Volodimir Zelenski, personaj planetar de mai bine de un an de zile, face prima vizită în țara noastră. Întîlniri protocolare și de imagine au existat, după cum vizite românești în Ucraina, de asemenea. Dar o asemenea vizită la nivel de stat, cu întîlniri și discuții la cel mai înalt nivel și cu discurs în parlament, nu. Putem lua această tardivitate a vizitei într-o țară vecină, un aliat și un sprijinitor important în campania de apărare a Ucrainei, în toate felurile. Dacă privim o hartă a deplasărilor externe a lui Volodimir Zelenski nu putem să nu observăm poziția secundară a țării noastre în calendarul și pe agenda președintelui ucrainean. Într-un comunicat, care nu zice mare lucru, ni se spune:
„Vizita reconfirmă continuarea sprijinului necondiționat al României pentru Ucraina, în contextul războiului ilegal al Rusiei împotriva acestei țări, precum și caracterul special al relației bilaterale dintre România și Ucraina, potențialul acesteia și necesitatea discutării, la cel mai înalt nivel, a proiectelor și a temelor de interes comun. Consultările politice aprofundate, la București, dintre președintele Klaus Iohannis și președintele Volodimir Zelenski vor permite, astfel, analizarea amplelor măsuri decise și puse în aplicare de România în sprijinul Ucrainei, în vederea consolidării acestora, precum și discutarea situației de securitate în regiune și la Marea Neagră și a demersurilor necesare pentru gestionarea acesteia”.
Este cît se poate de clar că România acordă un sprijin important și necondiționat. În ce constă acesta este greu de spus. Spre nemulțumirea unor critici și a unor jurnaliști, dincolo de suportul umanitar, datele ajutorului pentru țara vecină sunt păstrate la mare secret. Culmea, cu succes. Probabil că datele sunt foarte bine păzite și că serviciile secrete lucrează eficient prin redacții. Mărturisesc că fac parte dintre aceia care apreciază această strategie. Pe fondul acestui război, dar și pe cel al relațiilor româno-ruse, atît de tensionate de-a lungul timpului, o implicare explicită și o transparență totală legată de contribuția țării noastre ar încărca periculos dosarul și așa tensionat al raporturilor noastre cu Rusia. E drept că această strategie bine pusă în practică ne împiedică să o întoarcem pe toate fețele și să judecăm din mers rolul României în conflictul din Ucraina și, mai ales, calitatea deciziilor luate la Cotroceni și în Piața Victoriei.
Care sunt punctele tari de pe agenda președintelui Zelenski la vizita sa în România? Cu siguranță nu va fi una de protocol. Ucrainenii nu s-au întrecut niciodată în complezențe. La ora aceasta, sunt chiar campionii intereselor de tot felul. Care sunt punctele importante de pe agenda președintelui României și ale primului-ministru?
Conform unor surse, Klaus Iohannis „va pune accentul pe abordări constructive și pragmatice în domeniile prioritare de cooperare bilaterală și de interes comun, în special pe extinderea conexiunilor transfrontaliere, dezvoltarea relațiilor economice, integrarea europeană și euroatlantică ale Ucrainei, precum și respectarea deplină a drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale”.
Ce să înțelegem din această jonglerie de formulări diplomatice? Că președintele Klaus Iohannis va nota sîrguincios nevoile ucrainene care intră în cadrul unui „sprijin necondiționat” sau că va formula explicit și ferm cele cîteva nevoi exprimate în mass-media de populația țării noastre? Este vorba cel puțin de drepturile și tratamentul minorității românești din Ucraina și de consecințele utilizării Canalului Bâstroe și brațului Chilia.
Din cîte au relatat agențiile de presă, Klaus Iohannis a mai discutat cu Volodimir Zelenski pe marginea acestor dosare. În luna ianuarie a acestui an, în vizita sa la Kiev, Klaus Iohannis a mai trecut prin aceste subiecte. Un comunicat de atunci preciza:
„Președintele Klaus Iohannis i-a solicitat președintelui Zelenski identificarea rapidă de soluții care să răspundă și să remedieze aceste preocupări. În acest sens, cei doi președinți au agreat ca, în perioada imediat următoare, miniștrii de externe ai celor două țări să aibă discuții cu privire la soluționarea bilaterală a aspectelor menționate”.
Ce s-a ales din toate acestea? Din datele noastre, mai nimic! Dacă și de data aceasta, cînd lucrurile din țara vecină nu stau tocmai pe roze, noi nu reușim să impunem nimic înseamnă că nu izbutim să ne depășim condiția de ultim pichet american aflat la capătul podului spre Estul continentului european.
Mai avem puțin de așteptat ca să aflăm cum stau lucrurile!
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Un parazit alogen care paraziteaza colonia Ucraina si o dezbina, invrajbindu-i pe fratii ucrainieni si rusi sa se urasca si se omoare intre ei, instalat „presedinte” al unei „tari” construita artificial din teritorii straine, vine in colonia Romania parazitata de aceiasi alogeni si intineaza, batjocoreste memoria, sangele eroilor ostasi, prin prezenta lui la mormantul Ostasului Necunoscut, care a aparat cu viata lui pamantul stramosesc, detinut de „tara” pe care alogenul parazit o reprezinta!
