Sectorul 4 va avea propria oază de cultură. Primăria din acest sector a încheiat procedura de proiectare a clădirii ce va găzdui primul centru multi-cultural construit vreodată în zonă. În perioada următorare, va fi lansată licitația publică privind construirea primului teatru amenajat vreodată în sudul Bucureștiului, anunță instituția printr-un comunicat.
Proiectul va fi pus în aplicare ca urmare a unor cercetări sociologice, conform cărora locuitorilor Sectorului 4 le este îngreunat accesul la cultură. Acest lucru este cauzat de faptul că în sudul Bucureștiului nu există nicio instituție culturală de nivelul unui teatru, iar deplasarea spectatorilor către sălile de spectacol din centrul orașului nu este doar costisitoare, ci și extrem de obositoare.
În aceste condiții, a fost clară necesitatea înființării unei astfel de instituții culturale, la care să aibă acces toate categoriile de public, începând de la copiii de grădiniță și până la seniorii Sectorului 4. În momentul de față, a fost încheiată procedura de proiectare a acestui edificiu, ce va fi construit în imediata apropiere a celui mai mare parc ce se amenajează în zona de sud a Sectorului 4, parcul Tudor Arghezi, care va purta numele marelui scriitor ce a trăit și a creat în Sectorul 4.
Cu o suprafață desfășurată de 2.500 mp și cu un design futurist, noul teatru va avea o sală mare de spectacole, de aproximativ 180 de locuri, două săli pentru diferite activități artistice, de aproximativ 50 de locuri fiecare, o sală pentru conferințe, integrată într-un centru de afaceri, precum și o zonă de relaxare și socializare, toate dispuse pe trei niveluri, parter și două etaje.
Toți copiii din Sectorul 4 vor avea acces la această “oază de cultură”, unde vor putea viziona spectacole de teatru, concerte și vor putea participa la diverse evenimente culturale, precum expoziții de pictură, de fotografie, lansări de carte etc..
Totodată, sălile de spectacol vor putea fi puse la dispoziția grădinițelor, școlilor și liceelor din sector, care vor dori să organizeze aici diverse activități artistice, vernisaje, spectacole pentru copii și tineri. Mai mult, părinții îi vor putea duce pe cei mici, în timpul liber, la cursuri de actorie, muzică sau balet, cursuri ce se vor organiza gratuit.
“Accesul la cultură nu e un moft, e un drept al nostru, al tuturor. Avem nevoie de cultură, de artă și de frumos în viețile noastre. Oamenii vor un teatru în Sectorul 4, îl merită, iar noi îl vom construi aici acasă, la noi în cartier”, declară Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.
In sfârșit un primar care investește în cultură.
Bravo domnule Baluta! As dori sa locuiesc in sectorul 4.
Sectorul 4 creste nu doar din punct de vedere material, ci si cultural. Arata super proiectul teatrului.
Poate ajunge și Simona Spătaru seara la teatru, după vin și bere merge și cultură, numai să o ducă cineva, să nu se mai suie ea la volan.
Lucrări pentru suflet în sectorul 4. Mândra că sunt bercenara!
In sectorul 4 avem copii cu medii mari – am vazut rezultatele de la BAC si evaluarea nationala. Tinerii si adultii au nevoie de acest centru cultural.
Băluță Futuristul si cladirea Bomboana pe Coliva!Sectorul infratit cu Brasilia breee..