Eşecurile militare din Ucraina l-ar putea determina pe preşedintele rus Vladimir Putin să folosească acolo o armă nucleară tactică sau de mică putere, a estimat şeful CIA, William Burns, transmite AFP.
„Având în vedere că preşedintele Putin şi conducătorii ruşi s-ar putea scufunda în disperare, ţinând cont de eşecurile pe care le-au suferit până în prezent din punct de vedere militar, niciunul dintre noi nu poate trata cu uşurinţă aceasta ameninţare reprezentată de potenţiala folosire a armelor nucleare tactice sau armelor nucleare de mică putere”, a declarat William Burns într-un discurs la Atlanta.
Kremlinul a vorbit despre punerea în alertă a forţelor sale nucleare, „dar nu am văzut cu adevărat niciun semn concret, cum ar fi desfăşurări sau măsuri militare care ar putea agrava îngrijorările noastre”, a adăugat şeful principalei agenţii americane de informaţii, vorbind studenţilor de la Georgia Tech.
„Evident că suntem foarte îngrijoraţi. Ştiu că preşedintele (Joe) Biden este profund îngrijorat de riscul unui al Treilea Război Mondial şi face totul pentru a evita să ajungă la punctul în care un conflict nuclear devine posibil”, a continuat el.
Rusia dispune de numeroase arme nucleare tactice, mai puţin puternice decât bomba de la Hiroshima, în conformitate cu doctrina sa „escaladare-dezescaladare” care ar consta în a folosi primii o armă nucleară de mică putere pentru a recâştiga avantajul în cazul unui conflict convenţional cu occidentalii.
Această ipoteză include ca „NATO să intervină militar pe teren în Ucraina în cursul acestui conflict, dar aşa ceva nu este planificat, după cum a spus clar preşedintele”, a subliniat şeful CIA.
Reamintind că a fost ambasador al Statelor Unite la Moscova, William Burns nu a avut cuvinte destul de dure pentru un Vladimir Putin „revanşard”, „încăpăţânat”, care de-a lungul anilor s-a scufundat într-un „mix exploziv de nemulţumiri, ambiţie şi nesiguranţă”.
„În fiecare zi, Putin demonstrează că o putere în declin poate fi la fel de destabilizatoare ca o putere ascendentă”, a adăugat el.
Agentia care se ocupa de schimbari de regimuri la nivel mondial, care finanteaza ONG-uri „democratice” e brusc speriata de perspectiva ca o superputere nucleara ar putea sa-si exercite forta asupra unui stat adus la stadiul de terorist. Interesant cum CIA-ul pare sa nu aiba date despre nicio crima impotriva umanitatii in zona Donbass din 2014 incoace, nu prea ii intereseaza cum dispar jurnalisti, politicieni, preoti, pe teritoriul Ucrainei, cum explodeaza masini sau sunt gasiti executati in casa etnicii rusi care organizeaza opozitia… dar ii F grija de drepturile lui Navalni
Seful CIA se contrazice singur: pai, normal ca Putin va da cu o racheta nucleara tactica de joasa actiune cand vede ca CIA si Pentagonul pompeaza arme peste arme Ucrainei.
Deci seful CIA e ingrijorat pentru ca SUA trimite arme peste arme Ucrainei???
LOL
Citez din memorie un enunț din Capitalul ( pe care l-am cetit la viata mea, nu chiar din scoarță a în scoarță ,dar ideile majore le-am prins). Rog nevroticele fătuci nefutate sau menopauzate de pe aici sa se abțină de la istericale penibile (auzi, Tică?) și să mediteze pentru moment. Zicea Marx: ‘Capitalismul întra periodic în crize de subproducție sau de supraproductie, datorita contradicțiilor economice fundamentale pe care este clădit. Pentru a ieși din criza, Capitalismul va încerca prin câteva cai binecunoscute, și anume : exportul crizei spre alte piețe, astfel imperiile spre periferii, metropolele spre colonii, prin intensificarea exploatării forței de munca de către propriile guverne, jefuirea la sânge a coloniilor și noi cuceiri teritoriale,iar dacă nici unele din aceste metode nu conduc la sfârșitul crizei, atunci recurgerea la războaie de agresiune contra puterilor rivale este soluția. Nu cred ca era iudeul Marx un mare admirator al Americii, ce credeți, era?
Datorită acestei foarte mari îngrijorări marele licurici obez trimite armament la greu în ukraina cu scopul „scurtării” războiului? N-ar trebui să trimită ajutoare umanitare? Încearcă marele șef al tuturor șpionilor să ne convingă că alianța pur defensivă condusă de licuriciul obez ar trebui să aplice o operațiune preventivă nucleară în vederea zădărnicirii intențiilor ruse aflate doar în capul său patrat? Sigur n-a ajuns la naziștii prieteni de la azovstal fro bombiță cu atomi zglobii, made în licurici?