Ce trebuie sa se mai intample pentru a ne trezi? Ce batjocora, ce jefuire, ce hotie, ce faradelege sa se mai intample??? nu sunt deajuns cele din ultimii 33 de ani de „valori” occidentale facute de alogenii paraziti care ne-au ocupat tara ca lupii imbracati in blana de oaie?
Ridica-te, nu mai da putere alogenilor paraziti folosind cardul bancar !
„Statul acesta îi apara pe straini de noi!Ca-n colonii”- Petre Țuţea
Daca primeste arme=spanac ca sa i se otzeleasca mushchii, dar daca i se da shi o pipa (nu pipitza), acest supermanu, actorash de mana 2-a, devine un veritabil Popee marinarul. Ghinionul lui, care a primit > ca Hitlerica, alogen shi el, este ca poate deveni un fel de Horty Amiralul, dar fara mare, flota, etc. Acolo in zona slava de 200 de ani sub stapanerea slava, acum acest razboi=blat intre oligarhii lor=spuma kamunizmului, acum mai mult ca oricand se paractica preceptele cominterniste, bolshevice, genocid, distrugerea natziilor, dar fara Gulag, samd, dar de care UE, NATO, etc. se fac ca NU VAD, pentru ca de altfel daca lupta contra rushilor, de mult trebuia sa reglementeze granitza, ocazie lor unica, macar cu Moldova, sa izgoneasca rushii lui din Transinistru, ca doar mai facea rost shi de munitzie gratis, mai ales ca occidentul nu mai are de unde…Fiind shi noi din Colonie khazara, trebuie sa le facem jocul, iar asta datorita rromului semikhazar tov.Ylici=omul de tip nou sovietic, shi mai ales mankurtului kalmuk kahazar shi el tov.Tzapu=Emil C. Daca nu este kalul Troian a lui Putin, sau > poate este un razboi fraticid ca la imperiul Roman, ka cine face mai repede URSS???
Guritza de khazar=Zelea leul=Legionarul verde, nu a articulat clar despre romanii noshtrii de acolo, dar eu cred ca razboiul in sine va convine de minune lui Putin, khazarul Roshu galbejitul, pentru ca ei vor fi pe post de oale sparte in ce priveshte de responsabilitate. Cred ca in acest sens este chiar un drogat, iar cand ukrainienii se vor trezi din visele lor induse, vor trece la fapte, poate chiar prea tarziu, Ukraina fiind pusa la cotetz inca odata!!!
Datorita Rabyiilor lor care de pe vremea Tzarului le-a taxat prostia la khazari sa plateasca taxa, doar la ei, nu la tzarile unde traiesc,> sa fie kybutz, zona slava este spalata bine pe creier, daca il mai au?
O zi buna.
Con
P.S. SSlaba Ukraina, cat mai dureaza???
@ Eduardo 21.02 .Intrutotul de acord.D-na Sosoaca a fost ca de obicei la inaltime.Cred ca va fi singurul politician care va avea votul poolimii.
Singurul om care știe secretele lumii este Radu Tudor și CTP nici măcar Dinescu nu a știut de capul lui la Revoluție … Jurnaliștii din ziua de astăzi depășesc cu greu inteligenta unui crocodil cu fffff mici excepții ….in afară să-si pună poalele in cap la tv precum făceau țigăncile pe vremuri când le arestau soții ce mai fac jurnaliștii …care sunt modelele pentru tineri ? In afara de teroarea cu pușcăria ? și că fac teste antidrog in scoli ? Băi ăștia de vă uitați la Chiriac la Tudor Gâdea și generalii Dinozauri :))) cât sunteți de proști să vă mintă unii care le știu pe TOATE sunt experți in toate …ba sincer cred că experții în prostie sunt privitorii iar ei sunt doar niște mediocrii care fac le interesanții și experții se uită cu gura căscată de la prostie
Care i-au votat pe astia, sa faca bine sa-i voteze tot asa, in continuare.
