Sebastian Vlădescu, condamnat

Fostul ministru al Finanțelor, Sebastian Vlădescu, a fost condamnat la 8 ani și 6 luni de înschisoare, într-un proces în care era acuzat pentru luare de mită și trafic de influență. În același dosar a fost condamnat și Cristian Boureanu. Decizia instanței supreme nu este definitivă.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis, joi, condamnarea lui Sebastian Vlădescu la 7 ani de închisoare pentru luare de mită și 6 ani de închisoare pentru trafic de influență, în formă continuată. Contopind pedepsele, Vlădescu Sebastian-Teodor-Gheorghe este condamnat la pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1 an și 6 luni, rezultând o pedeapsă finală de 8 ani și 6 luni închisoare, pe care inculpatul urmează să o execute în regim de detenție.

Instanța a decis și condamnarea lui Mircea Ionuț Costea la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în forma complicității și a Mihaelei Mititelu la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influență, pe care inculpata urmează să o execute în regim de detenție.

În același dosar a fost condamnat și Constantin Dascălu la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, pe care inculpatul urmează să o execute în regim de detenție, dar și pe Cristian-Alexandru Boureanu la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influență. „În baza art. 97 din Codul penal, anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 9 luni închisoare, aplicată inculpatului Boureanu Cristian Alexandru prin sentinţa penală nr. 388 din 20 iunie 2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 24005/299/2017, astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 641 din 9 mai 2019 a Curții de Apel București – Secția a II-a penală). Descontopește pedeapsa rezultantă de 1 an și 9 luni închisoare, aplicată inculpatului prin decizia penală antemenționată, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, respectiv 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de ultraj (…) contopește pedepsele aplicate inculpatului Boureanu Cristian Alexandru, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite de 9 luni închisoare, rezultând o pedeapsă finală de 4 ani și 3 luni închisoare, pe care inculpatul urmează să o execute în regim de detenție”, potrivit deciziei instanței.

Lui Boureanu i se scade din durata pedepsei închisorii durata reținerii și arestării preventive în dosarul nr. 24005/299/2017, de la data de 9.06.2017 şi până la data de 11.08.2017, inclusiv.

Potrivit deciziei ÎCCJ, se dispune confiscarea specială a sumelor de 3.990.248,6 lei și 65.000 euro de la inculpatul Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe. Se dispune confiscarea specială a sumei de 2.177.000 euro de la același inculpat. Se dispune confiscarea specială a sumelor de 3.121.328,41 lei și 1.919.900 euro de la inculpatul Costea Mircea Ionuț. Se dispune confiscarea specială a sumelor de 3.083.498,71 lei ?i 1.050.087 euro de la inculpata Mititelu Mihaela. Se dispune confiscarea specială a sumei de 1.114.000 euro de la inculpatul Dascălu Constantin. Se dispune confiscarea specială a sumei de 2.111.799,71 euro de la inculpatul Boureanu Cristian Alexandru. Se dispune confiscarea specială a sumei de 214.874,88 euro virată în contul deschis pe numele SC Topanel Production Panels SA la A.N.A.B.I., dispoziție ce se va comunica Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.

Inculpații au fost trimiși în judecată de DNA. Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită și a unei infracțiuni de trafic de influență, pe vremea când era minsitru de Finanțe. În același dosar au fost trimiși în judecată și Mircea Ionuț Costea, fost angajat în cadrul ministerului finanțelor, deținând o funcție de conducere într-o bancă de stat la data faptelor, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și complicitate la luare de mită, un administrator al unor societăți comerciale, persoană apropiată de conducerea CNCFR pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și complicitate la luare de mită; Constantin Dascălu – secretar de stat în cadrul ministerului transporturilor în perioada săvârșirii faptelor) pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită și Cristian Alexandru Boureanu, parlamentar și vicepreședinte al unui partid politic aflat la guvernare în perioada săvârșirii faptelor, pentru săvârșirea unei infracțiuni de trafic de influență.