Cred si eu ca sinteti foatre ingrijorati. Acum nu va mai freaca grija de Estul Europei, cat v-a intrat morcovul sa n-o incasati la voi acasa. Ce frumoase ar fi niste ciuperci peste Washington, NY, Chicago, ori San Francisco! In cele doua razboaie, in America nu s-a spart un geam. Ati fost obisnuiti sa pisati cu bombe alte popoare. Cel mai mare criminal este Biden si gasca de perciunati care-l comanda.
Inca un „remake”, 2022, al povestii cu un titlu sugestiv a lui Ion Creanga, cu drobul de sare aflat pe soba si care „se pare ca” … ” e cit pe ce” … „e gata sa …” … „se aude ca” tocmai e pe cale sa cada in capul copilului din leagan ! Chiar asa, gelule, cum se chema povestea cu pricina ?
In declin economic si de orice natura sinteti voi amerlocilor, cat si sucursala voastra ue. De asta ati bagat pandemia, resetarea, hegemonia si alte prostii pe care le debiteaza propaganda voastra…pentru ca v-ati dus rau de tot la vale incercati singura varianta care v-a ramas: RAZBOIUL. Economic sinteti KAKA-MAKA….
„…o putere în declin poate fi la fel de destabilizatoare ca o putere ascendentă”?
…adeca, vrea să dzîcă ‘lică ăsta, Willică Burns dă la offițina criminală decenii la rînd C.I.A., că 1) Rusia, șî 2) China…
„Decît” Phuterea Amerlocă e bună pă acest Pămint. Șî pă Marte în coor înd….[Rumburak, (Sh*t hitting the) fan]
@@gelule, m-ai dat pe spate!/Toti se cred inteligenti, ha, ha, ha! Rusii nu au atacat cu toata forta pentru ca nu au vrut sa-i treaca prin masina de tocat pe ucrainieni in sperant ca dementul de Zelinsky cu gasca lui de Khazeri vor ceda si vor depune armele. Acum luna de miere s-a incheiat si veti vedea ce urmeaza. Tinta nr. 1 a rusilor in Ucraina a fost distrugerea cu termobarice a laboratoarelor Bio-logice in care Departamentul de Stat Amerloc impreuna cu SBU dezvoltau virusi care sa atace ADN populatiei slave. Balciu de acum incolo va incepe.
„@gelule, m-ai dat pe spate! spune:
15 APRILIE 2022 LA 9:11
Ma ,,inteligentule”, Putina al tau se screme de 51 de zile cu Ucraina fara ,,succesuri” si tu iti imaginezi ca o sa bata toata Europa?!
Si ca sa vezi, ,,rusii au lasat intentionat sa se scufunde” Moskwa-ua lor! Cu asta m-ai data gata. Vad ca niciunui alt lingau putinos nu i-a venit ideea asta geniala……[Rumburak-inamicul lingailor putinosi]”
TOTUSI trebuie sa recunosti ca nici USA la douaj’de ani de Afghanistan …cu COADA INTRE PICIOARE batuta mar de niste mai primitivi decat ukrani nu-i ceva de lauda !
:))))
:D
@Rumburak Tică. Prietene ca să te citez din propriu-ți delir de grafoman belicos , tu ești propriul tău dușman!!! ????Viata ta ar fi extrem de prețioasă pentru trupele Dansatorului cu Tocuri!e ce nu te duci sa te jertfește pentru Neamul Ales din Marginea? Ai primi un loc de cinste în cimitirul Drepților Popoarelor!!!
Acest articol are la bază un mesaj pur „emoțional” care suferă de fracturi logice, adresat unei audiențe efeminizate, al cărei gânditor nu trebuie deranjat cu probleme dificile.
Citiți-l, recitiți-l, puneți-vă întrebări, dar mai mult pt voi, căci din câte am înțeles „ministerul adevărului” funcționează și sancționează orice abatere de la linia trasată de „prietini”.
Dragi tovarăși cititori, trebuie să mănânce o pâine și „cotidianul”, nu?
Ah, și să nu uit: conflictul se va incheia cu victoria ambelor părți. Veți spune: bine da e absurd …
Păi ce scriu ziarele azi nu e?
Aceste gunoaie NATO criminali de razboi nu au sansa la BRICS ,
Șeful CIA ar trebui să explice, de cum importă america și la ora asta petrol rusesc, in ciuda celebrelor sancțiuni ..He, Aud ??