1.date tehnice:sosoceala nu e buna.o grasana,fata unei masoane ruse se opune ca ro sa sprijine ukr in fata rusiei.noi tinem cu ukr.romanii de acolo,400k,daca ar veni spre romania ar trebui sa le plateasca la aceatia datoria de 8000usd pe locuitor,le ar fi inchise fabricile,fetele lor ar deveni curve,ar apare dezmatul.asa ca stati linistiti,mai bine bine cu strainii decit rau cu „ai tai”.romanii titi stiu obvirba:ro e o tara frumoasa,pacat ca i locuita.se lucreaza la asta,vor veni 5mil negri sa se faca crestini in ro 2.ukr,se gaseste pe net,va pierde vestul ei care va fi ocupat de polonia care va pierde vestul ei,care va fi ocupat de germanii.romanii se vor uni,germanii,la fel.rusii isi vor lua ce au.probabil ukr se va desfiinta,e pacat,e prima tara crestina din istorie 3.usa si ue sint pe cale sa fie distruse de iran si n corea(usa) si de rusia(ue).vin vremuri comice,asupra sua si ue vor fi lansate rachete nucleare,chiar si o torpila la est de anglia care va genera un tsunami 4.sua mai are doar 3ani si va fi distrusa,asa scrie pe net,romanii iar schimba taberele,iar trec la rusi?deja sosoceala si a facut aparitia 5.atentie la china comunista,atentie la comunism.noi am dat jos comunismul.vestul sa rwtraga rapid fabricile,investitiile de acolo si sa le mute in alte zone(acasa?),in curind china,si rusia vor debarca in canada si alaska.nu e,rau,rusia isi va,recapata alaska vinduta pe nimic 6.austria tremura deja,ii e „frica” de japitele feseniste din ro.siktir.astia n au fost in stare sa faca un proces al comunismului,al falsei revolutii din 89,al mineriadelor si au pretentia stupida sa sada la masa cu vestul.ce gluma.poate ro ridica coada si la nato.sa i tradeze ro acum pe nato?iar isi trage amb german un … in cap ca acela in 23aug44? 7.avem printesa margareta,nu putem face regina?se opun boarfele din politica? 8.mai vine cutremurul lui boca asupra bucurestiuluu,odata cu ww3?
Baietii au o intelegere, clar, peste capul poporului roman. Totul este premeditat, iar romanii vor fi doar victimele colaterale. Stim cine vrea Transilvania, iar restul va fi doar teren de joaca pentru Complexul Militar Industrial. PAS cu PAS!
Adeptii lui Sosoaca vad cum s-ar putea intoarce teritoriile?
Ca petrolul s-ar putea scumpi si ar afecta economiile si asa subrede, se gandesc inconstientii care imbratiseaza terorismul fara sa inteleaga ca acesta castigand o etapa, va trece la urmatoarea care poate fi langa ei?
Multi se comporta ca niste suporteri fanatici, ii sustin pe unii, vor pieirea altora si nu realizeaza cum umbra raului ii poate cuprinde. Cand lucrurile scapa de sub controlul ratiunii, pot avea unde de soc care se pot propaga imprevizibil.
@iohanu satisface… la 16:07 😂😂😂😜 👍🏻Super.
Pe toate canalele ( exceptând „Bâstroe”, care nu ne mai aparține 😎 ):
„ Vizita istorică a preșului ucrainean în Romania….!”
Chiar istorică va rămâne după ce vom afla în ce ne-au băgat ăștia ….
Ca să înțelegeți mai bine ambele conflicte, Ucraina și Israel, sau mă Rog, Palestina :
https://www.tiktok.com/@venavein/video/7286137276587920672?_r=1&_t=8gNC6EJF3ZZ
https://media.gab.com/cdn-cgi/image/width=568,quality=100,fit=scale-down/system/media_attachments/files/149/932/667/original/f09fa6e8c06e2d8e.jpeg
P.S.
Mi-a plăcut, de era să turb, o reclamă din această perioadă , ce chema insistent pelerinii români în Israel :
Goisrael ! 😎
Gabriel 18.49: si lu NATO si SUA le e frica de Romania :))) ca stiu si aia ca vom trada, din niu! E singura solutie acum, ce-ai … E prea clar si tactic si strategic, altfel nasol tare pentru noi! In loc sa investim 3 decenii in ce trebuie avem armate de generali pensionari speciali care la Tv debiteaza telenovele obosite. Calitatea a scazut peste tot, si in armata si servicii, asa ca suntem unde suntem… Deci, Tradare sa fie si Semnam! :)))
Nistorescule cel mai important om de azi a fost Șoșoaca care a oprit nazistul drogat din Ucraina sa meargă in Parlamentul României. Cat despre ajutorul secret acordat de Romania sigur cineva va plati in viitorul apropiat printre care se va număra și dulapul de la Cotroceni. Rusii știu mai bine cat și în ce a constat ajutorul coloniei esuate. Probabil articole editoriale le faci de la TV că în ultima vreme sunt subțiri pentru valoarea ta. Nu mai supăr dacă nu publici comentariul!
Ce secrete? Nu au obținut nimic pentru români, turistul 0 de la cotroceni a mai bifat o poza iar ciolacu nu stim
Mi-a placut mult formularea „ultim pichet american aflat la capătul podului”. Foarte expresiva !Cat timp va fi presedinte Iohanis nu vom cere nimic(la fel ca si cu Schengen) si pe cale de consecinta nu vom obtine nimic. Doar zambete condescendente …
Nu vedeti ce autoritar se arata ? Mascariciul asta e „macho” cata vreme are Congresul Mondial K in spatele lui.
Cum de nu vă e greață oameni buni să rostiți numele nazistului și al fascistului ,doi grețosi ,unul mai grețos ca altul.Bleah,o săvisez urât doat că am văzut știrea asta grețoasă.
Aliniindu-ne gândirii și eticii președintelui Iohannis întrebarea care se pune este “Ce a vorbit Klaus Iohannis cu EVREUL?”
