Conform acordului interguvernamental semnat şi de Traian Băsescu la Bruxelles, toate statele semnatare trebuie să introducă în Constituţia proprie o serie de prevederi ale acordului. Preşedintele român va încerca să profite de obligativitatea revizuirii urgente a Constituţiei pentru a introducere prevederile care îi securizează funcţia de şef al statului.
Scena politică va lua foc
Vineri, în briefingul ţinut în jurul orei 16.00 la Bruxelles, preşedintele României, Traian Băsescu, a afirmat că statele din UE semnatare ale acordului interguvernamental convenit în noaptea de joi spre vineri sunt obligate să introducă în Constituţii unele prevederi din acord. Acest lucru presupune o revizuire urgentă a Constituţiei României. Profitând de această situaţie nou creată, Traian Băsescu a afirmat în declaraţiile pe care le-a făcut că va fi promovat şi proiectul său (ilegal şi neconstituţional) de revizuire a Constituţiei.
Intenţiile lui Traian Băsescu vor genera un imens scandal pe scena politică. Opoziţia nu va agrea deloc introducerea în proiectul de revizuire a Constituţiei a prevederilor din proiectul lui Traian Băsescu. Liderii PSD şi PNL, dar şi cei din UDMR au anunţat că o revizuire serioasă a Constituţiei urmează să fie făcută în 2013, după alegerile de anul viitor. Drept consecinţă, USL va fi de acord doar cu revizuirea „mică” a Constituţiei, cea care să conţină prevederile acrodului semnat la Bruxelles. De cealaltă parte, cel puţin PDL şi UNPR vor susţine acum o revizuire integrală a Constituţiei.
Băsescu şi PDL riscă să compromită acordul european
Ambiţiile lui Traian Băsescu şi ale PDL riscă să ducă la un blocaj în ceea ce priveşte revizuirea Constituţiei. Coaliţia aflată la guvernare nu poate să treacă legea fundamentală în Parlament, deci în situaţia în care se va insista şi cu votarea proiectului „Băsescu”, revizuirea Constituţiei nu va trece de Parlament. Chiar şi în situaţia în care în Parlament se va pune în discuţie doar introducerea în Constituţie a prevederilor acordului interguvernamental european, mai rămâne un hop, referendumul pentru aprobarea Constituţiei. Pentru ca votul din Parlament să fie validat, trebuie ca la urne să se prezinte 50% + unu dintre alegătorii cu drept de vot, iar 50% + unu dintre aceştia trebuie să voteze „Da”. Este greu de anticipat cum va reacţiona populaţia, mai ales dacă ţinem cont că acordul interguvernamental conţine numeroase constrângeri de ordin fiscal care vor afecta populaţia.
Update: USL spune NU modificării acum a Constituţiei
Aşa cum anticipam, Opoziţia nu este de acord cu planurile lui Traian Băsescu. Copreşedintele USL Victor Ponta a dat deja o primă declaraţie referitoare la intenţiile lui Traian Băsescu. „Constituţia nu poate fi modificată decât de un parlament ales legitim. Constituţia nu poate fi modificată fără o foarte corectă informare a populaţiei, ceea ce actuala Putere nu a făcut şi nu o va face”, a declarat Ponta. Coliderul USL a precizat fără echivoc că în actuala legislatură Opoziţia nu va fi de acord cu nici o modificare a Constituţiei.