Șefa ICR Londra, scoasă de MAE din locuința de lux

Decizia cu privire la alegerea unui spaţiu cu scop de reşedinţă a directorilor ICR nu implică în nicio etapă conducerea Ministerului Afacerilor Externe, a transmis, joi, MAE.

Precizarea vine în contextul în care ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a dispus verificarea de urgenţă a condiţiilor în care a fost încheiat de către Institutul Cultural Român de la Londra contractul de închiriere a reşedinţei pentru directorul acestuia.

„Evaluarea şi identificarea acestor spaţii aparţine unor comisii desemnate la nivelul fiecărui institut cultural românesc din străinătate de către directorii institutelor, verificarea îndeplinirii procedurii legale revenind structurilor de specialitate din MAE”, detaliază ministerul.

Directoarea Institului Cultural Român de la Londra, Catinca Nistor, refuzase locuința gratuită în schimbul unui apartament de lux închiriat cu 6.500 de lire sterline lunar.

Potrivit sursei citate, ministrul Aurescu a dispus rezilierea în perioada imediat următoare a contractului de închiriere în cauză, urmând ca reşedinţa directorului ICR Londra să fie stabilită în sediul institutului, de la adresa 1st Belgrave Square. Şeful diplomaţiei române a dispus şi verificarea situaţiei tuturor contractelor similare, precum şi demersuri de revizuire/modernizare a procedurilor utilizate pentru încheierea acestui tip de contract.

„Având în vedere că, potrivit informărilor trimise de ICR Londra, la momentul preluării postului de către directorul ICR Londra nu au fost identificate spaţii disponibile în incinta imobilului de la adresa 1st Belgrave Square care să poată fi utilizate ca spaţiu de locuit cu statut de reşedinţă a şefului institutului, ICR Londra a procedat la prospectarea pieţei şi identificarea unui spaţiu care să corespundă criteriilor”, se arată în precizarea MAE.

Potrivit ministerului, „aprecierea cu privire la oportunitatea, dimensiunea şi decenţa spaţiului ales ca reşedinţă aparţine în exclusivitate directorului ICR Londra, acesta exercitând calitatea de ordonator principal de credite pentru activităţile şi funcţionarea institutului”.

Reprezentanţii MAE amintesc că la nivelul ministerului sunt efectuate demersuri de operaţionalizare a noului Consulat General de la Londra vizând oferirea tuturor serviciilor consulare într-un singur spaţiu adecvat pentru desfăşurarea activităţii.

„Mutarea reşedinţei directorului ICR Londra la sediul ICR Londra poate avea loc, inclusiv având în vedere perspectiva eliberării în perioada următoare a spaţiilor din sediul său din 1st Belgrave Square în care actualmente se desfăşoară activităţi ale Consulatului General”, explică MAE.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 10
Author

30 de Comentarii

  1. ICR este o bataie de joc uriasa la adresa romanilor,ICR e plin de minoritari veleitari in vechea traditie cominternista
    Ca dovada unde se cazase scarba pe banii prostimii

  2. Foarte bine. Primul gest al lui Aurescu pe care sa-l aprob.

  3. Raspunsul MAE este din categoria „nu l-am lovvit cu pumnul inplex”.Bah… ,Cristoiu s-a referit ca tovarasa nu are nici un merit sa ocupe postul ala de director si ca in plus cheltuieste excesiv pe contractul de închiriere a reşedinţei la Londra. Aiurescule , aiurescule , te-ai intoxicat de la atitea trabucuri.

  4. Bine i-au facut. Trai, neneaca, pe banii babachii!!! Sfânta Mare Nerusinare din partea individei.

  5. Pai la muraru in amerlocia nu ai reactionat asa prompt Aiurescule. Sau aia nu-s tot banii nostri?

  6. Toti latraii cu luxul si nesimtirea-n gat la purtator, isi asigura confortul departe de tara distrusa tot de ei in caz de ceva grav in tara!