Acest criminal Zelenski nu ar fi trebuit primit in Romania .Guvernul, presedintele tradator si la fel toti care au fost de acord ca acest individ sa vina in vizita in tara noastra ,au uitat de discursul lui Zelenski facut de el in urma cu citi va ani ,legat de teritoriile romanesi care sint in Ukraina .Au uitat de problemele facute de Ukraina in Delta Dunarii,au uitat de modul cum terorizeaza Ukraina cetatenii de origine romana care traiesc in Ukraina,au uitat cite probleme am avut cu aceasta Ukraina in parcursul anilor din urma.Nu a fost corect pt. ca au primit sa vina astazi in tara noastra pe acest Zelenski !
Romanilor – stiutori de toate ale Pamantului – nici nu va stiti ce inseamna aceasta declaratie a lui ” Pianistul Zelensky ” – in privat se spune ca Ciohlannis ia strins si ” degetul ” cu un sentiment aparte , cu care a cantat la Pian .Ca Rusia nu va uita niciodata ,ca am fost de partea Ukrainei – Daca Aliantele se schimba – America se retrage din Ukraina , Ukraina se va alia cu Rusia , si Ro . Mioritica tradatoare si parsiva – prin politicienii romani – va fi spulberata de Slavi . Sa va vad atunci atotstiutorilor ce ve-ti mai mintii si pe cine mai mani – pula – ti .
Atata prostime , tradare si lasitate ca in Ro. nici in o alta Galaxie nu gasesti .
DA !
Rusii vor ocupa INCA anul asta …ODESSA ! 🙁
bha turcilor, astia zic despre voi ca sunteti „UE tara_membru roamnia” lol, ca nu se stia. Bataie de joc, ardevar aburu chachatulu de tatari turci romAni
–
https://nyheder.tv2.dk/live/udland/2023-10-10-seneste-nyt-om-krigen-i-ukraine?entry=ed921dce-b377-4810-9a82-263498825ed4
Besøget i NATO- og EU-medlemslandet Rumænien er det første, siden Rusland invaderede Ukraine i februar 2022.
Lipsa de respect a acestui papitoi fata de Romania reiese si din felul in care s-a prezentat la discutia cu seful statului roman (tot un papitoi, e adevarat): in tricou, sifonat si pun pariu ca putea si a transpiratie si alcool (cel putin asta transmite). Dar Romania, din cauza imbecililor lingai si tradatori care vremelnic o conduc, este dispusa la orice umilinta. Ce rusine!
„La 24 februarie 2022, Rusia a invadat Ucraina, într-o escaladare majoră a războiului ruso-ucrainean, care a început în 2014. Invazia a ucis zeci de mii de oameni de ambele părți. Forțele rusești au fost responsabile pentru victimele civile în masă și pentru torturarea soldaților ucraineni capturați.” wiki
Voi ce ati fi facut in locul lui Zelenski?
Chireac spune ca daca pierde Ucraina, R. Moldova piere si ea. Voi ce ziceti?
Rusia va ocupa … ODESSA ! 🙂
Curand (mult prea curand ! deja au trupele necesare si …ai si planul de lupta NORD-SUD 🙁 !!!)
🙁
NO !
Romania will not do that !
___
[mi-e straniu : a trebui sa prevad ce-i acum i Israel ca sa ajung sa fiu intrebat 🙁 <]
@Specialii SRI vaneaza deodorantu de axilă
Boots on the ground …?! SRI ce zice, plimba masinute operativ, BAT cam prea bleumarin:)), sa sparie rumanii cand isi ia un deodorant de dat la axila ca prea pute de la prostia gradatilor…?!:))) in ce hal au ajuns specialii Romaniei… Deci ia zii Mishtocarule boots on the ground or pax ukrana si vis pacem Europa…
I-a deja data pe aeroport SEFUL TARII (ala cu „uit-o nu-i” drona 🙂 )
REPLICA E :
„TACEREA MIELILOR” !
Ei cer si noi …doar tacem ! si ei cer dinnou si noi fara a face ceva … ATCEREA MIEILOR dinnou ! 😛
Cred ca ukranilor azi, nu le va placea ca raspuns cererilor lor (NU MUSCATI MOMEALA) doar :
TACEREA MIEILOR ! 😀
– ” NU MUSCATI MOMEALA ! „
Rostul a fost să enerveze românii să se uie chiorîș la…frații lor, ucrainienii fiind români dezrădăcinați.
