Șef de poliție, acuzații grave după ce mașina familiei a ars în fața casei (II)

În continuare vom relata despre modul neprofesionist în care ancheta de la fața locului a fost efectuată de către cei de la Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, care conform prevederilor legale aveau dreptul de a stabili „cauza probabilă de incendiu” sau la întocmirea raportului de intervenție să precizeze „cauza în curs de stabilire”, iar ISU Arad să stabilească o comisie de cercetare a cauzei de incendiu. În speța de față, SVSU Sântana a stabilit cauza probabilă de incendiu:
”Sursa de aprindere: scurtcircuit electric Mijloace care puteau produce aprinderea: acumulator, baterie Primul material care a ars: mase plastice (articole de mase plastice, izolație cabluri) Împrejurare determinantă: mașini, utilaje sau alte aparate ori consumatori electrici cu defecțiuni”.

În urma acestui comunicat nu am înțeles, având în vedere gravitatea evenimentului, de ce nimeni nu s-a prezentat, a doua zi, la fața locului pentru o cercetare amănunțită. Mai mult, se pare că cei de la pompieri au denaturat adevărul deoarece au transmis informații false, și anume: cheia autoturismului ar fi fost în contact, ceea ce este fals; că bateria este sursa scurtcircuitului, dar bateria acestui tip de autoturism este situată pe partea dreaptă, iar autoturismul a ars pe partea stângă. Din cauza acestor informații eronate, transmise de pompierii ajunși la fața locului, alte instituții de anchetă, în speță poliția, nu a întreprins, de urgență, nicio acțiune care s-ar fi impus dacă exista suspiciunea unei mâini criminale, spre exemplu, căutarea unor suspecți, căutarea unor camere de vederi din zonă, persoane fizice sau juridice, persoane suspecte care
în ultima vreme au apărut prin localitate.

Încă o dată, din cauza incompetenței unor funcționari, s-a pornit cu stângul într-o anchetă în care suspiciunea rezonabilă putea fi și varianta unei mâini criminale. După cum arată autoturismul, mai precis, cauciucurile din partea stângă sunt distruse în totalitate față de cauciucurile din partea dreaptă, așa cum, de altfel, se observă și în poze, acest lucru ne duce cu gândul că există variata unui foc pus intenționat având drept mod de operare incendierea cu benzină a roții autoturismului.

Acest mod de operare, incedierea cu benzină a roții autoturismului, a mai fost practicat, acum câțiva ani, și la autoturismele actualului șef BCCO Timiș, comisarul șef Cosmin Popovici, caz în care, două autoturisme au luat foc, unul a ars în proporție de 100%, iar la cel de-al doilea, a ars doar bara din spate. În aceeași perioadă a mai ars și autoturismul judecătorului Caius Lăzărescu. Oricum, în mai toate cazurile, pentru cei care fac cercetări la fața locului cu privire la originea incendiului soluția este aproape întotdeauna – aprindere accidentală prin scurtcircuit, deoarece este cel mai convenabil pentru toate
părțile.

În acest caz, ancheta a fost efectuată superficial, mai ales că era vorba despre un comisar șef de la Poliția Arad, și se impune ca Inspectoratul General pentru Situații de Urgență să evalueze și să cerceteze aceste anchete. Cu toate acestea, în următoarea noapte, în jurul orei 1 a.m., un alt autoturism a fost incendiat, de data aceasta în orașul Arad, pe strada Moise Rișcuția colț cu strada Cocorilor. Acest autoturism, marca Porsche Cayenne, aparține lui Mladin Cosmin, care, în trecut, a fost în atenția organelor de anchetă, Parchet și Poliție, cu privire la suspiciunea de trafic de țigări. Și în acest caz, se desfășoară cercetări în privința cauzelor izbucnirii acestui incendiu.

Interesant este că ar putea să existe o legăură între cele două cazuri deoarece perioada dintre cele două incendieri este de doar o noapte și unul dintre păgubiți este un comisar-șef, care a demascat multe ilegalități în orașul Arad, iar celălalt, s-a aflat în atenția autorităților în legătură cu traficul de țigări din zonă. Să sperăm că seria incendierilor de autoturisme
se va opri aici și că în această noapte pompierii nu vor mai fi solicitați pentru intervenții de acest tip.

Citește și prima parte

Șef de poliție, acuzații grave după ce mașina familiei a ars în fața casei

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4

8 Comentarii

  1. Este foarte bine! Asa se face treaba in Romania, pe modelul Caracal. Poate o sa inteleaga si dl politist pe propria piele sa ai de-a face cu amatori. Până una alta, masina si casa politistitului nu prea se justifică pentru un salariu de bugetar…. Cand dai mâna cu interlopii te mai si scurtcircuitezi!

  2. Felicitari politia romana! Niste mafioti care tin cu interlopii! Cardasia cu interlopii se intoarce impotriva lor! Sa simta si politistii pe pielea lor cum actioneaza sistemul pentru amarati! Huuo Johannis sef CSAT cu guvernul lui cu tot! Sacapa cine poate!

  3. Cred ca ai pus punctul pe „i” amintind si de un alt fel de scurtcircuit. Felicitari!

  4. Nu credeti ca a venit timpul ca anchetatorii sa se apuce de treabă și să nu mai bea la masa cu interlopii!

  5. „Mașina socrului adjunctului Inspectorului șef, din cadrul IPJ Arad, comisar Cezar Iulius Șerbănică”
    Cezar Iulius Serbanica este adjunctul Insp.sef sau comisar sef ?
    Intre adjuncti si sef, exista un fel de razboi, care pe care legat desigur de oepratiunile interlopilor, infractiunilor, care pe care se acopera, descopera si care pe care pe cine apara si nu apara…
    A venit vremea sa se uite lumea la viloaiele lor ce apar in poze, la masinile lor scumpe de la comisari sefi la interlopi.Caci in vestul salbatic,la granita de vest interloprrii Timisoarei, Aradului pana hat in nord,infloreste comertul cu amanuntul si en gros…Ca SVSU Sântana a mintit legata de cauzele incendierii masinii este ceva dezinvolt, clar la inteligenta lor infractionala cu atat mai mult cu cat adjunctul/comisarul sef vroia demascarea ilegalitatilor.Da se intoarce ca un bumerang fratia cu interlopii,mafia si „antreprenorii”criminali.Semeni vant culegi furtuna.

  6. Ce faceti domnule Arafat in aceste cazuri? Dorim totusi sa luati niste masuri daca se poate. Sau sunteti ocupat cu altele.

  7. Alin Iovanut a pus sa i se dea foc la mașina lui Mladin sa para ca fără Alin nu are nici o protecție …și cu arsul de țigări și foc la mașina ie mâna lui gunoiul de Alin

  8. Cam ce militieni or fi aia din Arad daca onor ministrul provenit de acolo a ramas in folclor cu numele de Branconieru. La asa ministru, asa militieni!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.