL-PC. Score: 0,27
Actualitate Bănicioiu: Comasarea spitalelor va îngreuna accesul la serviciile medicale Deputatul consideră că motivul real al comasării a 111 spitale şi transformarea a 71 de spitale în cămine pentru bătrâni este "câştigarea unor funcţii", prin schimbarea statului juridic al spitalelor şi vacantarea unor posturi de conducere. Score: 0,27
Sport Daneza Anja Andersen va antrena pe Oltchim Râmnicu Vâlcea Peter Kovacs a fost numit la conducerea tehnică a echipei Oltchim în iulie 2010, după ce fostul antrenor, Radu Voina, a renunţat să-şi prelungească înţelegerea cu gruparea din Râmnicu Vâlcea. Score: 0,27
Actualitate Dragnea: Săgeata cu trandafirii s-au unit şi a ieşit o siglă care să aducă bunăstare Dragnea a spus că părţile au finalizat textele unui Acord politic, ce va fi aprobat vineri şi sâmbătă de structurile de conducere ale PSD, respectiv ACD, şi semnat sâmbătă de cei doi co-preşedinţi, Victor Ponta, respectiv Crin Antonescu. Score: 0,27
Actualitate Alianţa dintre PSD şi ACD, alias Uniunea Social-Liberală Alianţa dintre PSD şi ACD s-ar putea numi Uniunea Social-Liberală şi nu va avea organisme comune de conducere, activitatea politică urmând să fie gestionată doar de cei doi co-preşedinţi, Victor Ponta şi Crin Antonescu, au declarat, joi, pentru Mediafax, surse social-democrate şi liberale. Score: 0,80
Actualitate Băsescu, martor în procesul traficantului de arme Viktor Bout? …Otopeni, iar «liberul» de decolare a aeronavei mortii a fost dat de autoritatile aeronautice romanesti, sub presiunea si la ordinul direct al Matrozului, aflat atunci la conducerea Ministerului Transporturilor. Score: 0,26
Sport Adrian Mutu revine la Fiorentina De la începutul lui 2011, Mutu a intrat în conflict cu conducerea Fiorentinei, acesta plecând fără să ceară permisiunea de la un antrenament, supărat că nu a fost lăsat să plece gratis la Cesena, club cu care ajunsese la un acord împreună cu reprezentanţii săi, fraţii Ioan şi Victor Becali. Score: 0,27
Actualitate Opoziţia, şantajată cu scaunul lui Mircea Geoană …senatorilor conservatori la grupul liberal, reprezentanţii arcului guvernamental invocând o prevedere a Regulamentului Senatului conform căreia orice modificare intervenită în conducerea sau în componenţa unui grup parlamentar se aduce la cunoştinţa preşedintelui Senatului, sub semnatura liderului de grup. Score: 0,26
Actualitate Social Lista joburilor pentru experţii în internet şi calculatoare Mai trebuie să vorbeşti fluent limba engleză şi să ai carnet de conducere categoria B, ca să devii atractiv pentru acest job. Score: 0,27
Actualitate Justiție Suspectul în cazul crimei pentru care a fost condamnat Ţundrea, arestat preventiv pentru furt Gheorghe Avram, noul suspect în dosarul crimei comise la Pojogeni, în vara anului 1992, şi în care Marcel Ţundrea a făcut închisoare pe nedrept, a fost arestat pentru 29 de zile, pentru furt, conducere fără permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice şi distrugere. Score: 0,26
Actualitate Actuala putere va avea majoritate în Biroul Permanent al Senatului Negocierile privind funcţiile din conducerea Senatului vor fi reluate lunea viitoare, începând cu ora 13,00. Score: 0,26
Actualitate Marin Moraru despre români: Popor de leneşi, de hoţi, de ciubucari Brucan cu ai lui 20 de ani a fost un dulce copil, la noi trebuie să treacă 3 generaţii pentru că acum sunt la conducere copiii celor care conduceau odată, apoi vin copiii lor. Score: 0,26
Economie Politică Premierul a susţinut desfiinţarea contractelor colective Printre cele 17 propuneri acceptate este cea care vizează perioada de preaviz, care să fie 20 de zile calendaristice pentru funcţiile de execuţie şi 30 de zile pentru cele de conducere, precum şi cea care se referă la perioada de stagiu pentru absolvenţi la angajare, a precizat Hossu. Score: 0,26