  7. Nu-l mai laudati pe Aurescu ! Este marele vinovat; daca stia si tacea este vinovat , daca nu avea habareste la fel de vinovat ! Asta-i tara , astia ne sunt ministrii , cei pe care nici in cot nu-i doare de romani si nici macar ce se intampla in „ograda” lor! Ce rusine ! Cum o duc unii pe bani amaratilor de romani, ca-n filme! In situatia asta , atat Aurescu , cat si d-na Catinca Nistor, ar trebui sa-si faca bagajele si sa returneze banii extrasi, aiurea, din buzunarele amaratilor de romani ! Dar , nu cred asta , doar, traim in Romania , tara unde orisice de magarie este posibila! N.B. Eh , da’ pentru vaccinurile anticovid , expirate si aruncate la gunoi (milioane de euro!) raspunde cineva ! Nici vorba , amaratul de roman plateste , el este de vina!

  8. Aiurea! A aprobat de frica ca s-a aflat. Doar nu esti atat de fraiera sa crezi ca a aflat abia acum. Mare ti-e gradina si …

  9. Esti useristi dupa cum le stii pe toate. Aici vorbim de institutul cultural roman ( o frectie) si acolo de o ambasada.

  10. Situatie specific romaneasca : sa furam cit putem , ba chiar mai mult ! Ce nu putem fura , risipim sau distrugem !

  11. Majoritatea romanilor sunt sub pragul de saracie si pilele politice se scalda in banii publici. Ce nerusinare mai mare ca aceasta hoata cu tot neamul ei de hoti din sudoarea poporului. E ruda lui Zgonea dar altii o tin in brate. HUUO aurescu! Huuo psd! Votez aur!

  12. Vrajeala de doi lei! Trebuia data afara de la ICR, prejudiciu recuperat si dna sa se fi sesizat pentru abuz in functie! Toate toapele sustinute de libidinosi sunt promovate pe functii importante! Bai natie, dar un om de cultura important si recunoscut nu mai avem?

  13. @@ gheghea sorosistu- tu esti spalat pe creier ? E vorba de doau entitati aflate in subordinea MAE. Comris ? Si ambasada aia numai in palatul lui Pahlavi putea sa functioneze ? Esti si tu mic # ? Sau ai scapat di bordei si visezi sa stai in palate pe cheltuiala altora ? Ce bine-i sa gindeasca altii pentru tine….Sau esti o „codita „de a lui muraru?”Putini au fost ,multi au ramas(prosti) „!

  14. nu ne lasam imbatati de un act sau gest bun al lui Aurescu. nu il uitam nici pentru tigarea de foi in pandemie, tinuta cu manuse alba. totusi, daca nu e cu suparare, nu putem da banii ce se duc degeaba la ICR pe facerea filmelor romanesti? e o modalitate ieftina, fata de cea cu ICR si este eficienta 100 la 100. (de popularizare a culturii romanesti)
    va rugam, dumnule Ciuca, evaluati! (ne vedeti, ne vedeeti dumneaoastra, stim ca o faceti, dar va asteptam cu drag!)

  15. Vezi ca stii atunci cand te referi la santul pe care ai crescut? Doar ca voi ii spuneti bordeiului poiata. Pune mana si citeste altfel ramai un copiator milog de texte.

  16. Marlanii care se cred mari intelectuali , au asfel de atitudini . Stie cineva, cum arata casa ei din tara ?

  17. Toata tarasenia tradeaza caracterul submediocru al doamnei in cauza, dar si ticalosenia celor care au aprobat asemenea cheltuiala.
    Rezulta la final ca, fatuca este pusa acolo ca marioneta/obligatii/spagi/interese, nicidecum pentru cele de reprezentare a tarii.
    Ciocoi de vreme noua, parveniti fara educatie morala, calici la orice, mai putin cand este vorba de banul public.
    Intr-o anumita privinta, poate fi considerat un fel de delapidare. Ar fi interesant cine este proprietarul locuintei inchiriate cu 6.500 de lire, in schimbul locuintei gratuite.

  18. nu era presa care a comentat cateva zile nu aflam de marinimia domnului Aurescu/PNL/USR de a fi aprobat plata unei chiriei de 6500 de lire/luna pt a fi ”tupeista” pe banii nostri, desi avea locuinta de 100 mp in sediu. Aceasta „zana” care a ravasit mintile celor din comisia de cultura din Senat care au votat numirea ei la Londra desi din inregistrare pare in afara subiectului cu mult tupeu si multa aroganta, doar pt ca e fiica lui taticu. Nu ar fi cazul ca domnul Aurescu si „zana” sa restituie zecile de mii, daca a stat aprox. 7 luniX6500=45.500 de lire, deci 45.500X55lei=2.502.500 lei. Pt ce inventator savant roman a mai cheltuit statul atatea bani? In cat timp Statul Roman cheltuieste cu un prof. universitar, cercetator DOUA MILIAOANE JUMATE de lei in ZECE sau CINCISPREZECE ani? Cata lipsa de…din partea domnului Aurescu dar si comisia din Senat care nu urmareste evolutia persoanelor votate si modul in care se cheltuiesc banii.

