SEMNAL clar: Isărescu e pe făraș

Semnal clar din tabăra coaliției de guvernare că Mugur Isărescu nu va mai primi un mandat de guvernator al BNR.

SEMNAL clar: Isărescu e pe făraș

Semnal clar din tabăra coaliției de guvernare că Mugur Isărescu nu va mai primi un mandat de guvernator al BNR.

Semnal clar din tabăra coaliției de guvernare că Mugur Isărescu nu va mai primi un mandat de guvernator al BNR. Consilierul premierului, Darius Vâlcov, unul dintre oamenii de bază ai coaliției, a declarat duminică, la Antena 3, întrebat dacă ţinteşte postul de guvernator BNR, că în opinia sa nici actualul guvernator Mugur Isărescu nici el nu pot ţinti acest post.

„Eu cred că şi domnul Isărescu şi eu nu putem să ţintim acest post pentru că în momentul în care ai nişte lucruri nerezolvate din spate este bine să nu te duci să încerci la Banca Naţională”, a declarat Vâlcov, întrebat dacă ţinteşte postul de guvernator al BNR, având în vedere că mandatul lui Mugur Isărescu la conducerea Băncii Naţionale se încheie anul acesta.

În ce privește audierea guvernatorului și a Consiliului de Administrație al BNR, programată marți 12 februarie, la Comisiile din Parlament, consilierul premierului a anunțat că nu va merge, deoarece nu are nicio calitate și nici nu a fost invitat, dar va da indicații.

„Voi face o solicitare senatorului de la ALDE care a inițiat acest demers, domnului Zamfir, ca întrebările care i se vor pune Băncii Naționale să aibă legătură și cu anul 2015, pentru că atunci am atras atenția, în februarie și martie 2015, în calitate de ministru de Finanțe, că Banca Națională nu intervine și nu reduce dobânda de politică monetară de la 1,75%, așa cum au făcut toate celelalte țări din regiune. Practic, în 2015, Banca Națională trebuie să vină cu rata la 0%. (…) Este bine să-și pregătească bine răspunsurile. În toate celelalte țări a existat o înțelegere cu sistemul bancar: când suntem în recesiune sau când suntem în creștere economică ne comportăm diferit. Atunci profitul băncilor ar trebui să fie mai mic când este mai greu și mai mare când îți este mai bine, cum este și normal. Când vezi, că este constantă, că ai inflație, că nu ai inflație, în țară, că ai recesiune, că nu ai, sistemul bancar are un ecart și câștigă non-stop, în momentul acela trebuie să te uiți și să-ți pui foarte multe semne de întrebare”, a menționat Vâlcov.

La sfârşitul lunii trecute, întrebat în legătură cu posibilitatea ca Darius Vâlcov să preia postul de guvernator, purtătorul de cuvânt al BNR Dan Suciu a declarat la Realitatea TV: „Nu ştiu să vă spun acest lucru şi cred că sunt sute de specialişti în banca aceasta care merită o conducere profesionistă. Dacă dânsul poate furniza o conducere profesionistă, nimic de spus”.

Mandatul actualei conduceri a BNR se încheie în  octombrie anul acesta.

Distribuie articolul pe:

32 comentarii

  1. ..si va scapa ..pa faras??? cadavru asta ambulant merita un rug tata.. cu tot cu capu lui in care are tot ce a insemnat împilarea Roaamaniei ..daaa suntem si sunteti toleranti,multumiti cu putin si cu ..ceai da ghimpe pentru acest ene mic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.