Actualitate Militarii disponibilizaţi au fost induşi în eroare de un oarecare avocat …haotice şi de neînţeles desfăşurate în ultima vreme de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate par să indice faptul că serviciile secrete ale Armatei, aflate sub conducerea lui Moş Teacă, ministrul Apărării Naţionale, lucrează intens la anihilarea acestui sindicat, perceput ca vector de ameninţare pentru Traian Băsescu şi pentru… Score: 0,80
Lifestyle Sănătate O fată de 12 ani a născut un bebeluş de 2,700 kilograme Conducerea Spitalului Universitar din Capitală a sesizat Poliţia Ilfov şi Autoritatea pentru protecţia Copilului din judeţ. Score: 0,27
Actualitate Extern Egipt: Armata le cere manifestanţilor să înceteze protestele Anterior, armata a emis un comunicat în care afirma că înţelege "cererile legitime" ale oamenilor şi se angaja că nu va folosi forţa împotriva protestatarilor, care de peste opt zile cer demisia preşedintelui Hosni Mubarak, aflat la conducerea ţării de aproape 30 de ani. Score: 0,27
Actualitate Valeriu Stoica: S-ar putea ca-n perioada următoare să fie şi momente mai tensionate în PDL Valeriu Stoica speră că viitoarea Convenţie Naţională va aduce o echipă de conducere credibilă capabilă să fie o contrapondere la coalizarea coaliţiei, opinând că se poate ajunge la această finalitate prin două modalităţi. Score: 0,27
Economie Politică Emil Boc discută cu patronatele și sindicatele despre modificarea Codului Muncii Printre acestea se numără şi cea care vizează perioada de preaviz, de 20 de zile calendaristice pentru funcţiile de execuţie şi 30 de zile pentru cele de conducere, precum şi cea care se referă la perioada de stagiu pentru absolvenţi la angajare. Score: 0,26
Lifestyle Sănătate 560 de funcţii de conducere reduse prin reorganizarea spitalelor Măsurile de comasare şi reprofilare a celor 182 de spitale vor duce la desfiinţarea a 560 de funcţii administrative de conducere, printre care şi cea de director de îngrijiri medicale, ceea ce va duce la economii de peste 20 de milioane de lei, a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila. Score: 0,74
Actualitate Justiție Cel puţin 200 de bucureşteni au dat mită ca să obţină permisele de conducere Cel puţin 200 de bucureşteni au obţinut ilegal permise de conducere, dând mită. Score: 0,72
Actualitate FSLI: Aproximativ 3.500 de profesori vor ajunge în şomaj de la 9 februarie Conducerea FSLI s-a întâlnit la Băile Tuşnad cu lideri de sindicat şi secretari generali din toate judeţele ţării pentru a discuta pe marginea Legii Educaţiei, dar şi a Legii salarizării unice sau a contractului colectiv de muncă. Score: 0,26
Actualitate Argeş: Organizaţiile PSD şi PDL au fost amendate pentru manifestaţii neautorizate …forţelor de ordine, la protestul faţă de arestarea lui Constantin Nicolescu, desfăşurat la sediul PSD, au participat aproximativ 350 – 400 de persoane, inclusiv lideri din conducerea centrală şi locală a acestui partid, în timp ce la sediul PDL, aflat la o distanţă de câteva sute de metri, "s-a strâns un număr de 250 – 300 de membri… Score: 0,27
Actualitate Băsescu s-a bătut cu „stelele partidului” în şedinţa PDL. Cum l-a scos la careu pe deputatul Păsat Toate filialele PDL din ţară au fost pichetate, luni, de grupurile social-democraţilor,conducerea PSD mergând la Piteşti, pentru a protesta faţă de "abuzul politic" exercitat împotriva colegului lor Constantin Nicolescu. Score: 0,26
Actualitate Spioana sexy Anna Chapman vizează un loc de deputat în Duma de Stat În decembrie, a primit un loc la conducerea organizaţiei de tineret a partidului pro-Kremlin, Rusia Unită. Score: 0,27
Actualitate 200 de bucureşteni au obţinut ilegal permise de conducere Cel puţin 200 de persoane au obţinut fraudulos, contra şpagă, permisul de conducere la serviciul specializat din Bucureşti. … Mai mulţi intructori auto şi angajaţi ai direcţiei de Permise de Conducere din Capitală au fost arestaţi preventiv în acest caz pentru 29 de zile. Score: 0,74