Citat: Din punct de vedere politic, statul ucrainean n-a existat până în 1922. Poporul și națiunea ucraineană n-au existat. El au fost o invenție a serviciilor secrete germane și austro-ungare, preluată de ruși și consacrată de sovietici. Vom urmări, în acest articol, numai „traseul” rusesc al populației care avea să se constituie (să fie constituită, de fapt), după 1791, în națiunea ucraineană…gata
SCRISOARE DESCHISĂ:De acord, DLE DEPUTAT, dar clasa politică și milioane de români, ce reacții au? unde-s fermierii români, cei mai afectati de tranzitul cerealelor ?În parlament aveti sansa sa-i traduceti opiniile românilor, i le publicati sau inmânati personal, vă ridicați și plecați la intrarea sa in sală. NU merită ascultAt, NU, nu merită invitat. Cine și in ce scop l-a invitat????? SĂ NU UITÂM.:1. BATJOCURA LA ADRESA ROMÂNILOR, 500 DE MII, LIMBA ROMÂNĂ SI BISERICA ORTODOXA 2. NR CETATENILOR UCRAINIENI CE AU PRIMIT CASĂ ȘI MASĂ, INDEMNIZATII LUNARE PT EI SI COPII CE DEPĂSESC CU MULT SALARIILE SI ALOCAȚIILE COPIILOR ROMÂNI. 3. AVEM PESTE 5 MILIOANE DE ROMÂNI MIGRATI PT MUNCĂ,PÂINE SI UN SERVICIU AFARĂ 4.ZELENSKY SĂ RETROCEDEZE BUCOVINA DE NORD , HERȚA, BUGEACUL ȘI SUDUL BASARABIEI 5. TRATATUL DIN 1997 SEMNAT DE CONSTATIINESCU SI ADRIAN SEVERIN SE VERIFICĂ LA 5 ANI. AU TRECUT 26 DE ANI SI TREBUIE DEZBATUT ÎN PARLAMENT, DENUNTAT SI DECLARAT NUL!, 6. ZELENSKY SA SE LUPTE CU CINE VREA PE BANII SĂI, CU ARMAMENTUL SĂU , nu cersind UE ȘI NATO pt un razboi cu cauze adânci in 1922 cand STALIN A CREAT UN STAT ARTIFICIAL ÎN CELE 22 DE REPUBLICI SOVIETICE rupănd din teritorii din ROMÂNIA, POLONIA,etc. 7 N-avem nicio obigație morală, politică, legală față de aventurieri, păpușari si incapabili8.Interzicerea tranzitului de cereale ce a falimentat fermierii români 9. Interzicerea tranzitului de armament pe uscat, apă și aer către UCRAINA. 10. CANALUL BÂSTROE un afront la legislație, suveranitate si independența României. NU VREM RĂZBOI, CI PACE, LINISTE, BUNĂSTARE, vecini serioși si responsabili.
CINE DA II DEA REPLICA POTRIVITA ACESTUI KHAZAR TICALOS @ POLITICIENII NOSTRI ASTEAPYA SA II PUPE CONDURUL ‘ SULTANULUI” KHAZAR@@
Ce de rhat la gura lingailor utili!!!Ce de minciuni facute axiome.Mai e unul cu maneca scurta la protocol…
L-A ASTEPTAT PE PITICUL EROTIC AL LUI BIDEU, LUMINITA ODOBESCU, CARE S-A SPALAT PE CAP CU OCAZIA VENIRII LUI JELE! BIJUTERIILE SUNT PE BULEVARDUL MAGHERU ORI MAI SPRE UNIREA CENTER! DE RESTUL BANILOR DE LA AMERLOCI, II IEI LUI IOHANNIS BOMBOANE@ CA SI EL E OM SI ASTEAPTA! MAMA VOASTRA DE PUTORI!
Ce i-a deja dat Iohannis lui Zelensly pe aeroport a fost o reciproca la:
– „TACEREA MIEILOR” ! 😛
😀
Se pare ca … ca de-atatea ori in viata (Kharma) …s-antors ROATA ! 😀
Nu-i, privit de prosti doar, cu mintea de pe urma … MISHTEAUX GENIAL ? 😀
„NU MUSCATI MOMEALA !” 🙁 🙁 🙁
(sau faceti-o , mishteaux nu impune nimic 😀 . el doar va deschide putin ochii 😉 ! Fantomatic, „cineva” are grija de RO … 3301 Q !
IQ=?
😉
Mai tineti minte ce va spunea MISHTEAUX deunazi ?🤦♂️🤦♂️🤦♂️
– „”Nu muscati MOMEALA !”” 🤐🤐🤐
(mishteaux stie multe desi spune 1/1000-putine ! faceti ce vreti ! si evreii si-au lasat POGROAMELE sa curga desi au fost avertizati)
Asteptati de pomana…nu cred sa se pomeneasca vreo vorba despre drepturile romanilor din Ucraina sau de vreun canal din Delta, omul vine sa ceara, sa impuna si eventual sa santajeze daca cineva nu se conformeaza, desi nu cred sa existe acel cineva in momentul de fata printre mai ”marii” nostrii. Bineinteles, oficial vom auzi
laturi, bla bla bla de la trompetele antena3, digi, tvr
Afară cu ucrainienii din România! Afară cu Zelenski din România! UCRAINA ŞI UCRAINIENII NU NE SUNT PRIETENI! OARBA DUPĂ VOI NAZIŞTILOR!
