Şeitan: Pensiile sub 1.000 de lei nu vor fi reduse cu 15%

Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, le-a spus marţi liderilor pensionarilor gălăţeni care au protestat în faţa sediului instituţiei că pensiile mai mici de 1.000 de lei nu vor fi reduse cu 15% şi i-a asigurat că va susţine această măsură în şedinţa de Guvern de mâine.

O delegaţie a pensionarilor gălăţeni care au venit să protesteze la Ministerul Muncii a discutat marţi la prânz cu ministrul Muncii, Mihai Şeitan.

Preşedintele Alianţei Europensionarilor din Galaţi, Cristea Toader, a declarat, la finalul discuţiilor, că ministrul Mihai Şeitan le-a spus că nu vor scădea pensiile sub 1.000 de lei, iar cei care beneficiază de această sumă nu vor fi obligaţi la coplată. Totodată, Şeitan le-a promis sindicaliştilor că în lunile iulie şi august vor beneficia de bilete pentru bazele de tratament din ţară.

„Ministrul ne-a promis că nu se atinge de pensiile sub 1.000 de lei. Vom vedea dacă va fi aşa, dar noi vom ieşi în stradă chiar dacă nu vor scădea pensiile, pentru că mai avem şi alte revendicări: Legea 218/2008 şi respectarea valorii punctului de pensie de cel puţin 45 la sută din salariul mediu brut”, a spus liderul pensionarilor gălăţeni, Toader Cristea, după discuţiile cu ministrul Şeitan.

În jurul orei 12.00, cei aproximativ 40 de pensionari gălăţeni au plecat de la Ministerul Muncii spre Palatul Parlamentului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.