Șeful Administrației Finanțelor Publice Harghita, trimis în judecată de DNA

Șeful Administrației Finanțelor Publice Harghita, Kedves Emeric, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență și abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, alături de Cârcu Dan Mugur, care va fi judecat pentru trafic de influență.

Comunicat DNA

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureș au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților

KEDVES EMERIC, la data faptelor director al Administrației Județene a Finanțelor Publice Harghita, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– cumpărare de influență,
– abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
CÂRCU DAN MUGUR, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
1. În cursul anului 2012, Agenția Națională de Integritate – Inspecția de Integritate a întocmit un raport de evaluare, rămas definitiv în anul 2014, ca urmare a unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a stabilit existența unei stări de incompatibilitate în care s-a aflat inculpatul Kedves Emeric.

Acest document a fost transmis ulterior către Comisia de Disciplină din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vederea declanșării procedurii disciplinare față de inculpatul Kedves Emeric.

În acest context, pentru a evita suportarea efectelor în plan profesional, inculpatul Kedves Emeric, în calitatea menționată mai sus, a solicitat sprijinul inculpatului Cârcu Dan Mugur (persoană care a deținut diverse funcții de conducere în cadrul Ministerului Finanțelor Publice), pentru ca acesta să-și exercite influența pe care o avea sau lăsase să creadă că o avea asupra unor funcționari din cadrul A.N.A.F. și a unor magistrați de la Înalta Curtea de Casație și Justiție.

Pentru acest „ajutor” acesta din urmă a pretins și primit de la inculpatul Kedves Emeric suma de 1.000 de lei.

2. În cursul anului 2009, inculpatul Kedves Emeric, în calitate de șef al Administrației Județene a Finanțelor Publice Harghita, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, a emis o decizie prin care a admis contestația formulată de un om de afaceri și i-a restituit acestuia din urmă în mod ilegal suma de 431.830, 48 lei.

Această sumă de bani reprezenta TVA achitată de omul de afaceri pentru achiziționarea, prin licitație publică, a unui imobil executat silit și despre care acesta susținea a fost plătită în plus față de obligațiile sale fiscale.

Agenția Națională de Administrare Fiscală, a comunicat faptul că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 431.830,48 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat.

În cauză s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpatului Kedves Emeric, până la concurența sumei de 431.830,48 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Harghita, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.