Culori impudice şi scene „fierbinţi” Secretarul de Stat pentru artă a decis eliminarea lui de pe simeză, considerându-l obscen. Score: 0,29
Candidaţii pentru preşedinţia PDL îşi vor putea depune moţiunile până pe 12 aprilie Candidaţii pentru funcţia de preşedinte al PDL îşi vor putea depune moţiunile până la data de 12 aprilie, a decis, joi, Comisia pentru organizarea Convenţiei Naţionale, potrivit anunţului făcut de Sulfina Barbu. Score: 0,30
Un cântăreţ şi o profesoară, în cursa prezidenţială pentru Haiti Însă Consiliul electoral a decis modificarea acestor rezultate, pe fondul acuzaţiilor de fraudă. Score: 0,30
Fiscul va verifica persoanele cu venituri mari fără să le avertizeze Executivul a decis, la finele anului trecut, că persoanele fizice ale căror venituri reale depăşesc cu cel puţin 50.000 lei sumele declarate vor plăti impozit de 16% aplicat la diferenţa dintre cele două valori. Score: 0,30
Afacerea caietelor lui Cioran, la final În 2005, ea a decis să cedeze o parte dintre ele în cadrul unei licitaţii organizate de casa Drouot. Score: 0,29
Libia: Zona de interdicţie aeriană, supusă votului Consiliului de Securitate al ONU Gaddafi a anunţat, miercuri seara, că forţele sale vor purta joi o "bătălie decisivă" pentru cucerirea oraşului Misrata, al treilea cel mai important oraş din ţară , la 150 de kilometri est de Tripoli, asupra căruia insurgenţii afirmă că… Score: 0,29
Zi decisivă pentru Monica Columbeanu Pe fetiţă nu a văzut-o de la începutul lunii martie, după ce instanţa a decis să rămână în grija tatălui. Score: 0,91
Gaddafi anunţă o „bătălie decisivă” astăzi la Misrata …de Tripoli, potrivit unor imagini difuzate miercuri seară de televiziunea naţională, preluată de AFP „Bătălia a început miercuri, la Misrata, iar joi va fi bătălia decisivă", a subliniat liderul libian care, potrivit televiziunii, se întâlnea la Tripoli cu un grup de tineri originari din Misrata, al treilea oraş al ţării, cu… Score: 0,88
CAB a respins contestaţia lui ÎPS Pimen împotriva verdictului de colaborator al Securităţii Decizia Curţii de Apel Bucureşti de miercuri vine după ce, în martie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis rejudecarea de către această instanţă a contestaţiei lui ÎPS Pimen, după ce în mai 2009, CAB a admis o excepţie invocată de avocatul arhiepiscopului şi a constat… Score: 0,30
Frunda a acceptat decizia UDMR, niciun parlamentar nu va vota moţiunea de cenzură "Nici domnul Frunda nu va vota", a declarat Kelemen, după ce jurnaliştii i-au reamintit că Gyorgy Frunda a decis să nu respecte deciza UDMR. Score: 0,30
Parlamentarii, dezinteresaţi de moţiunea de cenzură PDL, UNPR şi UDMR au anunţat că au decis ca parlamentarii lor să nu-şi exprime votul la moţiunea de cenzură. Score: 0,29
Antonescu: Autorităţile, fără reacţie în privinţa declaraţiilor unor oficiali maghiari privind autonomia Totodată, liderul liberal a precizat că în Delegaţia Permanentă a PNL s-a decis elaborarea, în Biroul Politic Central al PNL, a unui document referitor la acest subiect, care ar urma să fie discutat în cadrul USL. Score: 0,30
România retrage personalul neesenţial de la ambasada din Tokyo Ministrul de Externe Teodor Baconschi a declarat miercuri că MAE a decis retragerea "personalului neesenţial" de la ambasada din Tokyo, el reamintind totodată că a fost activată celula de criză şi că a fost trimis personal consular suplimentar, relatează Mediafax.ro. Score: 0,30
Greva generală, singura soluţie PDL şi UDMR au anunţat că au decis ca parlamentarii lor să nu-şi exprime votul la moţiunea de cenzură. Score: 0,29
Boagiu a cerut amânarea aprobării bugetului CFR Călători Sindicaliştii nu s-au înţeles cu reprezentanţii companiilor feroviare în cazul încheierii noilor contracte colective de muncă, astfel că au decis să respecte calendarul protestelor anunţate. Score: 0,30
Moody’s a retrogradat cu două trepte Portugalia Portugalia a decis astfel să se conformeze cererii unor voci din interiorul Uniunii Europene, printre care şi a cancelarului Angela Merkel, de a merge mai departe cu reformele economice care au intrat în vigoare anul acesta. Score: 0,30
Bilanţul oficial al cutremurului din Japonia a ajuns la 3.676 de morţi Guvernul central a decis oficial miercuri să mobilizeze personalul de rezervă al SDF, pentru prima dată de la înfiinţarea Forţei în 1954, astfel că 10.000 de membri vor fi chemaţi să participe la operaţiuni, potrivit ministrului apărării, Toshimi Kitazawa. Score: 0,35
Coşmarul nuclear japonez În replică, guvernul de la Tokio şi compania TEPCO au decis să formeze o celulă de criză care să informeze populaţia în timp real despre evoluţia alertei nucleare. Score: 0,29
Boc, în faţa ultimei moţiuni de cenzură? Sindicatele ies în stradă! PDL şi UDMR au anunţat că au decis ca parlamentarii lor să nu-şi exprime votul la moţiunea de cenzură. Score: 0,29
Gigantul american Chevron investeşte 25 mil. dolari ca să caute petrol în România Gigantul petrolier Chevron a decis majorarea capitalului social al unei filiale a sa din România. Score: 0,30
Grevă de avertisment la CFR, miercuri între orele 7.00 şi 9.00 Preşedintele Federaţiei Mişcare – Comercial, Gheorghe Frăţică, declară că acţiunea de protest a fost decisă, joi, în cadrul Consiliului Naţional al organizaţiei. Score: 0,30
Verificarea persoanelor cu venituri mari va viza pentru început câteva zeci, sute de persoane Guvernul a decis la finele anului trecut, prin modificarea Codului Fiscal, ca persoanele fizice ale căror venituri reale depăşesc cu cel puţin 50.000 lei sumele declarate să plătească un impozit de 16% aplicat la diferenţa dintre cele două valori. Score: 0,30
Hagi, de patru ori mai ieftin decât Piţurcă. Are clauză de reziliere de 1,75 milioane euro Meciul de vineri, cu Fenerbahce, este decisiv în acest sens, iar ziarele din Turcia, care în ultima vreme au dus un atac concertat împotriva antrenorului Galatei, au dibuit foloasele pe care Hagi le va trage de pe urma demiterii. Score: 0,30
Direcţia greşită a educaţiei În alte cuvinte, nu doar materiile prime, diviziunea muncii sau capitalul, ci şi oamenii sunt factorul decisiv al bunei stări, iar „know how"-ul atât de invocat astăzi ca scop în educaţie nu se reduce la „capacităţi" sau „competenţe", ci include cunoştinţe… Score: 0,29
Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, a fost achitat În acest dosar au mai fost judecate două persoane, Farkas Ferenc Zsolt şi Farcasi Maria Mirona, iar în cazul acestora instanţa a decis încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la infracţiunea de trafic de migranţi… Score: 0,30
Suspectul în cazul violului pentru care Ţundrea a făcut detenţie, trimis în judecată Magistraţii au decis atunci să emită mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile pe numele acestuia pentru furt calificat, conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea Poliţiei. Score: 0,29