Şedinţa specială de vineri a Guvernului, destinată aprobării proiectului de buget pe anul viitor, a fost reprogramată pentru ora 17.00.
Iniţial, şedinţa a fost pregătită pentru ora 10.00.
Guvernul a amânat şedinţa din motive tehnice legate de închiderea pe cifre a unor poziţii de filă bugetară.
Potrivit unor surse oficiale citate de Mediafax, guvernanţii au constatatat, vineri dimineaţa, că „s-au strecurat” unele erori la introducerea datelor.
„Introducerea datelor a fost încheiată vineri dimineaţa, la ora 5.00, iar după ora 9.00, când situaţia a fost verificată centralizat, s-a constatat că s-au strecurat unele erori”, au arătat sursele.
În acelaşi timp, reprezentanţii Guvernului transmit că amânarea este cauzată de faptul că nu a fost încheiată procedura de introducere a datelor în sistem de către toate ministerele şi autorităţile.
„Este o situaţie tehnică, dar bugetul nu poate fi transmis la Parlament cu anexe incomplete”, susţin reprezentanţii Guvernului.
Bugetul pe 2015 a fost publicat joi pe site-ul Ministerului Finanțelor. Veniturile bugetului general consolidat sunt estimate la 226,360 milioane de lei, reprezentând 31,9% din PIB, iar cheltuielile la 239,364 milioane de lei, respectiv 33,7% din PIB.
Premierul a cerut miercuri miniştrilor să lucreze „nonstop” la proiectul de buget pentru anul viitor, pentru ca documentul să fie finalizat până vineri, la ora 10.00, când a fost programată şedinţa specială de guvern, şi să fie transmis Parlamentului în aceeaşi zi.