Secretar de stat urmărit penal de DNA

Secretarul de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Dan Dumitrescu este urmărit penal într-un dosar în care este bănuit de trafic de influenţă când era la Ministerul Sănătăţii. Ar fi primit aproape 70.000 lei, dar a cerut și ca soția să îi fie angajată ca psiholog.

Procurorii DNA au dispus urmărirea penală față de Dan Dumitrescu, la data faptelor consilier la cabinetul unui Secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății, în prezent secretar de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, bănuit de trafic de influență în formă continuată, și față de doi oameni de afaceri, suspectați de trafic de influență, comise sub forma autoratului și a complicității.

În ordonanța procurorilor se arată că, în perioada februarie – august 2016, Dumitrescu, în calitate de consilier în cadrul Ministerului Sănătății, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) foloase necuvenite (sume de bani și alte servicii, printre care și încadrarea soției pe un post de psiholog într-un proiect finanțat din fonduri nerambursabile) și ar fi primit de la acesta, direct sau prin intermediul unuia dintre ceilalți doi suspecți, suma totală de 67.000 lei, arată DNA.

Suspectul ar fi pretins și primit foloasele respective în contextul în care i-ar fi promis martorului că-și va exercita presupusa influență pe care a afirmat că o are asupra mai multor persoane din diferite ministere în vederea atât a accesării, aprobării și derulării în condiții avantajoase a unor proiecte finanțate din fonduri europene pentru o asociație deținută de martor, cât și a deblocării unor sume de bani pentru proiecte aflate în derulare.

În perioada august 2015 – ianuarie 2016, unul dintre oamenii de afaceri, suspect în caz, în contextul în care a lăsat să se înțeleagă că ar avea influență asupra unor funcționari publici din cadrul mai multor ministere, i-ar fi propus aceluiași martor să participe la mai multe licitații, pe care l-ar fi asigurat că le va și câștiga, organizate de societatea sa în vederea obținerii unor fonduri europene.

În schimbul câștigării licitațiilor, suspectul i-ar fi pretins martorului remiterea unor sume de bani cuprinse între 34.000 euro și 300.000 lei.

Două dintre licitații au fost anulate, iar în cazul celei de-a treia, câștigată de firma martorului, după executarea contractului și încasarea fondurilor europene, martorul a refuzat să-i remită suspectului suma de 300.000 lei pretinsă anterior.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

4 Comentarii

  1. In Regimul Fanariot Iohannis toti Parazitii fac Trafik de Influenta pentru a Cotiza la Bugetul Navetei Saptaminale.

  2. Culmea e ca tocmai pe porcii astia care invirt cu lopata sume imense de la fonduri europene, infruptindu-se la greu din ele, vrea guvernul de imbecili sa-i blagosloveasca cu unele din cele mai mari mariri de salarii !! Cica „pe motive de stress si raspundere „!!

  3. La orice act el cere bani ca sa treaca. Adica spaga, mita…De aceea nu merge treaba ca unii baga bete in roata daca nu isi iau mita.

  4. Individul este din Teleorman . TA-SU ESTE administrator public la cj tr. Pesedistii nu pot trai fara sa fure si sa jefuiasca la singe romania !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.