Ședință importantă la ICCJ pe pensiile private

Judecătorii instanței supreme sunt convocați pentru constituirea în Secții Unite în vederea exercitării

De (R.C.)
Ședință importantă la ICCJ pe pensiile private

Judecătorii instanței supreme sunt convocați pentru constituirea în Secții Unite în vederea exercitării

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație decid astăzi dacă atacă la CCR proiectul de lege privind plata pensiilor privat adoptat, miercuri, de Camera Deputaților.

Intr-un comunicat al ICCJ, se precizează: „La data de 16 octombrie 2025, ora 14:00, judecătorii instanței supreme sunt convocați pentru constituirea în Secții Unite în vederea exercitării atribuției prevăzută de dispozițiile art. 27 li. b din Legea 304/2022 privind organizarea judiciară. Ordinea de zi a ședinței: Sesizarea Curții Constituționale în vederea exercitării controlului de constituționalitate, înainte de promulgare, asupra Legii privind plata pensiilor private(PL-x nr.320/2025)”.

Legea menționată prevede că, la pensie, românii vor putea retrage ca avans doar 30% din suma acumulată, iar restul sumei va fi eșalonată la plată cel puțin 8 ani.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Neicusorule, pensia nu e privata, ci publica, administrata privat. Pentru stingere oricarui conflict si neintelegere, acest tip de pensie trebuie desfintat si incurajat pilonul 3, unde omul merge cu banii si face intelegerea..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.