Senatoare PNL, candidată pentru un post de vicepreședinte al PPE

Partidul Popular European (PPE) a comunicat luni lista candidaților la funcțiile de conducere în cadrul partidului, alegerea președintelui, vicepreședinților, secretarului general și trezorierului urmând să aibă loc la congresul programat să se desfășoare în zilele de 21 și 22 octombrie, la Madrid.

Conform unui comunicat de presă al PPE, pe listă se află și Anca Boagiu (Partidul Național Liberal), propusă pentru una din funcțiile de vicepreședinte.

Singurul candidat la președinția PPE este Joseph Daul (Les Républicains, Franța), actualul deținător al funcției, în timp ce pentru cele zece posturi de vicepreședinte există 12 candidați. În ordine alfabetică, aceștia sunt: Tobias Billstrom (Moderaterna, Suedia), Anca Boagiu (PNL, România), Kinga Gal (FIDESZ, Ungaria), Johannes Hahn (ÖVP, Austria), Jyrki Katainen (Kokoomus, Finlanda), David McAllister (CDU, Germania), Dara Murphy (Fine Gael, Irlanda), Paulo Rangel (PSD, Portugalia), Jacek Saryusz-Wolski (Platforma Civică, Polonia), Antonio Tajani (Forza Italia, Italia), Marianne Thyssen (CD&V, Belgia), Corien Wortmann-Kool (CDA, Olanda).

Pentru funcția de trezorier candidează germanul Christian Schmidt (CSU).

Președintele PPE va fi ales miercuri, 21 octombrie, după care acesta va propune un candidat la postul de secretar general.Candidații la cele 10 posturi de vicepreședinte au fost desemnați de partidele naționale din care fac parte sau de o asociație de membri ai PPE, până la data de 14 octombrie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.