Mai degrabă cred ca rușii vor folosi obuze cu fasole, așa cum folosesc și ai noștri la evenimente mondene. Acelea îi vor aduna pe ucrainieni in loc sa împraștie…
Stim cu totii cine e puterea in declin.
Ma ,,inteligentule”, Putina al tau se screme de 51 de zile cu Ucraina fara ,,succesuri” si tu iti imaginezi ca o sa bata toata Europa?!
Si ca sa vezi, ,,rusii au lasat intentionat sa se scufunde” Moskwa-ua lor! Cu asta m-ai data gata. Vad ca niciunui alt lingau putinos nu i-a venit ideea asta geniala……[Rumburak-inamicul lingailor putinosi]
[24+x=29!]
In 24 April vom sti SIGUR ce ne asteapta … spune prea-precis-straniul profet MISHTEAUX
… un oarecare
cu-n IQ>145 :D
(putin narcisist, mult om ! :) )
:D
Rusul e mult mai de crazut decât ukranul,..Evident nava e dotată su sisteme antirachetă,. insă nu e dotată la antiprostie, Iar in aces caz s-a produs un accident prostesc care a distrus nava,.. Este varianta mai plauzibilă,.
In loc ca dementul kremlinez sa foloseasca sumele imense pe care le castiga numai din plata gazelor si petrolului vandut ptr imbunatatirea vietii rusilor, el foloseste banii sa fabrice bombardele, sa plateasca mercenari ceceni, wagnerieni si sirieni, sa fabrice fiare pe care le vezi apoi arse pe drumuriule Ucrainei, cu mujicii in ele.
Asta este om normal, ma lingailor?……[Rumburak-dusmanul prostilor putinosi si criminalilor kremlinezi ]
E naspa rau de tot, rusii au arme de care Amerlocia si NATO nici nu viseaza. Deci ramane cum am stabilit, dupa Sfantul Paste va incepe bubuiala NATO-Rusia pe fata cu armament clasic iar dupa 20 Iulie a.c. se va apasa pe butonul rosul tactic nuclear. Dupa care se va trece la cele grele. Finlanda, Suedia, Letonia, Turcia, Germania vor fi lovite. Romania va scapa daca nu se va baga, ceea ce nu cred ca va sta deoparte cu asasinii si tradatorii ce conduc acum tara. Numai daca nu face Sfantul Dumnezeu o minune sa-i arda cu foc de pucioasa pe toti tradatorii din fruntea statului roman care vor sa ne bage in razboi cu rusii. Rusii sunt porniti rau nu pe nava care s-a scufundat ci pe faptul ca-n Ucraina amerlocii impreuna cu ucrainienii au dezvoltat arme biologice care daca Rusia nu ataca Ucraina erau imprastiate asupra teritoriului ei. Existau si sute de drone speciale care sa imprastie aerosolii patogeni in atmosfera. De aceea va fi groasa rau de tot. Toate tarile bagate in acest proiect vor fi lovite rau de tot. Nava a fost lasata sa se scufunde pentru a-i coaliza si mai mult pe rusi. Rusii joaca sah cu NATO.
Cu cat dureaza mai mult cu atat vor vinde mai multe arme. Si testarea armelor noi pe gratis. Pe un film se vede vaporul rusilor cum explodeaza. Unghiul de filmare este mic deci film facut de la mica inaltime. Daca drona a facut filmul putea trimite si rachete. Raman la parerea ca atacul facut din drona sau avion la joasa inaltime.
Mari jigodii acesti spioni americani!
Părerea mea este că americanu a ințeles, cam târziu, că a intrat intr-un joc din care nu poate ieși câștigător, iar având cărți proaste ca la poker, plusează prostește,. dar lumea incepe să știe că e falit..Și asta e disperarea lui..
Așa de îngrijorați, încât continuă politica de înarmare și escaladare pe care o practica de 8 ani în Ucraina.
Păi , dacă e ingrijorat, atunci de ce trimite arme și ”voluntari” la ukrani ? De ce exprimă clar in public cum că ukraina va beneficia de toate armele de care are nevoie ?? E chiar senil moșu ?? Acu se teme, ieri era belicos,. Acu vrea să mă convngă că nu el e inițiatorul turturor acestor mizerii. Ba da, e fix el și NATO,.De fapt ei se luptă acolo,nu ukranul..
Dacă mumia de la casa albă nu dorește război, atunci de Editat trimite bani, arme,echipament militar în colonie?..
suntem foarte ingrijorati ca majoritatea s-a „trezit” si nu mai pune botnitza la minciunile si crimele noastre intru imbogatirea elitelor…oi-oi-oi….