Afacerile lui Sile Pușcaș, patronul Platinia Cluj, au ajuns din nou în atenția procurorilor, scriu jurnaliștii de la Clujenii.ro.
Citând surse apropiate anchetei, jurnaliștii mai menționează că procurorii au pus sechestru pe afacerile și proprietățile lui Pușcaș, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor cu consecințe deosebit de grave, complicitate la săvârșirea acestei infracțiuni, delapidare în formă continuată și tentativă la infracțiunea de delapidare.
Sechestrul a fost aplicat asupra a 111 imobile, inclusiv 105 apartamente, o casă cu teren, trei terenuri și cote-părți dintr-un imobil de tip shopping center, valoarea totală a proprietăților fiind estimată la aproximativ 16.000.000 de lei.
Conform anchetatorilor, în perioada ianuarie 2023 – septembrie 2025, bărbatul de 47 de ani, în calitate de administrator al societăților comerciale cu sediul în Cluj-Napoca și Baia Mare, împreună cu directorul economic al firmei clujene și un alt director general, ar fi transferat aproximativ 22.350.000 de lei din conturile firmei clujene către conturile societății din Maramureș, fără documente justificative corespunzătoare.
Sumele ar fi fost deturnate atât prin ordine de plată prezentate la ghișeul bancar, cât și prin transferuri prin internet banking, cauzând astfel prejudicii societăților comerciale din Cluj și Bihor.
Mai mult, în perioada iunie 2023 – prezent, aceleași persoane și firme ar fi efectuat noi transferuri de aproximativ 22.180.000 de lei, invocând acte și datorii fictive pentru a frauda un creditor din Bihor, o societate activă în domeniul salubrizării și prelucrării deșeurilor, cauzând un prejudiciu estimat la aproximativ 17.000.000 de lei.
Până în prezent, societatea clujeană a achitat circa 3.100.000 de lei din acest prejudiciu, restul de aproximativ 14.000.000 de lei fiind obiectul măsurilor asigurătorii dispuse de procurori. Ancheta continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
Contactat de reporterii Clujenii.ro, Vasile Pușcaș s-a eschivat când i s-a cerut un punct de vedere în legătură cu dosarul și ne-a transmis că i-a căzut brusc semnalul.
„Nu am semnal chiar acum. Vă sun eu mai târziu”, a declarat Vasile Pușcaș.
După câteva ore de la publicarea acestei știri, Vasile Pușcaș i-a contactat pe ziariștii clujeni.
De ce-l pomeniti pe Simion? Parca in Constitutie exista libertatea de a avea cunostinte, prieteni si chiar rude…
Este interzis? Anuntati-ne ca sa ne ferim de oameni si eventual sa le cerem cazierul inainte de a schimba doua vorbe…
Tendentios. Totul pentru ca Simion se cam retrage din sustinerea anknutzei, pentru ilegitimitatea alegerilor…sistemul o pregateshte pe pezedizda anknutza. Scarba totala. bleah.
Din continut nu se intelege despre care Simion e vorba, cat de „apropiati” sunt si ce treaba are activitatea lui Puscas cu acel Simion. Ca a prejudiciat clanuri politice din Cluj si Bihor si nu a contribuit la campania lor electorala – sa-i fie rusine ca nu stia cu cine se pune!