Selecționerul Iordănescu: Avem în față o provocare dificilă

Selecţionerul Edward Iordănescu a spus, luni, la reunirea lotului României în vederea meciurilor cu Kosovo şi Elveţia din preliminariile Campionatului European – EURO 2024, programate luna aceasta, că e conştient de sezonul sub aşteptări al multora dintre „tricolori”, însă crede că miza celor două deplasări va depăşi orice dezamăgire din plan personal.

Mesajul lui Edward Iordănescu a fost difuzat pe site-ul oficial al FRF.

„Am fost bucuros să regăsesc în rândul tricolorilor cu ocazia acestei reuniri spiritul pozitiv și mentalitatea de luptă pe care le-am construit împreună în ultima perioadă și pe care le-am consolidat cu un start bun în aceste preliminarii.

Suntem conștienți că pentru mulți dintre jucători sezonul la echipele de club nu a fost unul la nivelul așteptărilor în privința obiectivelor și că această lună aduce cu ea destul de multă incertitudine legată de viitorul lor. Dar responsabilitatea tricoului României și a mizei acestor două deplasări din Kosovo și Elveția depășesc orice dezamăgiri sau frământări din plan personal.

Avem în față o provocare dificilă pentru care e nevoie de concentrare totală, împotriva unor adversari de un nivel foarte bun. Putem demonstra că merităm calificarea la EURO 2024 doar dacă mintea, sufletul și toate calitățile fotbalistice vor fi puse în slujba obiectivului României. Și sunt sigur că putem asta!

Chiar dacă ne lipsesc jucători importanți din cauze medicale iar istoricul recent al primei reprezentative în partidele disputate în această perioadă a anului nu e unul prea fericit, ne-am pregătit pentru a găsi soluții și nu alibiuri. Tocmai de-aceea am început acest drum: ca să schimbăm lucrurile și să obținem calificări la turnee finale, nu pentru a ne raporta la trecut și la contexte.

Încrederea mea în fiecare dintre tricolori și în toți ca grup, așa cum ne-am consolidat în ultima vreme, este totală. Simt că maturizarea lor fotbalistică vine în același timp cu o coeziune pe care ne-am dorit-o, dincolo de potențialul lor evident.

Suntem încrezători și vreau să le transmit tuturor suporterilor români mesajul pe care îl împărtășesc și tricolorilor: uniți de tot ce avem mai bun în noi, cu gândurile și sacrificiile puse în slujba aceluiași obiectiv, vom ajunge acolo unde ne dorim: să ne bucurăm împreună!, este mesajul transmis de antrenor.

România va juca în deplasare cu Kosovo, în data de 16 iunie, pe stadionul Fadil Vokkrri din Priştina (ora 21:45), iar apoi se va deplasa în Eleveţia pentru a înfrunta naţionala acestei ţări, pe 19 iunie la Lucerna, pe Swissporarena (ora 21:45).

După victoriile obţinute în luna martie în partidele cu Andorra (2-0) şi Belarus (2-1), România ocupă locul secund în Grupa I a preliminariilor EURO 2024, la egalitate de puncte (6) cu Elveţia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

10 Comentarii

  1. Ce tot vorbește Iedi,…cu jucători pe manele, cu jucători de la reje, cu jucători de la jiji …vrea să ce?…i-a spus cineva pe ce loc se află în realitate națională coloniei?…

  2. Rromînica NU RECUNOAȘTE „independența” Kosovo!
    Deci reprezentativa Rromînicăi NU ARE DREPTUL să joace cu „echipa” Kosovo!
    F.R.F. și L.P.F. SUNT ILEGALE, ambele NU AU STATUTE JURIDICE APROBATE ÎN JUDECĂTORIE! …deci F.R.F. și L.P.F. trebuie DESFIINȚATE!

  3. Avem in fata nu atit o provocare dificila („Kosovo” e undeva pe la genunchiul broastei, dar cum fotbaliatorii romani sint pe sub talpa broastei, totul e posibil !) cit o provocare stiintifico-fatastica : jucam cu „o tara” (ha ha ha !) care NU EXISTA ! Mai bine cu un mindru si logic 0-3 prin neprezentare decit cu un fals 1-1 sau victorie 2-1 trasa de par cu o facatura de „reprezentativa” a unei facaturi de „tara”. (ps : teoretic, echipa Romaniei jucind cu „Kosovo”, incalca hotarirea Romaniei, din cite stiu eu inca in vigoare, de a NU RECUNOASTE aceasta mizerie marca NATO si UE)

  4. Haha, ce fatalau! Daca nu era fiul lui tac’su nu pupa el in veci postul asta caldut si, cine stie de ce, trambulina pt lumea araba. Evident c-o sa-i bata Kosovo, iar incompetentul asta simandicos o sa-si ciripeasca un discurs scris de altii si memorat cu greutate…Si apoi, gata. Banii de la feseratie ca sa-si rezilieze contractul anticipat si mars in Emirate sau Saudia! Bleah!

  5. curaj găină ca mâine te tai !!!
    eu v-am spus ca va fi greu și ca nu am cu cine!! eu sunt mic nu știu nimic tata în pod jupoaie o oaie!! cotcadaci cocoselul lui tata puiu!

  6. Aolio, dl. Iedi se plange preventiv…sigur a „indentificat” (ca sa-l citam pe tata Puiu) deja vinovatii si lumea rea care-i submineaza munca, etc, etc. Jale mare.

  7. & Care sunteți de părere că Alibec este , dintre jucătorii selecționați, cel mai apropiat de exprimarea ca număr 10 în joc, având resurse de a juca ceea ce joacă purtătorii de tricouri cu număr 10, ? I-ar fi putut convoca și pe Tătărușanu și Lung Jr. ?

  8. @ „??????”, 6 iunie 2023 la 22:14
    Părerea mea (SINCERĂ!) e că tu ar trebui să fii măgaru’ între oili lu’ Mr. Beee’!
    Frați mai ai? …cred că ați rămas cîteva zeci de mii în total în tot Rromînistanu’, pe voi se bazează oficinele de mafioți F.R.F., L.P.F., televizuinile, ziarele on line, stadioanele construite recent în pripă cu sute de milioane de euro ce totalizează sute de mii de locuri și vor rămîne goale, și alea-alea… Cred că ar trebui înființată o „Zoo”, unde să vă pună alături de panouri mari, colorate, cu imagini cu Homo Erectus și neanderthalieni…

    • @ ”Ce repede ai evoluat, în vremuri de grevă la educație”,?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.