Lucian Netejoru, șeful Inspecției judiciare, va ieși la pensie, în mai puțin de o săptămână. Mai exact, începând cu data de 1 iulie, Netejoru va încasa o pensie de 6500 de euro pe lună, potrivit presshub.ro.
Anul trecut, Netejoru avea un salariu la IJ de 26.000 de lei pe lună net. Având în vedere că pensia magistraților este în cuantum de 80% din salariu brut din ultima lună de activitate, rezultă că acesta va încasa o pensie de aproximativ 32.000 de lei net pe lună, adică 6.500 de euro.
DOCUMENTE Inspecția Judiciară favorizează falsurile grosolane în dosarul unui revoluționar
Legea privind statutul procurorilor și judecătorilor prevede că „Judecătorii, procurorii (…) se pot pensiona la cerere și pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.”
Puțin mon cher, prea puțin!! Vă rog dați-i la pensie și niște spor de stres, spor de antenă, spor de covid și alte sporuri în continuare că s-a prea obișnuit cu ele și nici nu-i ajunge de ceva pâine cu untură! Asta-i problema cu țara asta! Unii tot primesc și nu le ajunge veci (a se vedea în acest sens demonstrația recentă a celor din sănătate) iar alții îi cară pe ei în spinare la propriu și câștigă doar mărunțiș comparativ cu ei! Și e din ce mai mare diferența! Munca cinstită și bine făcută nu este prețuită în țara asta! Suntem un bantustan, un șmecheristan. Fraier e cel care muncește!
Goguță ,dupa nume, esti cam slab de minte.Sunt mai bine de 40 ani lucrati pe santierele României de pe vremea cînd tu nici nu te născuseși.Si după multe recalculări,si inexări,etc. s-a ajuns la astronomica valoare de 2,3 puncte.Cit despre celelalte scrise de tine,î-mi arata ,ca faci parte din activul de partid si al propagandei ilustrului mincinos de la ministerul muncii ,pe nume Budăi,care doar prestează gargarisme si nu face nimic pentru pensionari !
E 80% din brut ,nu din net.Pentru fraieri pensia e pe baza de contributivitate,iar desteptii cu 80% din leafa ultimei luni de lucru!
Cum adica 80% din 26.000lei rezulta 32.000lei ?
Necinste ,dispret total fata
de societate si lipsa totala de bun simt ! Daca vin hoardele lui Putin,le ies inainte cu paine si sare !
PENTRU aceste DREPTURILE SALARIALE SI PENSII ASTRONOMICE-NECUNENITE, ticalosii JUDICIARISTI isi vad sufletul JURAND SI JUDECAND STRAMB LA COMANDA unor FANATICI cu ADN-ul CONTAMINAT si constiinta criminala.
Asta-i un alt Dumnezeu pe pământ, nasul justiției corupte! Toți pentru justiție. Adică pensii astronomice de 6.500 euro/Luna! Am încredere în justiția din Grecia-Oprescu!
Palmaresule @19:36, stii si matale ca pentru toate astea exista un singur vinovat: Putin.
El are interesul ca justitia sa fie un catelus care asculta de banca, iar serviciile sa controleze paranoic absolut tot, mai ceva ca in Coreea de Nord.
Putin ne-a indatorat, el ne-a distrus sistemul spitalicesc, el a promovat imbecilizarea de masa, el e proprietarul ProTV si Antena1, el impiedica producerea oricarui film istoric romanesc dupa ’89; el a vandut la fier vechi industria romaneasca si el controleaza prostitutia in Europa, care are nevoie de sclave din tarile sarace sau saracite intentionat.
Putin si numai Putin.
Bine, si covidul.
Astia doi sunt vinovatii. Nimeni altcineva.
Aceasta persoana din justitie va avea pensie speciala de 6500 euro pe luna in timp ce majoritatea romanilor ce au o vechime in munca de peste 30 ani au aprox 300 euro pensie lunara !!! Si iohanis care i-a mintit in toti acesti opt ani pe romani cu sloganuri mincinoase inclusiv desfiintarea pensiilor speciale , acum NU MAI SPUNE NIMIC !!!!!!
Si aceasta pentru ca Pensiile speciale au la baza principiul „ajutorului reciproc” si in special principiul ” cainele caruia-i dai sa manance nu te musca ” !!!!!
@XXL, ai cotizat pe drecu 40 de ani! daca munceai in ultimii 40 de ani nu aveai 3000 pensie. Aprop,o astia care injura NUMAI psd-istii nu sunteti aia care strigati m..ie prin piata victoriei cand va era mai bine, acum va ascundeti dupa ce USR-istii vostrii au demanstrat ca sunt un dezastru mai mare decat psd iar pnl-usr cu Turcana se pregatea sa te puna sa muncesti pana la 70 de ani asa ca ciocu mic astia cu „acum aveti cu cine”, a zburat puiul cu ata!
Discrepanțele uriașe în nivelul de salarizare / pensii reprezintă doar una din dovezile revoltătoare ale unor administrații absolut monstruoase, de după așa-zisa revoluție !
Adaug alte câteva și mai îngrozitoare :
– tara transformată în colonie a capitalismului occidental
– datoria externă înspăimântătoare, in continua creștere
– emigrarea forțată a peste 4 milioane de români
– prăbușirea nivelului de cultura și educație al romanilor la nivelul celor mai înapoiate popoare (analfabetism / cele mai înjositoare locuri de munca / prostituție pe locul întâi în ioropa …)
etc etc
O fi alt odihnit rasplatit de stapani pentru ascultarea sa. Sau poate o fi fost fara greseala, dar oricum pensia este nemeritata.
Bun aşa.Că în 1990 nu s-a vrut democraţie.Au votat ca chiorii.
inutil ”se mostenete”, adica partenerul va beneficia, ceea ce nu se intampla in cazul contribuabililor…
Să sperăm că nu se va bucura crocodilul de elefantul pe care prins…pensie scurtă și medicamente de mii de euro!
(Românie tara secăturilor mai reziști?)
Ce surpriza! Tocmai ce am primit raspunsul la o sesizare adresata Inspectiei judiciare Raspuns, e mult spus, de fapt m se comunica ca a dispus arhivarea plangerii mele pe motiv ca a fost „redactata intr-un limbaj agresiv si injurios” . Constatare la care a ajuns dupa 52 de zile de „studiu” Nici pomeneala de vreun limbaj agresiv sau injurios , dar bataia de joc pe care o practica acest ” magistrat” se pare ca nu are limite.De ce? Pentru ca este garantul infaptuirii justitiei si peste el numai Dumnezeu mai este! Deci se pensioneaza! Ii urez si eu un Asa sa te ajute Dumnezeu!
Ciolacu si alti ursari stie ? Că parcă el e seful la asa zisul partid social democrat.Cum puii mei ăsta are pensie de 6500 euro,iar eu ,cel ce am contribuit 40 ANNNNNNNIIIIIII ,am trei mii lei pensie.Cum e cu etica si echitatea socialista tovarase ,Haisam ,scuze Ciolacu ? Îl bagi deseară la înaintare pe Budai la tv,si mai minte ca va recalcula pensiile de vor fi mai mici,iar toata lumea e multumită.Fir- ati ai dracului de super mincinosi pesedisti !
Tovarasul sbir Ciolacu e la curent ? Intreb oficial PSD,va mai bateti joc mult de poporul pe care il tot impozitati?
Singura solutie ,o reala Revolutie!
SISTEMUL JUDICIAR A DEMONSTRAT DUPA 1989 CA SUNTEM DE K.K.T………….UL LUMIIIIIIIIIIIIIIII