Şefi din MAI, aşteptaţi la Parchet în cazul listelor electorale

După ce, luni, şeful de la Evidenţa Populaţiei a fost pus sub acuzare, la câteva zile după ce a fost ameninţat de Băsescu, procurorii se pregătesc de noi audieri.

Mai mulți oficiali ai Ministerului de Interne sunt așteptați, marţi, la Parchetul General pentru explicații legate de modul în care au fost întocmite listele electorale.

La Parchetul de pe lângă ÎCCJ era aşteptat şi secretarul de stat din MAI Ioan Căbulea, însă acesta a cerut o amânare deoarece este în vacanţă în străinătate, potrivit rtv.net.

Vor veni însă alţi oficiali şi rămâne de văzut dacă va mai fi pus cineva sub acuzare, după ce chestorul Constantin Manoloiu.

Şeful Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor este urmărit penal pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în legătură cu listele electorale, deşi acesta nu a făcut decât să-şi informeze superiorii în legătură cu morţii din listele electorale, dar şi în legătură cu alte nereguli. Acesta lucru a fost adus şi la cunoştinţa CCR.

Traian Băsescu l-a acuzat în data de 3 august pe şeful de la Evidenţa Populaţiei că „a minţit” ori înainte, ori după referendum.

„Decizia de ieri a CCR a fost generată de un chestor – să nu ne facem iluzii că ministrul de Interne nu a ştiut şi nu a fost aranjată cu el – i-a scris ministrului de Interne că cifrele nu sunt bune. Nu ştiu dacă e bine, domnul chestor. Aţi minţit ori înainte de organizarea referendumului, ori ieri. Or, un chestor… Mă tem că eu v-am făcut chestor. Nu ştiu dacă-i bine, domnul chestor”, a spus Traian Băsescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.