Șeful NATO, la curtea lui Erdogan

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va efectua o vizită oficială în Turcia, pe data de 16 aprilie, unde va discuta cu mai mulți oficiali de rang înalt, potrivit unor surse diplomatice, transmite agenția Anadolu.

Stoltenberg va discuta cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, șeful Statului Major, generalul Hulusi Akar, ministrul de Externe Mevlut Cavusoglu și ministrul Apărării, Nurettin Canikli.

Pe agenda discuțiilor celor doi s-ar putea afla subiecte precum relațiile Turcia-NATO, operaţiunea „Ramura de măslin”, combaterea terorismului și pregătirea summitului care va avea loc la Bruxelles.

Luna trecută, Erdogan a acuzat NATO că nu a sprijinit campania Ankarei împotriva militanților kurzi din nord Siriei. Ankara consideră grupările kurde siriene susţinute de Statele Unite drept aliate cu mişcarea insurgentă separatistă Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), organizaţie considerată teroristă de Turcia, SUA şi UE.

Între timp, președintele american Donald Trump și omologul său turc Recep Tayyip Erdogan au discutat despre situația de criză din Siria și au fost de acord să mențină un dialog privind problemele din regiune, a informat Casa Albă printr-un comunicat, transmite Reuters.

„Președintele Donald J. Trump a vorbit astăzi cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan pentru a discuta despre criza actuală din Siria. Cei doi lideri au convenit să păstreze dialogul privind situația „, a spus Casa Albă, fără a oferi detalii suplimentare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

6 Comentarii

  1. Cuvinte, cuvinte, cuvinte (Hamlet). Copacii care-ascund padurea.

  2. Erdogane, pana cand SUA si Federatia Rusa nu se pun de acord asupra Statului Kurdistan in regiune nu va fi pace. Asa ca ai grija ca esti pe faras cu tot jocul tau la mai multe capete. Si inca ceva e timpul sa-ti iasa gargaunii din cap cu Imperiul Otoman.

  3. @Alcibiade. Braila : Kurdistanu-i alt subiect. Stoltenberg a venit la Ankara pentru Siria, pentru participarea Ankarei la un atac împotriva Siriei. Si n-a avut succes.

    • Perfect ! Nici europenii nu-s hotariti , ei ne cistigind nimica . Anglia , in prostia ei teribila ( Aroganta cu A mare ) a facut Brexitul fortind mina restului Europei . Asa-i cind joci la cacialma . Albionul nu se impaca cu gindul ca ` Fosta-i lele cit ai fost ` si se atirna de America , ca si Israelul . Cade america , se prabuseste lumea actuala ( ideologic , financiar , politic , economic , militar ) , iar China prea conducerea intr-o noua ERA . Harfele papagalului Trump , ma lasa rece . Daca la Pentagon ciinii razboiului vor avea cistig de cauza , america este la final , care v-a fi groaznic pentru toti , dar mai ales pentru ea . Daca v-a pierde , si sigur v-a pierde , pierde pe `exceptionalismul ` ei Ex. : inarmezi profesorii sa impuste elevii care scot pistolul sau AKM. -ul in scoala . Ceva de Noaptea Mintii daca s-a ajuns aici .

  4. Intr-adevar ar fi groaznic daca USA n-are decat variantele Trump si Soroshilar…! Altfel, incercati sa va corectati ce scrieti ca stati rau cu gramatica.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.