Mah @ gica , @ boul samaritean ,@ esop etc mai lasati-ne mai talimbilor cu pupincurismele voastre. Vreti sa fiti si sa inotati impotriva curentului ? Treaba voastra ,dar nu ne mai plictisiti cu tot felul de timpenii. Avem timpitii nostri care ne conduc si spun lucruri „timpite „nu „traznite”. Chiar nu v-ati saturat de mincat „kkt”?Si daca ti-ii asa drag maCiuca du-te cu el la Stoian si formati „tribul orcilor”. ‘reat-ti ai dracu de lingai …..
Romania s-a pozitionat bine politic oferind intreaga forta decizionala Aliantei PSD PNL (decizie Iohannis)ce este obligata sa isi continue parcursul acum in noua Alianta Electorala .Romania nu are nevoie de aventurieri politici de forma AUR sau Sosoaca .Actuala guvernare trebuie sa spuna lucrurilor pe nume si sa nu ocoleasca subiectele fierbinti .In acest moment doar seriozitatea unui militar (Ciuca ) poate oferi natiunii linistea sociala . In Israel se va intimpla cumva acelasi lucru si va aparea un Guvern de uniune nationala .Posibil si in Polonia sa fie curind la fel .Rapiditatea luarii deciziilor este cheia fundamentala ce ne arata viitorul .UE trebuie sa isi modifice rapid legislatia pe aceasta tema .Nu mai putem sta la mina lui Orban Budapesteanul atunci cind razboiul ne bate la usa .Zelenski este de departe cel mai cunoscut presdinte din intrega lume .Omul care s-a opus lui Putin
Hahaha, n-au aratat de la aeroport pentru ca nu l-a in-tamp-inat Mutu’ !!! Un presedinte a fost asteptat de un ministru de externe !!! S-a evernat Mutu’ pe piticul obraznic ? Wooou !
Trebuie sa vina evreii aia nevaccinati in Romania.
Stabilesc Ruta.care sigur v.a fi pe deasupra axei, Donbas Mariupol Odessa cu escala la Ismail.
momentul acela magic, cand a ramas fara marii creditori straini si vine intr-un final sa cerseasca si de la amarati
AFARA DIN TARA CU AMANDOI STRAINII!
HUOOOO!
Se-ntâlnește Planetaru, cu Galacticu. Adică cu cel din Calea (papa) Laptelui!
..PERSONAJ PLACENTAR ..ai vrut sa spui…cumva???stimabile insu I fdestul de infatuate dar si FUDUL (ca stii matali relatia..proverbiala) asa ca nu l mai face sa creada ca I planetar , placengtar ..ca tot un kkt insamna..are si el niste sarcini trasate de mos baiden ..inainte ca acesta sa adoarma de ..amiaza..si I tot gtraje..cuu..perisolul rusescu..mai sunt idiotoi care sa I asculte ..spusele..oare???
Nici sosirea pe aeroport n-au aratat-o la tv. A venit la cala, la troller ? L-a asteptat SHOSHO si a trebuit s-o sara, ca-i lua tuata ziua s-o ocoleasca ?
In America deja se vorbește de bani îndărăt din sumele date și de arme americane ajunse la Hamas..Deci corupție la ukranului continuă..Acu vine loaza la profesor..Iar profesorul are belciug la mîna licuriciului..Așa că se pleacă de la distanță și mai dă niște transportatoare, ceva piese de artilerie, ceva muniție.. și poate și citeva F16 de zburat cu praștie.. așa pentru cauza comuna privind Romanu carne de tun..
Deci, articolul si-a realizat scopul, slava autorului !
„extinderea conexiunilor transfrontaliere” = cresterea traficului de droguri la granita de est.
Aveti grija ce pune copilul in ghiozdan dimineata, sa nu fie cu „ina” in coada…
Pana la urma clneva din servicii i-au sfatuit sa nu il lase sa vorbeasca in Parlament, asa cum se preconiza, ca iesea circ cu Sosoaca si AUR!!! II afisau niste lozinci cu persecutia romanilor si ortodocsilor din Ukraina de ii mergea buhul lui Zeli/
Cum s-ar zice l-au ferit de ADEVARURILE care il deranjeaza pe nazi Zeli….
Imi place cand barbatii isi pun toate sperantele intr-o femeie. Slava Shosho !
„Regele cersetorilor „vine la „regele prostilor”. Iar slugile ultimului vor da si rasfata pe Cersensky.Nu sunt bani pentru „cornul si laptele”sau o masa calda pentru copii, mai ales pentru cei defavorizati ,dar sunt pentru poftele nastrunicului cersetor insetat de singe. SLAVA Z!PS Ce inima neagra ca de caine poate avea preshul Romaniei care ia de la gura copiilor si batrinilor si da pentru crima si varsare de singe…..
Câinii nu au inima neagră. Doar criminalii umani.
Fara indoiala ca josnicia este punctul forte atit la Ciolacu cit si la johanis.Josnicia caracterizeaza toate institutiile si toti indivizii care le ocupa.In Romania josnicia este la ea acasa.
Zelenski, un papagal, invatat de americani sa jigneasca, sa exagereze, sa instige Rusia la actiuni si mai sangeroase, un distrugator al poporului ukran, din care el face parte doar cu numele. un rasist inrait, un om ce ditruge Europa.
