Șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) Horia Costantinescu s-a filmat pe retelele de socializare în timp ce laudă restaurantul Taverna Racilor a lui Paul Nicolau, cunoscut ca Pescobar.
Taverna Racilor din Herăstrău a fost amendată recent și închisă temporar de comisarii de la Protecția Consumatorilor. Între timp, restaurantul a fost redeschis, iar Pescobar susține că a rezolvat problemele.
„Vă arăt unul dintre blocurile alimentare exemplare, avem chiuvetă cu acționare la picior, angajatul nu pune mâinile murdare pe robinet”, spune, printre altele, Constantinescu.
„Am fost pentru mulți ani cârciumar, este una dintre bucătăriile exemplare”, laudă Horia Constantinescu.
El a prezentat-o și pe mama lui Pescobar: „Mă așez cu mama dânsului, este manager de locații”.
Unii internauți l-au luat la rost imediat pe șeful ANPC: Eu zic ca ai incasat bine de tot de ai aparut cu acest video dar mai devreme sau mai târziu se afla.
Imaginile au fost distribuite și de Pescobar pe pagina de Facebook a restaurantului, cu o explicație: Mesajul meu, precum și cel al domnului Horia Constantinescu, este un bun exemplu! Cu toții greșim; important este să și învățăm din greșelile noastre!
Aktual24.ro relatează că Horia Constantinescu deține el însuși două spații comerciale în Parcul Herăstrău pe care le-a închiriat unor cluburi celebre din Capitală.
Horia Constantinescu a fost promovat de Viorica Dăncilă la șefia instituției în 2019. La începutul anului 20022 a fost numit din nou de premierul de atunci Nicolae Ciucă.
Acest șef de la ANPC este un instrument al excrocilor care au condus și conduc țara! De ce acest infractor este deasupra legii și nu este demis și trimis în judecată,precum membru CSM!?? Ne arată că este deasupra legii și a prostimii!!!!!