Șeful UEFA, scrisoare emoționată despre Emerich Ienei

Gândurile noastre sunt alături de voi toți. Sperăm ca aceste amintiri și cuvinte de sprijin să aducă puțină alinare și pace în aceste momente dificile”.

Șeful UEFA, scrisoare emoționată despre Emerich Ienei

Gândurile noastre sunt alături de voi toți. Sperăm ca aceste amintiri și cuvinte de sprijin să aducă puțină alinare și pace în aceste momente dificile”.

A plecat dintre noi la fel de tăcut cum a fost și în viață legendarul antrenor al Stelei din perioada celei mai mari performanțe din istoria fotbalului românesc, cucerirea trofeului Cupei Campionilor Europeni, în dramatica finală de la Sevilla, contra Barcelonei.

A fost 0-0 după 120 de minute și 2-0 la lovituri de departajare grație incredibilei serii de patru parade consecutive ale portarului Helmuth Duckadam, pe care nea Imi îl va reintâni acolo Sus, pentru că și el ne-a părăsit acum un an. Șocant este că Ienei a lăsat această lume, la 88 de ani, chiar în ziua sfântului Emeric.

Conducerea FCSB a cerut și a obținut de la UEFA și de la adversara FC Baseil ca la meciul din această seară din Europa League, jucat în Elveția, fotbaliștii bucureșteni să poarte banderole negre iar înainte de meci să se păstreze un minut de reculegere.

Însă UEFA nu s-a oprit doar la a aproba aceste solicitări ale părții române. Însuși șeful forului european, Gianni Infantino, a redactat o scrisoare omagială pentru dispariția lui Emerich Ienei, scrisoare care se află pe site-ul UEFA, considerând acest moment ca unul foarte trist pentru tot fotbalul european.

„Doresc să îmi exprim cele mai sincere și profunde condoleanțe cu privire la încetarea din viață a fostului jucător internațional și selecționer al echipei naționale, Emeric Ienei. Cuvintele par insuficiente pentru a exprima tristețea pe care o resimțim în fața acestei pierderi.

De-a lungul carierei sale de jucător, el a bifat șase selecții pentru echipa națională și și-a reprezentat țara la Turneul Olimpic de Fotbal din 1964. La nivel de club, va fi mereu amintit pentru lunga și strălucita sa carieră la FC Steaua București, alături de care a câștigat trei titluri de campion și patru Cupe ale României.

După retragerea din activitatea de jucător, a început o remarcabilă carieră de antrenor. În calitate de antrenor al FC Steaua București, a condus clubul spre șase titluri de campion, patru Cupe ale României și istoricul trofeu al Cupei Campionilor Europeni în 1986. De asemenea, a fost selecționer al echipei naționale a României, pe care a condus-o la Cupa Mondială din 1990 și din nou la Campionatul European din 2000, în cel de-al doilea mandat al său.

Legendă a clubului FC Steaua București și a fotbalului românesc, cunoscut pentru calmul și autoritatea sa legendare, model de eleganță, echilibru și respect, atât pe teren, cât și în afara lui, moștenirea și parcursul său vor rămâne vii în amintirea tuturor, iar absența sa va fi profund resimțită.

În numele comunității internaționale a fotbalului, doresc să transmit cele mai sincere condoleanțe Federației Române de Fotbal, precum și familiei, prietenilor și apropiaților lui Emeric Ienei. Gândurile noastre sunt alături de voi toți.

Sperăm ca aceste amintiri și cuvinte de sprijin să aducă puțină alinare și pace în aceste momente dificile”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.