Activitatea infracțională s-a desfășurat în două etape, potrivit DNA. Prima etapă ar fi acut loc în anul 2005, în contextul licitației organizate pentru reabilitarea unei linii ferate, reprezentanții companiei străine au convenit cu Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe, Costea Mircea-Ionuț și cu persoana apropiată de conducerea CNCFR, să le plătească eșalonat, pe toată durata contractului, un comision de 3,5% din sumele încasate de la statul român. În schimbul, acestor sume, inculpații au promis să efectueze demersuri pentru a asigura finanțarea suplimentară în vederea încheierii contractului, precum și plata la timp a facturilor emise. Pentru a se putea realiza remiterea sumelor de bani a fost creat un circuit fictiv, în baza căruia sumele de bani au ajuns la inculpați, astfel: o primă verigă a fost reprezentată de încheierea unui contract de consultanță cu o societate de avocatură, în baza căruia compania a plătit, în perioada 2006-2011, suma totală de 39.363.071 lei, deși nu au fost prestate servicii. Următoarea verigă a fost reprezentată de încheierea mai multor contracte fictive între societatea de avocatură sau societăți offshore afiliate acesteia cu societăți controlate de inculpați, prin care sumele de bani au ajuns la aceștia. În acest mod, Vlădescu Sebastian-Teodor Gheorghe a primit un milion de euro, Costea Mircea Ionuț a primit 3.121.328,41 lei și 2.320.698 euro, iar persoana apropiată de conducerea CNCFR, administrator a unor societăți comerciale, a primit 3.083.498 lei și 1.050.087 euro.

A doua etapă a avut loc în cursul anului 2009, pe fondul schimbării guvernului și al crizei economice care a dus la întârzierea plății facturilor, reprezentanții companiei străine au ajuns la o nouă înțelegere privind plata unui comision de 10% din sumele încasate de la statul român către Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe (care îndeplinea din nou funcția de ministru de finanțe), Constantin Dascălu și Cristian Boureanu. Pentru a se putea realiza remiterea sumelor de bani, a fost creat un nou circuit fictiv, în baza căruia societatea străină a transferat 11.781.842 euro în conturile a două companii offshore controlate de un cetățean român cu domiciliul în străinătate. Ulterior, sumele au fost transferate prin operațiuni succesive către alte societăți offshore, stratificate pe 5 niveluri pentru a îngreuna eventuala urmărire a traseului banilor. În ultima etapă, banii au fost transferați în conturile unor societăți indicate de inculpați sau au fost retrași în numerar și au fost înmânați acestora. În acest mod, Vlădescu Sebastian-Teodor Gheorghe a primit 2.242.000 euro, Dascălu Constantin a primit 1.114.000 euro, iar Boureanu Cristian Alexandru a primit 2.111.799 euro. Totodată, un director al companiei străine, căruia i-a revenit suma de 1.100.000 euro ca urmare a contribuției sale la activitățile infracționale, a încheiat anterior un acord de recunoaștere a vinovăției, admis de instanța de judecată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

15 Comentarii

  1. „a fost condamnat și Cristian Boureanu.”
    la „vizita conjugala” aia o vor pune de gang-bang….

  2. -în contextul licitației organizate pentru reabilitarea unei linii ferate, reprezentanții companiei străine au convenit cu Vlădescu;
    -Următoarea verigă a fost reprezentată de încheierea mai multor contracte fictive între societatea de avocatură sau societăți offshore afiliate acesteia cu societăți controlate de inculpați;
    -A doua etapă a avut loc în cursul anului 2009, pe fondul schimbării guvernului și al crizei economice care a dus la întârzierea plății facturilor, reprezentanții companiei străine au ajuns la o nouă înțelegere privind plata unui comision de 10% din sumele încasate de la statul român a fost creat un nou circuit fictiv, în baza căruia societatea străină a transferat 11.781.842 euro în conturile a două companii offshore controlate de un cetățean român cu domiciliul în străinătate. Ulterior, sumele au fost transferate prin operațiuni succesive către alte societăți offshore, stratificate pe 5 niveluri pentru a îngreuna eventuala urmărire a traseului banilor.

    Acesta este modul de operare „clasic si de principiu” prin care sunt sifonate sumele cuvenite Romaniei,economia ei si investitile fiind la pamant.
    Rechinii economici stiu ca se percepe 10% de politicienii si functionarii corupti;
    Aici s-a descoeprit ,dar in mii de alte cazuri asasinii ec.sunt mina in mina cu coruptii,insala in continuare suportind statul sau indatorindu-se.Se economia ramine praf!