Actorasul, de altfel de mare succes in Ukrania, inainte de a deveni presedinte, vrea sa bage Europa in razboi total cu Rusia, chiar sa provoace uzul armelor nucleare! Ca el apara EUrope, este o gluma apreciata doar de oameni fara cultura istorica! Practic, romanii ar trebui sa demonstreze impotriva acestui provocator ordinar, dar cine sa o faca Sosoaca, cu avintul ei subtirel?
Habar n-ai : Deja multe chestii s-au rezolvat – 1) Noua lege a învățământului din Ucraina : Licee cu predare în limba romănă mai sunt ? Universități, sau măcar facultăți nici vorbă , o singură Catedra de Filologie Română și Clasică, la Cernăuți, cum ar fi la noi Catedra de limbi clasice ,latina , greaca veche , limbi * moarte , MORTULE! Cursul secundar , toate materiile în limba haholilor …2)Parlamentul ucrainean a înregistrat luni un proiect de lege care ar permite interzicerea activității Bisericii Ortodoxe Ucrainene (UOC),le ia romănilor credincioși ultima speranță și mângâiere . 3) De Deltă , Bâstroe , Chilia are cine să se ocupe : Uie , ONANG-eurile așa că *N-am citit și nu mă-nteresează *
Într-adevăr secretul despre sprijinul important și „necondiționat” a fost păstrat cu sfințenie.
De-aia putem specula fără a ne teme. Și ce vedem? Că vizita domnului Președinte Intergalactic vine după ce polonezii i-au dat puțin cu praf de flit. Și te întrebi dacă nu cumva România nu și-a plătit la timp datoriile necondiționate. Vom vedea, dacă după plecarea Excelenței Sale va rămâne cineva cu vreo mână ruptă sau vreun deget tăiat.
Acum sa vezi ziaristi maro in jurul guri.Se ridica ode pentru jeli.Ordinul pe unitate este clar:trebuie ridicat in slavi,nimic de Bastroie de romani din ucraina.Am cumparat un kg.de lamaii sa nu imi fie greata ce se scrie in presa si ce se arata la TV.
Vine sa bata (si el) cu pumnul in masa slugilor. Iar acestea isi vor oferi sprijinul NECONDITIONAT, adica luindu-si de la gura si dandu-le ucrainenilor. Simplu.
Toate rachetele, toate obuzele, toate cartusele de zeci de miliarde de dolari au explodat in Ukraina, doar. Deci, vezi in poze cum arata lucrurile, daca imagi-natia nu-i suficienta. Vorba lui Fausto Coppi cand a fost intrebat ce a luat: „ce trebuie, cum trebuie, cat trebuie, de care trebuie, unde trebuie, de cate ori trebuie” ! Doar ca, la gazeta se aplica principiul presei: „sa nu lasam adevarul se ne strice noua stirile” !
Ai nostri barbati de stat fac si ei saracii , ce le dicteaza dna embassy strategica , ca altfel le rade si micile urme de cojones ; poate-i pune pe toti sa vina in tricouri kaki si ne baga direct in Guinness world records . Decat nimic sau chiar si o sapca , e ceva . Bravos natiune !
Finalul editorialului d-lui Nistorescu suna a profetie. Citez:”…cînd lucrurile din țara vecină nu stau tocmai pe roze…
Mai avem puțin de așteptat ca să aflăm cum stau lucrurile!”
buna ziua! Guvernatorul Coloniei Occidentului va executa intocmai directivele stapanilor din Occidentul apropiat si a celei indepartat. In rest nimic important!
dar ar fi bine sa fie foarte curat covorul cand ghioceii vor face temenele…
Ghici ciupercă ce-i : ‘ Vizita reconfirmă continuarea sprijinului necondiționat al României pentru Ucraina … ‘.
„serviciile secrete lucrează eficient prin redacții”
Nu serviciile sunt secrete la R.C., ziaristii au ajuns secreti, sa nu-si faca de ras parintii. Altfel, am mai scris, apreciez sinceritatea … si revolta in cazul asasinarii ziaristilor de catre serviciile secrete ukraine !
Boschetaru’ asta nu ar trebui primit. Ucraina este o țară ostilă României.
Din ciclul „Cum sa fii și laș și prost, în același timp”. Sau ce?! Dacă România ar spune concret ce ajutor a dat Ucrainei, se evapora acel ajutor, dispare? Își pierde valoarea? Nu. Dar suntem lași, ne este frică să ne asumam faptele noastre. De ce?! Pentru ca ne gândim ca poate se va dovedi cum obuzele noastre au ucis civili? Suntem și prosti, pentru ca știm naționalismul de tip isterico-fascistoid al Kievului, dar ii ajutam. Și noi am mai făcut tipul asta de greșeală în istorie. Iar dl Nistorescu ne spune ca el e fost securist, și că-i place așa. Un ziarist cu vechime ne zice ca în redacții sunt securiști, și că e bine așa, și ca asa a fost mereu.
