Secretarul general al ONU se va întâlni cu ministrul rus de Externe

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, se va întâlni, luni, la Geneva, cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, pe fondul agravării situației din Ucraina, relatează AFP, potrivit B1Tv.

Serveghei Lavrov și Ban Ki-moon vor avea ”un dejun de lucru” la misiunea rusă la ora 13:15, a declarat Corinne Momal-Vanian, purtător de cuvânt al ONU la Geneva, pentru sursa citată.

Secretarul general al Naţiunilor Unite şi şeful diplomaţiei de la Moscova se află la Geneva pentru a participa la principala sesiune anuală a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului.

Situaţia din Ucraina ar urma să fie centrul convorbirii, având în vedere apelul de sâmbătă al lui Ban Ki-moon care i-a cerut preşedintelui rus Vladimir Putin ”să înceapă de urgenţă dialogul direct cu autorităţile de la Kiev”.

Experţii consideră că ceea ce se întâmplă acum legat de situaţia din Ucraina constituie cea mai gravă criză între Occident şi Rusia de la căderea URSS, în 1991.

Miniştrii de externe din UE se vor întâlni luni la Bruxelles, pentru o a doua reuniune de urgenţă în problema Ucrainei în decursul ultimelor 10 zile.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.