  3. E un caz foarte interesant. Se pare ca lobbyul efectiv l-a facut Angela Merkel, asa cum a reiesit dintr-un proces paralel desfasurat in Austria. Denuntatorul din acest dosar, unul Florin Hozoc, omul serviciilor, prins cu alte potlogarii, si-a denuntat finii si prietenii, ca sa acopere adevarata destinatie a banilor – baietii de baieti impreuna cu Boc si Boagiu, care au semnat efectiv dar sunt protejati de organe..si unii au picat de fazani, ca trebuiau executati.
    Urmariti cu atentie procesele care urmeaza ca o sa aflam cum fura baietii si statul de drept acopera!
    PS in cazul de fata nici nu s-a facut o expertiza financiara, ca denuntatorul s-a incurcat in minciuni si nu ieseau sumele……inalta curte s-a opus!

  4. Este inspaimintator … ACESTI OAMENI AU FOST MINISTRI , parlamentari , mari demnitari , AU CONDUS ROMANIA ! Faptele lor de tradare si jefuire sunt incredibile ! Legile actuale nu sunt pe masura faptelor lor si ale celor ca ei … sunt excesiv de blinde , mai ales recuperarea averilor furate . CE e de facut ?

  5. Inainte de 89, instrumentarea cazului, dosarul cu toate termenele nu ar fi durat mai mult de 6 săptămânii, la ce obiect are dosarul/ Justitia asta care e platita regeste, care iese la pensie devreme si au si pelnsii speciale. va dati seama?

  6. Justitia ar trebuii sa acorde celor care au avut inalte functii in statul roman pedepse de doua ori mai mari fata de un cetatean obijnuit .De la un inalt demnitar ai asteptari si pretentii mult mai mari comparativ cu un om obijnuit.Daca unul ca asta care a detinut o functie atat de inalta in statul roman si cunoaste foarte bine legile si constitutia tarii,a jurat cu mana pe constitutie si biblie cind a fost numit ministru primeste aceiasi pedeapsa ca un om obijnuit ,eu cred ca nu este chiar foarte corect.

  7. Gunoaie din grupul infractional organizat al turnatorului dovedit Petrov !Gunoaiele ar trebui sa zaca in puscarie pentru tot restul zilelor pe care le mai au de trait !

  8. La virsta pe care o are Vladescu (ehei, s-au dus vremurile in care, mare crai de mahala, o calarea pe fina !), m-ar mira sa faca mai mult decit un an de bulau ! … Si poate ne spuneti si noua, asa de curiozitate, cine e preacurata si multcinstita „companie straina” (rusa, nu-i asa, ca asta e „moda” !?)

  9. @ Basti Stai linistit, turnatorul din dosar, Hozoc, a fost consilierul lui Basescu….si se pare ca banii s-au dus de fapt tot la oamenii lui Petrov, Emil Boc si Anca Boagiu,,,,ca sa nu mai vorbim de instelati!
    Unii sunt protejati de binom!

  10. @Paulian Ionescu
    -au abuzat de „aparatul de stat”….
    (ne gandim la consilierii juridici)

  11. Să zicem că-i adevărat, nu e teatru politic. Cum de nu le este frică ca Vasilescu, ca unul care a văzut multe, nu dă, de supărare, totul pe goarnă. Sau pe vremea aceea nu sa furat, mințit…?

  12. Bine ca s-a volatilizat PDL (partidul JO) fiindca mai bine de jumatate dintre membri sai trebuia sa fie (pe bune) cazat in penitenciarele patriei. Jaf si devalizare au fost deviza, plan si opera a partidului pedeleprelor basiste – disparut inexplicabil cu voie si complicitate din justitie si o clasa politica atona si supra saturata de pedelepre resapate si rebrenduite.

  13. Si ne mai miram dupa ” modernizarea ” caii ferate Bucuresti-Constanta,cum naiba de au ramas neterminate peroanele,si alte lucrari la cladiri la toate garile,iar la gara Ciulnita nu s-a efectuat nici o lucrare.In schimb ministreasa lui Basescu,Anca Boagiu isi construise un ditamai conacul in Delta.Din leafa ei de bugetar….

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.