Ce secret, vrea cartuse, 40 de milioane, cate unul pentru fiecare ukran si cate 4 mc de pamant. Fiind ocupat cu somnul de dupa-masa, domnul inexistent il roaga pe diavol. Zise dracul-tata: „Te servesc, duamne, te servesc” !
Vom afla cum stau lucrurile cand rusii ii vor termina pe ucrainieni, Zele va fi inlocuit si va fugi la amerloci iar granitele Ucrainei se vor modifica complet, si la est, dar si la vest.
Cam totul cade pe umerii Dlui Ciuca. Ii urez sa-si mențină zâmbetul de milioane de lei in confruntarea cu întortocheatele suișuri, coborâșuri si surprize ce pot apărea. Când Dl. Ciuca zâmbește, se luminează o sala întreagă.
In opinia mea restul nu mai contează.
Bineînteles ca va fi si sosoaca peacolo,cu iia chinezeasca si steagul tricolor-alb-albastru-rosu.
De ce vine Zelensky in Romania? In lumina tuturor evenimentelor din ultimea perioada, ghici cine va ramane ultima gaina la datorie? D-aia.
Zice autorul „Mărturisesc că fac parte dintre aceia care apreciază această strategie.” cu referire la strategia de secretizare a sprijinului important și necondiționat acordat de Romania Ucrainei pentru că, nu-i așa, „serviciile secrete lucrează eficient prin redacții”! I-auzi și asta pentru ce ? Tot autorul ne spune:”o transparență totală legată de contribuția țării noastre ar încărca periculos dosarul și așa tensionat al raporturilor noastre cu Rusia” de parcă Rusia, „naivule”, are nevoie de transparență !!!!
Domnule Nistorescu și atunci cum facem cu pulimea, prostul de rând din banii căruia se suportă tot „sprijinul important și necondiționat” SECRET acordat Ucrainei?
Curat murdar coane Nistorescule, vorba lozincilor citite pe marginea soselor din vremea lui Ceaușescu: : să triumfe in lume pacea, libertatea și SECURITATEA”
Dezamăgești mon șericule …
Un nazist a ajuns sa fie numit personaj planetar ? Nene, verifica curgerea prin arterele carotide, gravitatia lucreaza in sens opus. Basarabia si Bucovina sunt Romania, le dam pamant pana se satura, 4mc de fiecare ukran !
Șeful cerșetorilor mondiali sosește la șeful slugilor din Europa. Ce se va întâmpla?
1. Cerșetorul va continua sa privească cu aroganta spre slugi și le va cere sa-i lustruiesca pantofii la plecarea din tara, exact cum procedau evrei care treceu prin locurile păgâne la iesire din ele.
2. Va solicita, si cu ajutorul Americii,sa le fie cedate total porturile Constanța și Sulina.
3. Armament și iar armament.
Pentru cererile sale, piticul Jale va face o mica concesie. Le va permite romanilor sa vorbească Limba Romana în familie și la mese festive. Atât!
PS. Sunt curios sa vadă dacă va exista măcar un singur partid parlamentar care sa nu asiste la discursul jeluitorului cersetor în Parlament. Acum e momentul sa-si dovedească demnitatea mult trâmbițata. Oi fi cerând prea mult?
Nu e niciun secret . S-a cam înfundat conducta cu bani din SUA . Polonia,Slovacia,Ungaria iau arătat degetul mijlociu . Deci vine la MILOAGĂ !
Zelenski nu are ce cauta in Romania atata timp cat Ucraina are sub ocupatie teritorii romanesti si isi bate joc de etnicii romani.
CINE DA II DEA REPLICA POTRIVITA ACESTUI KHAZAR TICALOS @ POLITICIENII NOSTRI ASTEAPYA SA II PUPE CONDURUL ‘ SULTANULUI” KHAZAR@@
Vine sa traseze sarcini pentru noi slugoii !
În special slugoiului de la Cotroceni @@@ care se va închina la khazar ca la sfintele moaste@: are șansa să arate că îi pasa și de poporul roman cel care l- a votat un mari speranțe și nu doar de ucraineni și de khazarii din toată lumea @@
Vine la cerșit dar sā impune lui iohanis
bhai albilor, da di ce nui arestat khazaru asta goy, ce fura o tara de 86% Crestini, ce a omorat cam 1 million de soldati si civili, nenorocit tara pa vecie, cu datorii neplatibile la capitalistii de vest etc
ntimp ce el si regimul lui de khazari goy, sau ambogatit pa spinarea tarii, europei si amerecanilor corrupti. Are vile khazaru an multe tari, italia, londra, egypt, amereca etc etc si etc.
iohannau baga la manivela pen casa ai spun aia din UE, stapanii lui. Arrestatil si pa iohannu odata cu el. Si pa basescu, ficasa etc, toti aia care fac Brusselu si voteaza Croatia an Schengen „care nu functioneaza”.
arrestatio si pa nevasa lui iohannu, ca mere cu avion de lux pa banii poporului.
khazaru goy zelensky mere la cimitire dealea fara cruci. Arestati terroristu. Nu a respectat acordul cu Russia 2014, anca asi radea de Putin.