  19. 2 BAGABONTI BOLNAVI DE TEMBELISM SI CRIMA FINANCIARA. IMEDIAT BAGATI LA INCHISOARE SI LUATE CARPELE DE PE EI. SA RAMANA CU GURA PLINA DE CACA..HUO,HUO,
    DERBEDEILOR. MAINE SA VINITI IN TARA CU TRENUL PLIN CU PETROL.SA STATI LA CIMI
    TIRUL REAUA VESTIRE PENTRU TOTI CRIMINALII ROMANIEI-DACIA

  20. Sunt pline ministerele care plătesc chirii la greu mutărilor din provincie in capitala României sau in alte capitale din lume. Jaf la drumul mare pe banii săracilor!

  21. Aiurescu dacă tot e așa de harnic sa verifice si piscina lui Morar din state și să-l dea afara….

  22. ICR trebuie desfiintat. E plin de sinecuristi si agenti SIE. Ca Goldman a dat-o afara pe Nistor nu ma mira. Daca era si ea ” popor ales „, nu i se intampla nimic. Si tu Rashelo-Rolandsohn, baga-te mai putin in seama.

  23. (editat), nu ti-e rușine să-ți plătească ROMÂNII luxul!?! Că ați ajuns ca păduchii să vă adăpați din
    sângele țării pe care, cei mai mulți dintre voi, o batjocoriți şi huliți pe unde mergeți! (editat), trăiește pe banii tăi, munciți pe bune de tine! Noi, românii, n-avem trebuință de voi şi de subcultura voastră smintită! LA MUNCĂ ADEVĂRATĂ,(editat)!

  24. pionerul repetent la sedintele cu parintii,si-a- schimbat porecla-nume,in AIURESCU-MORFOLETE.repe
    tent in cl 4-a.,a urmat cursurile la seralul din serialul….cum sa te nasti prost si urat..si sa ajungi un fel
    de gigolo de mahala.BA,NEA FASOLE BORSITA,lasa-ne pitigoi cu moaca patrata.dute,dute si lasa exte
    rnele lu stefan andrei,sau corneliu manescu-2 REGI AI EXTERNELOR IN COMUNISM.ASTIA AU STAT
    FATA IN FATA CU CEI MAI MARI SEFI DE STATE INTRE 1975=1989.HAI VALEA,..

  25. @ „Ileana Rollason”, 10 noiembrie 2022 la 23:43 si la 23:43
    Primul gest aiuresc pe care îl aprobi?
    Uite ce scrie la catastif: „verificarea îndeplinirii procedurii legale revenind structurilor de specialitate din MAE”!
    Deci aiurescul trebuia SĂ NU PERMITĂ MĂGĂRIA javrei impostoare cuibărită pe SEKS, nu în Belgrave Avenue! A și relatat unu’ din personal: tipa nu voia să se știe la I.C.R. cine o „calcă”, sau cînd „se împiedică”! …mai ales seara… Probabil unul dintre ei o fi fost chiar aiurescul, în căutare de aprobări și lumînări de la tine…..[Rumburak]

  26. @@ gheghea soroshistul- Da „paduchelui ii place sa stea in frunte „. Mai asta care stii bine si de bordei si de „poiata”e vorba de bani publici. Si voi -da voi ca esti tare „sturlubatec „ii papati de parca ar fi ai vostri. „Ciocoii (vechi si) noi „. Dinu Paturica a fost parfum pe linga voi.Si referitor la ultimul tau comentariu – ti-am pregatit o punga mare cu seminte ca sa nu ramina santul neocupat. Iar cu „cetitul”-mare pozna ,iaca am inceput sa caut si prin beciurile bibliotecii niste carti ,ca la ICR s-au „vindut”pentru a avea Paturicii conditii superluxoase sa aiba cu ce fali. Exact ca „prostii satului”. Macar asa sa-si aminteasca lumea de ei ,daca nu altfel.Da tu @soroshistule unde ai invatat „La git cravatei cum se face nodul „?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.