Sebastian Burneci, concert live la Sala Radio

Miercuri, 7 februarie, de la ora 19.00, Orchestra de Cameră Radio va cânta live în compania trompetistului de jazz Sebastian Burneci, care aduce la Sala Radio proiectul Unspoken, un experiment muzical unic în România, prin interferența între jazz și muzica contemporană. La pupitrul dirijoral se va afla Simona Strungaru, iar alături de Sebastian Burneci vor urca pe scenă invitații săi, instrumentiști jazz originari din Bulgaria, nume cunoscute în lumea jazz-ului internațional: Teodor Petkov – pian, Mihail Ivanov – contrabas și Borislav Petrov – tobe.

Trompetist și solist al Big Band-ului Radio și absolvent al Prince Claus Conservatoire din Olanda, sub îndrumarea lui Alex Sipiagin, Sebastian Burneci este membru activ în mai multe proiecte internaționale de jazz, fondator şi leader al ansamblului Bucharest Jazz Orchestra. Derulează de 15 ani proiectul Unspoken, pe care îl definește „un experiment muzical și social“, și descrie colaborarea cu Simona Strungaru drept „cea mai intensă experiență muzicală pe care am trăit-o până acum“. Sebastian Burneci este unul dintre cei mai reprezentativi muzicieni ai generaţiei sale. Prim trompetist şi solist al Big Band-ului Radio şi cel mai tânăr membru angajat permanent, Sebastian este parte integrantă a celor mai importante înregistrări şi producţii live din ultimii 15 ani.

Născut la Constanţa, în 1983, într-o familie de muzicieni, fiul unuia dintre membrii fondatori ai legendarei trupe rock Roşu şi Negru, Sebastian Burneci este câştigătorul a şase locuri 1 consecutive la Olimpiadele Naţionale de Muzică din România. Are la bază o pregătire în muzică clasică dobândită urmând cursurile Colegiului Naţional Regina Maria din Constanţa.

Pianistă, dirijor de orchestră, orchestratoare și compozitoare de muzică de film, Simona Strungaru a lansat în 2015 orchestra și conceptul Simona Strungaru Symphonics, bazat pe muzică originală, cu orchestrații semnate de autoare.

Teodor Petkov a studiat pianul pop și jazzul, este profesor, a fost membru în mai multe trupe de jazz și a susținut numeroase concerte alături de muzicieni de renume ai genului.  Absolvent de jazz la Conservatorul din Amsterdam, contrabasistul Mihail Ivanov a concertat în compania unor trupe și nume sonore ale jazului internațional.

Compozitor și toboșar specializat în jazz, Borislav Petrov a publicat un studiu despre ritmurile tradiționale în muzica bulgară în prestigiosul Dutch Journal of Music Theory și a făcut parte din mai multe proiecte experimentale de jazz contemporan.

Printre cele mai importante proiecte în care Borislav a luat parte sunt: Tin Men & The Telephone – un trio cu pian interactiv, fondat în Amsterdam, în care Borislav a fost implicat timp de 7 ani, și alături de care a făcut înregistrări şi turnee, dar şi o serie de activităţi educative desfăşurate în oraşe din Olanda, cu scopul de a prezenta muzica jazz celor tineri prin intermediul unor concerte şi tehnici interactive. Această trupă a fost nominalizată în anul 2016 la British Jazz Fm Awards.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

1 Comentariu

  1. Un concert este intotdeauna live! „Concert live” este in cel mai bun caz pleonasm sau redundant …. daca nu altceva …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.